Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Directorul CNAIR, despre secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești: Doar 10 procente ne mai despart de deschiderea circulației

Silvana Armat
0
Captură video Cristian Pistol / Facebook
Captură video Cristian Pistol / Facebook

Stadiul fizic al lucrărilor de pe secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești a ajuns la 90%, anunță miercuri Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. „Doar 10 procente ne mai despart de deschierea circulației pe încă o secțiune a autostrăzii Sibiu-Pitești,” scrie acesta pe pagina de Facebook.

Publicitate
Publicitate

„Dacă se va menține actualul ritm de lucru, anul acesta se va putea deschide circulația pe această secțiune cu aproximativ 6 luni mai devreme față de termenul contractual (februarie 2027).

Se va circula astfel pe aproape 54 km din cei 122 km ai autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)”, transmite Pistol, care publică și imagini de pe șantierul secțiunii 4.

Publicitate

450 de muncitori și 130 de utilaje

Pe șantierul secțiunii 4 (Tigveni – Curtea de Argeș), în lungime de 9,86 km, constructorul austriac (PORR) este mobilizat cu 450 de muncitori și 130 de utilaje și desfășoară următoarele lucrări:

– terasamente: excavații și umpluturi,

– suprastructură: așternere balast stabilizat și mixtură asfaltică,

– structuri: la cele 12 poduri și pasaje de pe traseu se montează parapet metalic și se instalează țevile de scurgere a apelor pluviale și rosturie de dilatație,

– iluminat rutier și ITS,

La tunelul Momaia (1.350 m) se montează echipamentele și sisteme pentru siguranța circulației, iar la sensul giratoriu Tigveni s-a finalizat așternerea stratului de legătură.

Valoarea contractului este de 1,678 miliarde de lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate