Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost găsit carbonizat în garsoniera care a luat foc marți, pe strada Șoimului din cartierul Vasile Aaron. 21 de persoane au fost evacuate din bloc.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul provenit de la o țigară. A luat foc canapeaua.
Actualizare ora 17.41. Polițiștii au deschis un dosar penal
La data de 28 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la etajul 3 al unui imobil de pe strada Șoimului din municipiul Sibiu, într-o garsonieră, ar fi izbucnit un incendiu.
La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de polițiști, pompieri și jandarmi.
Din primele verificări efectuate la fața locului, în interiorul imobilului a fost identificată o persoană decedată, carbonizată, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Sibiu. Cadavrul a fost preluat de către reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, spune Vlad Teodosiu-Păducel, purtător de cuvânt al instituției.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă, respectiv ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs acest incident.
Actualizare ora 17.15. Un bărbat a fost găsit carbonizat
În interiorul locuinței a fost găsit un bărbat în vârstă de 65 de ani carbonizat.
În total, din întregul imobil au fost evacuate 21 de persoane, din fericire nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Incendiul a fost lichidat.
„În urma incendiului care s-a manifestat cu flacăra la o canapea, apartamentul de tip garsonieră a fost inundat cu fum, acesta având o suprafață de aproximativ 30 mp. De asemenea, a fost inundată cu fum și casa scării”, spun anunță reprezentanții ISU Sibiu.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul provenit de la o țigară.
Știre inițială. Incendiu la o garsonieră din Vasile Aaron
ISU Sibiu intervine marți după amiază pe strada Șoimului, din cartierul Vasile Aaron, pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o garsonieră situată la etajul 3 al unui imobil cu 4 etaje și mansardă, anunță Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.
Până în acest moment din imobil au fost evacuate aproximativ 15 persoane.
La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
Se lucrează pentru stingerea incendiului și ventilarea încăperilor.
Știrea se actualizează.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nu m-aș mira câtuși de puțin ca forma juridică a hotărârii să nu respecte legile în vigoare și să poată…
https://www.g4media.ro/video-cum-evita-george-simion-sa-raspunda-daca-mai-considera-psd-un-partid-corupt-asa-cum-l-a-denumit-de-nenumarate-ori-intrebat-daca-ii-considera-naivi-pe-ale.html Hai cu falimentul general al tarii, altfel nu scapam de sobolani.
„Îi invit pe sibieni să se bucure de toate acestea,” transmite Astrid Fodor. Adica, primaria a platit amenajarea din banii…
Chewbacca, grindeni si alti borfasi .
Lista tradatorilor romani e foarte lunga, dar nu cred ca se va finaliza vreodata, se tot completeaza. Doar la gest…













Lasă un răspuns