Ultima sală de păcănele din Sibiu ar trebui închisă în ianuarie 2027. Agențiile de pariuri, în aprilie. Operator: „Atacăm hotărârea Consiliului local în instanță”

31 ianuarie 2027 este ziua în care expiră ultima autorizație emisă pentru un aparat din gama păcănelelor aflate în exploatare în municipiul Sibiu. Din acea zi, Sibiul n-ar trebui să mai aibă săli deschise pentru jocuri de noroc. Operatorii din industrie anunță că atacă în contencios administrativ hotărârea adoptată ieri de Consiliul local Sibiu pentru interzicerea jocurilor de noroc în oraș.
Sunt 589 de aparate de jocuri de noroc (slot machine, rulete sau terminale de video-loterie) aflate în exploatare în sălile specifice din municipiul Sibiu, conform Registrului public al mijloacelor de joc. Aceste aparate de jocuri de noroc funcționează în prezent în baza unor autorizații emise de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc (ONJN).
Conform legislației, în localitățile în care administrațiile locale au decis interzicerea jocurilor de noroc, precum este situația Sibiului, aparatele vor putea funcționa până la expirarea autorizației emisă de ONJN.
Iar primele date de expirare ale unor autorizații emise pentru aparate amplasate în Sibiu se împlinesc peste două zile: în 30 aprilie 2026 expiră autorizațiile pentru 39 de aparate de păcănele. Conform registrului amintit, aceste aparate sunt amplasate în sălile deschise de DMS Bet Live SRL pe străzile Semaforului, Poiana și Bihorului și în cele deschise de Baum SRL pe străzile Semaforului, Nicolae Bălcescu și, respectiv, Poiana.
Autorizațiile altor peste 30 de aparate vor expira la 31 mai, alte aproximativ 60 – în 30 iunie 2026, următoarele termene de expirare împlinindu-se la finele lunilor iulie, august, septembrie, noiembrie și decembrie.
Ultimele autorizații expiră pe 31 ianuarie 2027 și vizează aproape 80 de aparate de păcănele amplasate de Baum Games, Magic Games și Superbet Retail în săli deschise pe străzile Semaforului, Poiana, Nicolae Bălcescu, Lungă, Mihai Viteazu, Semaforului, Calea Cisnădiei, Alba Iulia și Gorjului .
Aparate care funcționează cu autorizația expirată
Conform Registrului public al mijloacelor de joc, din cele aproape 600 de aparate la care bagă bani sibienii în acest moment, câteva zeci sunt în exploatare deși termenul autorizației emisă de ONJN a fost depășit. Este, spre exemplu, cazul păcănelelor operate de Caradune Games în săli deschise pe străzile Semaforului, Alba Iulia și Piața Unirii. În aceste săli sunt distribuite opt aparate ale căror autorizații au expirat din 2025.
Din aceleași date, rezultă că alte aproximativ 20 de aparate aflate în exploatarea celor de la Caradune Games și Sport Ten BMG funcționează deși autorizațiile le-au expirat din din februarie și, respectiv, martie 2026.

„Până la închidere mai avem căi de atac”
Printre aparatele care ar trebui să nu mai funcționeze în Sibiu începând cu ziua de vineri, 1 mai 2026, sunt și câteva ale Baum SRL, societatea din Dumbrăveni care a devenit cel mai mare producător de jocuri de noroc din țara noastră.
L-am contactat pe Octavian Manu, cel care deține Baum SRL împreună cu soția sa, pentru a afla detalii despre cum va proceda cu închiderea sălilor. A arătat că ultima sală din Sibiu se va închide în momentul în care va expira autorizația ultimului aparat.
Dar până atunci, atât firma pe care o administrează, cât și asociațiile patronale din domeniul jocurilor de noroc vor apela la instanță. „Până la închidere mai avem o cale de atac. Forma actuală a hotărârii Consiliului Local Sibiu este ilegală, pentru că face diferență între jocurile de noroc și loterie, deși sunt reglementate de aceeași lege. Vom ataca hotărârea în contencios administrativ hotărârea prin care Consiliul local Sibiu a interzis jocurile de noroc”, a declarat Octavian Manu, pentru cititorii Turnul Sfatului.

El spune că deja au fost deschise alte acțiuni similare împotriva hotărârilor de interzicere aprobate în alte orașe din țară. În cadrul acestor procese este solicitat instanței și să suspende interzicerea jocurilor de noroc, până la finalizarea judecății.
Octavian Manu mai invocă și alte nereguli în legislație, pe care le vor prezenta în fața judecătorilor în procesele de anulare a hotărârilor de interzicere a sălilor de jocuri de noroc. Spre exemplu, faptul că operatorii din industrie au plătit deja licențierea pe o perioadă de zece ani, perioadă în care li se interzice autorizarea jocurilor de noroc.
Guvernul: agențiile loto vor putea funcționa dacă li se permite
Argumentul potrivit cărora sunt ilegale hotărârile de consilii locale prin care sunt interzise jocurile de noroc cu excepția agențiilor loto nu este unul solid în opinia reprezentanților Guvernului.
Solicitați de mai multe primării din țară să explice dacă agențiile pot fi permise, iar sălile de jocuri de noroc să fie interzise, reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au răspuns că da. Și asta deoarece Compania Națională „Loteria Română” SA are parte de un regim juridic special. „Sintagma «se pot sau nu desfășura activități de jocuri de noroc» are caracter generic și vizează toate activitățile de jocuri de noroc reglementate de OUG nr. 77/2009, pentru care este necesară emiterea licenței de organizare și a autorizației de exploatare, cu excepția jocurilor de noroc desfășurate în condițiile art. 18, alin (1) și (2), care beneficiază de regim juridic distinct”, se arată într-o adresă semnată de ministrul Attila Cseke și transmisă primăriilor interesate la începutul lunii trecute.
„Trebuie avut în vedere că dispozițiile articolului 18, indice 1, se aplică activităților de jocuri de noroc pentru care organizarea și exploatarea se realizează pe bază de licență de organizare și autorizație de exploatare emise potrivit OUG nr. 77/2009. În această categorie sunt incluse toate tipurile de jocuri de noroc reglementate de actul normativ menționat, cu excepția jocurilor loto desfășurate în condițiile art. 18 alin (1) și (2), pentru care Compania Națională Loteria Română SA beneficiază de un regim juridic special, respectiv licența și autorizația sunt acordate prin efectul legii”, adresă a ministrului Attila Cseke
Și agențiile de pariuri sportive se închid
Dacă în cazul sălilor de jocuri de noroc situația pare clară, mai puțin evident este ceea ce se întâmplă cu agențiile de pariuri sportive.
Conform informațiilor primite de Turnul Sfatului, aceste agenții sunt reglementate de aceeași legislație precum și jocurile de noroc. Prin urmare, și agențiile de pariuri sportive din oraș urmează să se închidă ca urmare a adoptării hotărârii Consiliului local Sibiu de ieri. „Aceste agenții au fost autorizate de ONJN, pe o perioadă de câte un an. Ultima ședință de autorizare la ONJN a avut loc în aprilie, deci cel mai târziu în aprilie 2027 ar trebui să fie închisă, la Sibiu, și ultima agenție de pariuri sportive”, este informația confirmată pentru Turnul Sfatului.
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
11 răspunsuri
-
Eliminarea păcănelelor din Sibiu sună bine și, sincer, pentru mulți e chiar o gură de aer. Dar realitatea e că orașul nu rămâne gol după ele. Spațiile alea vor fi ocupate rapid de altceva care „merge” la fel de sigur și care poate plăti aceeași chirie.
Și aici vine comparația care poate părea incomodă: am ajuns să mergem la farmacie aproape ca la aprozar. Intrăm des, luăm „ce mai trebuie”, uneori fără să ne gândim prea mult. Nu e același lucru ca jocurile de noroc, evident, dar mecanismul de consum constant e acolo, doar că e acceptat, chiar încurajat.
Păcănelele erau deranjante pentru că dependența era la vedere. Farmaciile nu deranjează pe nimeni, pentru că vin cu ideea de grijă și sănătate. Dar, dacă te uiți pe stradă, vezi același tipar: multe, apropiate între ele, prezente peste tot.
Așa că întrebarea nu e doar „scăpăm de păcănele?”, ci „ce punem în loc?”. Pentru că dacă doar înlocuim un exces cu altul, chiar dacă arată mai bine, nu schimbăm mare lucru. Schimbăm doar decorul. -
Nu m-aș mira câtuși de puțin ca forma juridică a hotărârii să nu respecte legile în vigoare și să poată fi atacată în instanță cu succes.
Se știe ca și în primarii, ca și mai sus, la Parlament, lucrează doar incompetenți care nu sunt în stare să formuleze o lege sau o hotărâre care să nu poată fi atacată.
Și ajungem ca la Radio Erevan, în loc să luăm taxe de la ăștia să pe plătim despăgubiri.
E o exprimare plastică, desigur, ca nu eu iau taxe, eu “decât “ platesc taxe. -
Marea majoritate a cetatenilor sibiului sunt impotriva jocurilor de noroc ! Asa ca ,consiliul local sibiu desi NU vroia ,a aprobat interzicerea !!!
La relatiile voastre (a se citi banii…) cu siguranta veti gasi binevoitori care sa va ajute sa restabiliti „legalitatea ” sau macar sa prelungeasca procesul la infinit ! DEPINDE CAT DE HOTARAT ESTE SI „POPORUL ” ! -
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Este un subiect caruia nu prea-i dadeam importanta, dar probabil ca nu este tocmai aiurea ca vor sa le inchida. Acum, vine partea cealalta, sa vedem cum sta in picioare hotararea si cat de… respectata o sa fie! Spun asta ptr ca-mi amintesc de perioada pandemiei, cand te duceai la cumparaturi cu dovada privind vaccinarea, dar salile de jocuri functionau in buna regula, ca de, nu te pui cu rachetii…
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Daca pe medici ii gasim usor, in privat de ce sa nu apelam …tot la privat ! O sa-i taie…
Sigur pt. publicitate ,o concureaza pe turcanu ! Doar atat pot face liderii psd +pnl NIMIC !?…
Bai „prietene” … la tine pro&tia este AXIOMA! Tu esti pro&t in mod stintific!!! :))))))))))))))))))))0
„Reprezentanții Gărzii de Mediu Sibiu au arătat că, în prezent, în Registrul Spațiilor verzi ale Sibiului sunt înscrise aproximativ 44…
Transmite-i „prietenului” să-și vadă de treaba lui. „Optimizarea fiscală” e răspunsul natural la abuzurile unui stat care-și bate joc de…











Lasă un răspuns