Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Un bărbat a fost găsit carbonizat în garsoniera cuprinsă de flăcări, de pe str. Șoimului. Cauza probabilă: jarul provenit de la o țigară / Actualizare

Silvana Armat
0
Foto ISU Sibiu
Foto ISU Sibiu

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost găsit carbonizat în garsoniera care a luat foc marți, pe strada Șoimului din cartierul Vasile Aaron. 21 de persoane au fost evacuate din bloc.

Publicitate
Publicitate

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul provenit de la o țigară. A luat foc canapeaua.

Actualizare ora 17.41. Polițiștii au deschis un dosar penal

La data de 28 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la etajul 3 al unui imobil de pe strada Șoimului din municipiul Sibiu, într-o garsonieră, ar fi izbucnit un incendiu.

La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de polițiști, pompieri și jandarmi.

Din primele verificări efectuate la fața locului, în interiorul imobilului a fost identificată o persoană decedată, carbonizată, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Sibiu. Cadavrul a fost preluat de către reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Sibiu în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, spune Vlad Teodosiu-Păducel, purtător de cuvânt al instituției.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă, respectiv ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs acest incident.

Publicitate

Actualizare ora 17.15. Un bărbat a fost găsit carbonizat

În interiorul locuinței a fost găsit un bărbat în vârstă de 65 de ani carbonizat.

În total, din întregul imobil au fost evacuate 21 de persoane, din fericire nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Incendiul a fost lichidat.

„În urma incendiului care s-a manifestat cu flacăra la o canapea, apartamentul de tip garsonieră a fost inundat cu fum, acesta având o suprafață de aproximativ 30 mp. De asemenea, a fost inundată cu fum și casa scării”, spun anunță reprezentanții ISU Sibiu.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul provenit de la o țigară.

Știre inițială. Incendiu la o garsonieră din Vasile Aaron

ISU Sibiu intervine marți după amiază pe strada Șoimului, din cartierul Vasile Aaron, pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o garsonieră situată la etajul 3 al unui imobil cu 4 etaje și mansardă, anunță Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.

Până în acest moment din imobil au fost evacuate aproximativ 15 persoane.

La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.

Se lucrează pentru stingerea incendiului și ventilarea încăperilor.

Știrea se actualizează.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate