„Spirit de echipă, curaj, implicare și dorința de a-i ajuta pe cei din jur”. Așa caracterizează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu elevii sibieni care s-au întrecut, în poligonul de pregătire al ISU Sibiu, în cadrul etapei județene a concursurilor „Prietenii Pompierilor” și „Cu viața mea apăr viața”.
Desfășurate în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, concursurile au reunit 16 echipe de elevi din județ, care au demonstrat că spiritul civic, solidaritatea și munca în echipă se învață încă de pe băncile școlii, spun pompierii sibieni.
„Prin participarea la aceste competiții, elevii își dezvoltă nu doar aptitudinile practice, ci și valori esențiale precum responsabilitatea, disciplina și dorința de a fi sprijin pentru cei aflați în nevoie. Pentru că adevărata putere a unei echipe stă în oamenii care aleg să fie alături unii de ceilalți”, descriu reprezentanții instituției.
Clasament „Prietenii Pompierilor”
În urma clasamentului general, la fete:
locul I Liceul Tehnologic „J. Lebel” Tălmaciu,
locul II Școala Gimnazială „Radu Selejan” Sibiu,
locul III Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” Șelimbăr
La băieți:
locul I Școala Gimnazială nr. 18 Sibiu,
locul II Școala Gimnazială Sadu,
locul III Școala Gimnazială Boița.
Clasament „Cu viața mea apăr viața”
În urma clasamentului general, la gimnaziu:
locul I Școala Gimnazială nr. 18 Sibiu,
locul II Școala Gimnazială nr. 23 Sibiu,
locul III Liceul Tehnologic „J. Lebel” Tălmaciu.
În urma clasamentului general, la liceu:
locul I Liceul Teoretic „G. Gundisch” Cisnădie,
locul II Tehnic „Cibinium” Sibiu,
locul III Liceul Tehnic Energetic Sibiu.
Pompierii sibieni transmit felicitări tuturor elevilor pentru determinare, fair-play și spiritul de echipă de care au dat dovadă pe parcursul competițiilor: „Ne bucurăm să vedem tineri implicați, responsabili și pregătiți să facă diferența în comunitate”








Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Vine in vizita CG-ul in Marginime, se cocoata pe un deal , intinde mana catre fiecare sat si …toate closetele…
De laudat initiativa, mai ales ca suntem ultra-codasi la acordat primul ajutor… Dar cursuri de empatie, de omenie, se fac…
Sa vezi ce panica generala va fi printre AUR-isti… ! Cand vor vedea si auzi zgomotul elicopterelor si avioanelor cu…
Daca ti-e dor de vremurile alea…da,sunt de acord…simple…dar in acelasi timp extrem de cenusii…poti incerca sa retraiesti senzatia in Rusia,…
Nu se putea fara ca politicienii (Trif, Turcan, Campeanu etc.) sa rateze ocazia de a-si face campanie, desi nu cred…













Lasă un răspuns