Scandal la Iași pentru „Ciocanul vrăjitoarelor”, cartea din anul 1487 adusă de la Sibiu. Organizatorii expoziției au chemat Poliția. ”Care e valoarea cărții? Eu nu știu nimic”

„Ciocanul vrăjitoarelor”, un exemplar original din 1487 al faimoasei cărți medievale „Malleus Maleficarum”, adus în premieră la Iași de la Muzeul Național Brukenthal, a ajuns în centrul unui scandal care a dus la închiderea expoziției organizată la Palatul Braunstein și la intervenția Poliției, anunță Ziarul de Iași.

Organizatorii acuză că volumul de tezaur a fost mutat fără acordul curatorilor, deși expoziția fusese autorizată, securizată și asigurată în condiții stricte.

De cealaltă parte, conducerea Muzeului Municipal „Regina Maria” susține că intervenția era necesară pentru protejarea cărții.

Ce e ”Ciocanul vrăjitoarelor”

„Malleus Maleficarum” („Ciocanul vrăjitoarelor”) este una dintre cele mai controversate și influente cărți ale Evului Mediu european. Scrisă de călugărul dominican Heinrich Kramer și publicată pentru prima dată în 1487, lucrarea a devenit un veritabil „manual” al proceselor de vrăjitorie, fiind folosită timp de secole pentru justificarea anchetelor și condamnărilor presupuselor vrăjitoare.

Astăzi, „Malleus Maleficarum” este considerată un simbol al perioadei în care mii de femei au fost acuzate de vrăjitorie și condamnate. Exemplarului expus la Iași îi este atribuită o valoare istorică și patrimonială importantă, fiind una dintre puținele ediții originale păstrate în muzeele europene.

Au mutat expoziția fără a anunța Muzeul Brukenthal

Potrivit Federației Patronatelor din Industriile Creative din România (FEPIC), organizatorul RCW, expoziția ar fi fost modificată fără acordul curatorilor, după ce mai multe elemente, inclusiv cartea de patrimoniu, au fost mutate din poziția în care fuseseră instalate și validate de specialiști.

„În seara zilei de 18 mai, după ce curatoarea expoziției, Marlene Herbert, a plecat la Cincu, urmând să se întoarcă pe 24 mai pentru a strânge expoziția, administratorul clădirii, Aurica Ichim, a venit și a dat indicații să se mute obiectul de tezaur într-o altă încăpere”, a declarat pentru Ziarul de Iași Irina Schrotter, președinta FEPIC.

Aceasta susține că piesa trebuia să rămână exact în poziția în care fusese amplasată și verificată de specialiștii Muzeului Brukenthal și de experți în patrimoniu și istorie medievală.

„Cartea trebuia să stea în încăperea și în poziția în care a fost confirmată de specialiști: dr. Alexandru-Ilie Munteanu, muzeograf coordonator la Biblioteca Brukenthal din cadrul Muzeului Național Brukenthal, dr. Adinel Dincă, istoric și medievist de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, și dr. Lavinia Costea, cercetător științific la Institutul de Istorie Orală al UBB Cluj”, a precizat Schrotter.

Reprezentanții RCW afirmă că modificarea poziției exponatului ar fi compromis inclusiv condițiile de asigurare ale bunului cultural.

„Obiectul era asigurat la o valoare de 120.000 de lei. În momentul în care schimbi poziția bunului asigurat, asigurarea nu mai este valabilă”, a mai spus Irina Schrotter.

Aceasta acuză și faptul că, potrivit informațiilor primite de organizatori, voluntari minori ar fi fost implicați în mutarea unor elemente masive ale expoziției.

„Din câte am înțeles, doamna Ichim și reprezentanții muzeului Regina Maria au solicitat și voluntarilor să mute soclul. Soclul are 100 de kilograme, este masiv, iar voluntarii sunt minori, nu au voie să care greutăți. Potrivit contractului de voluntariat, nici nu trebuie să facă așa ceva. Rolul lor este să supravegheze și să ghideze vizitatorii”, a afirmat președinta FEPIC.

În plus, ar fi fost modificați inclusiv pereții și traseul expozițional.

„Respectăm legea și regulile privind piesele de tezaur”

Contactată de Ziarul de Iași, Aurica Ichim, director al Muzeului Municipal „Regina Maria” Iași, respinge acuzațiile și spune că decizia a avut la bază respectarea normelor privind protejarea bunurilor de patrimoniu.

„Eu sunt un angajat al Primăriei Iași și al muzeului care respectă legile țării. Discutăm despre respectarea pieselor de tezaur, care seara ar trebui să aibă pază. Nu puteam să fiu de acord ca o piesă de tezaur să fie păzită de copii de până la 15 ani”, a declarat Aurica Ichim pentru Ziarul de Iași.

Directorul muzeului mai afirmă că instituția nu a primit oficial în custodie cartea.

„Care e valoarea cărții? Eu nu știu nimic, pentru că nu a existat un proces-verbal de predare-primire. Mi s-a transmis doar că spațiile respective vor fi folosite de doamna Irina Schrotter. Poftim, să le folosească!”, a spus aceasta.

Replica organizatorilor a venit imediat. Irina Schrotter susține că nu exista obligația unui proces-verbal între RCW și Muzeul Municipal „Regina Maria”, întrucât exponatul era împrumutat oficial de la Muzeul Național Brukenthal.

„Evident că nu a existat un proces-verbal de predare-primire, pentru că nu i s-a predat ei nimic. Noi avem un contract de împrumut pentru carte cu Muzeul Brukenthal, avem o asigurare și avem un acord de folosire a spațiului pe perioada RCW”, a mai punctat indignată președinta FEPIC, în timp ce se îndrepta spre o secție de poliție, unde fusese chemată pentru noi declarații.

Într-un comunicat transmis miercuri, FEPIC susține că expoziția a fost „compromisă” după mutarea exponatelor și modificarea traseului expozițional fără acordul curatorilor.

Organizatorii mai spun că, după aceste modificări, expoziția nu mai respecta condițiile de securitate și conservare în baza cărora fusese autorizată și asigurată, motiv pentru care au decis închiderea acesteia pe 19 mai.

De ce e importantă cartea

Malleus Maleficarum are 539 de ani și nu a fost niciodată adoptată oficial de către Biserica Catolică. Pe de altă parte, nici nu a fost inclus vreodată în Indexul cărților interzise, cum ar fi, de exemplu, Manualul inchizitorului de Eliseo Masini, sau ulterioara Démonomanie des Sorciers de Jean Bodin, care, în Malleus Maleficarum, se inspira în multe privințe.

A fost atât de apreciată de aproape toți inchizitorii și de înalți clerici, precum și de judecătorii tribunalelor statale, atât de mult încât au fost publicate 34 de ediții și peste 35 de mii de exemplare tipărite, inclusiv în ediție de buzunar.

Malleus Maleficarum a rămas, până la jumătatea secolului al XVII-lea, cel mai consultat manual privind vânătoarea de vrăjitoare, atât de către inchizitorii catolici, cât și de către judecătorii protestanți, deoarece explică, propoziție cu propoziție, cum trebuie să se procedeze în fiecare situație în parte.

În ciuda popularității enorme a operei, credibilitatea și difuzarea ei au suferit o oprire bruscă, când Europa a cunoscut între 1520 și 1560 o perioadă de stagnare în vânătoarea de vrăjitoare, atât de mult încât în unele zone, printre care se pot menționa teritoriile germanice, procesele au scăzut, din motive care nu au fost niciodată pe deplin clarificate.

Istoricii invocă trei motive principale: scepticismul claselor culte și poziția umaniștilor, care, prin operele lor, au încercat să demonstreze că magia nu era neapărat corelată cu satanismul, ci se supunea legilor naturii.

Noua situație a dus la o scădere a interesului pentru tratatele din secolul al XV-lea, în așa măsură încât Malleus Maleficarum nu a mai fost reeditat între 1521 și 1576. Opera a revenit în prim-plan după 1580, când a fost reeditată împreună cu alte texte similare, datorându-și renașterea și bazelor teoretice stabilite de Thomas Erastus și Jean Bodin, care au dat un nou impuls vânătorii de vrăjitoare.

Ce conține

Malleus Maleficarum nu este un tratat original: este în mare parte o culegere organizată de credințe și noțiuni anterioare privind fenomenul vrăjitoriei, adesea extrase din texte mai vechi, precum Directorium inquisitorum al lui Nicolas Eymerich (1376) și Formicarius de Johannes Nider.

Nu este lipsit de nuanțe misogine: există mai multe vrăjitoare decât vrăjitori, potrivit autorilor, deoarece femeia este mas occasionatus („un bărbat ratat”). O gândire care ar vrea să fie aristotelică, susținută, în mod redundant, prin citate continue din Aristotel, Sfântul Augustin și din multe alte texte sacre.

Alte poziții sunt exprimate fără argumente, mai ales cele care, la momentul publicării, făceau parte din opinia generală cu privire la vrăjitorie: nu trebuie să ne surprindă să citim despre cazuri în care condamnată „a mers la moarte de bunăvoie, afirmând că, chiar dacă ar fi putut fi eliberată, ar fi preferat totuși moartea, doar pentru a scăpa de puterea diavolului”.

Cartea este împărțită în trei părți.

Prima parte abordează discuția privind natura vrăjitoriei. Femeile, din cauza slăbiciunii lor și a intelectului lor inferior, sunt predispuse să cedeze ispitelor lui Satana.

Însăși titlul conține cuvântul maleficarum (de gen feminin), iar autorii afirmă (în mod eronat) că cuvântul femina (femeie) provine din fe + minus (credință mai mică).

Unele dintre faptele mărturisite de vrăjitoare, cum ar fi transformările în animale sau monștri, sunt simple iluzii induse de diavol, în timp ce alte acțiuni, cum ar fi posibilitatea de a zbura la sabba, de a provoca o furtună sau de a distruge recoltele, sunt posibile.

Autorii, de asemenea, se opresc asupra libertinajului relațiilor sexuale, pe care vrăjitoarele le-ar întreține cu demonii.

A doua parte reia multe dintre ideile exprimate în prima parte și le aprofundează în încercarea de a explica „modul în care se practică vrăjitoria și modul în care aceasta poate fi ușor eliminată”.

Ultima parte se ocupă de furnizarea unor instrucțiuni practice privind capturarea, judecarea, detenția și eliminarea vrăjitoarelor.

Se discută câtă încredere trebuie acordată declarațiilor martorilor, care adesea acuză din invidie și răutate; cu toate acestea, autorii consideră că bârfele publice sunt suficiente pentru a duce o persoană la proces și consideră că, dimpotrivă, o apărare prea viguroasă din partea apărătorului este dovada faptului că și acesta este vrăjit.

Manualul oferă indicații despre cum să se evite ca autoritățile să fie supuse vrăjitoriei și îi asigură pe cititori că, în calitate de reprezentanți ai lui Dumnezeu, judecătorii sunt imuni la puterile vrăjitoarelor.

Se acordă o atenție deosebită descrierii tehnicilor de obținere a mărturisirilor prin constrângere și practicii torturii în timpul interogatoriilor: în special, se recomandă folosirea fierului încins pentru a arde pielea de pe întregul corp al acuzatelor, cu scopul de a găsi faimosul stigma diaboli, care ar dovedi vinovăția acestora.