Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Luni, 1 iunie, Catedrala Mitropolitană își sărbătorește hramul: „Continuă să fie un Cer coborât între oameni”

Raluca Budușan
0
Luni, 1 iunie, are loc hramul catedralei. Sursa foto: turnulsfatului.ro
Luni, 1 iunie, are loc hramul catedralei. Sursa foto: turnulsfatului.ro

Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime”, considerată simbolul Ortodoxiei ardelene, a împlinit la finalul lunii aprilie 120 de ani de la sfințire, iar luni, 1 iunie, își va sărbători și hramul, într-un moment care adună laolaltă istorie, credință și oameni.

Publicitate
Publicitate

„De 120 de ani, Catedrala Mitropolitană Sfânta Treime din Sibiu este inima vie a ortodoxiei ardelene, locul unde rugăciunea unui neam s-a făcut lumină, iar lacrimile, speranțele și biruințele românilor s-au înălțat spre cer sub cupolele ei”, spune preotul Cristian Vaida, vicar mitropolitan.

Clericul amintește că aici au bătut clopotele marilor sărbători și ale marilor încercări, aici generații întregi au învățat să își poarte crucea cu demnitate și să își păstreze credința chiar și în vremuri deosebit de grele. Catedrala a devenit, în timp un simbol Sibiului sagunian, dar și o mărturie că sufletul unui popor poate rămâne vertical atunci când își păstrează rădăcinile în Dumnezeu.

„Sub lumina icoanelor și în mireasma tămâii ei, s-au slujit sfinte liturghii, s-au rostit rugăciuni pentru copii, pentru părinți, pentru eroi, pentru viitorul neamului românesc. Iar după 120 de ani, Catedrala Mitropolitană din Sibiu continuă să fie un Cer coborât între oameni, un loc de pace, de iertare și mângâiere, de întoarcere și de întâlnire tainică între om și Dumnezeu”, mai spune el.

Mult visată

Ideea construirii catedralei a apărut încă din 1857, din inițiativa marelui mitropolit Andrei Șaguna. Atunci, într-o Transilvanie aflată sub administrație austro-ungară, ridicarea unei catedrale ortodoxe românești în centrul Sibiului era mai mult decât un proiect religios. Era o declarație de identitate. Șaguna a început strângerea de fonduri printr-un apel adresat clerului și credincioșilor, iar printre primii donatori s-au numărat chiar împăratul Franz Joseph I și mitropolitul însuși.

Publicitate
Catedrala din Sibiu captura ecran

Construcția efectivă avea să înceapă însă abia în 1902, sub păstorirea mitropolitului Ioan Mețianu. Catedrala a fost inaugurată și sfințită în 1906, după un efort uriaș pentru vremea aceea. Mai exact în 30 aprilie, data din actele oficiale ale vremii,13 mai 1906, echivalentul după calendarul de astăzi.

Sfințirea a fost oficiată de mitropolitul Ioan Mețianu, împreună cu episcopul Ioan Papp de la Arad, iar printre participanți s-a aflat și Nicolae Iorga.

Au existat două variante

Inspirată de Hagia Sophia din Constantinopol, clădirea îmbină stilul bizantin cu influențe transilvănene și baroce, lucru care îi dă și astăzi un aer aparte.

Există și detalii mai puțin cunoscute. De exemplu, amplasamentul actual nu a fost alegerea unanimă. Înainte de decizia finală, au existat alte două variante discutate intens: una în zona actualului Palat de Justiție și alta în apropierea Colegiului „Octavian Goga”. Dezbaterile au fost atât de aprinse încât unii membri ai sinodului au votat separat față de majoritate.

mitropolia-ardealului16-gynq

Un alt aspect mai puțin vorbit este legat de pictura interioară. Frescele și iconostasul au fost realizate de Octavian Smigelschi, artist originar din zona Sibiului, considerat unul dintre cei mai importanți pictori bisericești români de la începutul secolului XX. În epocă, stilul său a fost considerat curajos, tocmai pentru că încerca să aducă o expresivitate modernă într-un spațiu profund tradițional.

De-a lungul celor 120 de ani, catedrala a traversat imperii, războaie, regimuri politice și schimbări de generații. A rămas însă un reper constant al Sibiului. Pentru mulți, nu este doar locul marilor sărbători religioase, ci și spațiul unor momente personale: botezuri, cununii, slujbe de Înviere sau pur și simplu câteva clipe de liniște într-o după-amiază obișnuită.

catedrala-mitropilie-luminata-2-jypj

Iar poate tocmai aici stă adevărata forță a catedralei: în felul în care continuă să facă parte din viața orașului. Nu doar ca monument impresionant, ci ca loc viu, care după 120 de ani încă adună mulți oameni, sub aceeași cupolă.

Citește și:

boboteaza-catedrala-6-pqrh
catedrala-9-mrh0
catedrala-ortodoxa-bt28

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate