Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Strabag contestă licitația pentru modernizarea celei mai vechi clădiri a Spitalului Județean, câștigată de sibienii de la Conlan. Reacția: „Am renunțat la ideea de profit confortabil”

Ion Surdu
1
sectia-medicala-spital-judetean-sursa-foto-cj3-jgwe

Societatea Strabag SRL a depus o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), prin care solicită reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitației pentru modernizarea clădirii în care activează secțiile „Medicală 1” și „Medicală 2” a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu. Este vorba despre cel mai vechi edificiu al spitalului, singurul care nu a fost reabilitat până acum. Compania, care s-a clasat pe locul 5, solicită reevaluarea primelor patru oferte. În replică, șeful companiei sibiene câștigătoare spune că a oferit un preț „corect” și critică decizia de a contesta rezultatul procedurii, ceea ce poate duce la întârzierea proiectului.

Publicitate
Publicitate

Denumirea proiectului este „Consolidare seismică, modernizare și dotare a Secțiilor Medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu (inclusiv extindere puțuri lifturi existente în vederea instalării de lifturi pentru acces targă și persoane cu dizabilități)”.

Achiziția pentru execuția lucrărilor a fost lansată de CJ Sibiu în decembrie 2025, valoarea totală estimată a contractului fiind de 59,5 milioane lei.

Amintim că la finalul etapei de depunere a ofertelor, șase erau înregistrate în platforma de licitații publice: sibienii de la CON-A Operations, clujenii de la TCI Contractor General și austriecii de la Strabag, precum și asocierile conduse de Conlan, Total NSA AG Construct și Lincoln Plus.

Din textul contestației depuse de Strabag aflăm că asocierea Conlan (lider) – Das Engineering Grup a fost declarată câștigătoare, oferta acesteia fiind de 44,8 milioane de lei.

Publicitate

Unul dintre principalele argumente ale Strabag se referă anume la preț, pe care îl consideră „neobișnuit de scăzut”.

O altă critică vizează alte trei oferte, despre care compania spune că nu ar deține autorizațiile necesare pentru a efectua lucrări de protecție la foc. „Documentația tehnică impune executarea de lucrări de protecție la foc. Aceste lucrări sunt esențiale pentru orice unitate spitalicească: ele sunt cele care, în caz de incendiu, mențin integritatea structurii suficient timp pentru evacuarea pacienților și intervenția pompierilor. Executarea lor nu este lăsată la latitudinea antreprenorului, ci este impusă prin planșele avizate de ISU și prin Caietul de Sarcini, și nu poate fi realizată decât de operatori economici autorizați. Ofertanții clasați pe locurile 1, 3 și 4 nu dețin autorizare și nici nu au nominalizat vreun subcontractant autorizat. În consecință, ofertele lor nu satisfac cerințele documentației de atribuire și trebuiau declarate neconforme”, scriu reprezentanții companiei în contestație.

Manager general Conlan: „Am oferit un preț corect. Am renunțat la ideea de profit confortabil”

În replică la contestația depusă de Strabag, managerul general al Conlan Grup, Cosmin Vîlcu, susține că prin oferta depusă în acest proiect compania a considerat „să pună astfel umărul la dezvoltarea Sibiului”.

„Modul nostru în care am calculat fiecare preț pe articol ne-a dat un preț corect”, a declarat Vîlcu la solicitarea Turnul Sfatului de a oferi o reacție la contestația depusă. El a mai explicat că nu a urmărit obținerea unui „profit confortabil”.

„Noi practic am considerat că prin ceea ce are piața astăzi de oferit la nivel de lucrări publice este o variantă bună pentru Conlan să ne implicăm în acest proiect. Astfel ne-am dorit să mergem cu un preț mai mic, fără să avem un profit confortabil, din dorința de a ne implica pe partea socială a Sibiului (…) Probabil că a fost cel mai bun preț din cadrul licitației, după cum s-a și văzut”, a precizat Vîlcu.

Totodată, șeful Conlan a criticat decizia celor de la Strabag de a contesta rezultatul procedurii, catalogând-o drept „nefondată și nejustificată” și precizând că acest lucru poate avea și riscuri. „Noi nu am înțeles abordarea celor de la Strabag, care de pe locul 5 contestă locul 1, care oricum e nefondată și nejustificată – părerea mea. Dar cel mai mare rău îl face, bineînțeles, orașului, pentru că lucrurile clar acum vor suferi o întârziere la nivel de începere a lucrărilor. Vorbim de fonduri, bani care vin din finanțări și atunci orice amânare poate periclita această investiție, s-o aducă chiar în punctul în care ea ar putea să fie suspendată. Și atunci dincolo de faptul că dacă face Conlan această lucrare sau nu, cel mai mare pierdant este locuitorul din Sibiu”, a avertizat Vîlcu.

Potrivit lui, ponderea Conlan în lucrările publice este sub 30% din cifra de afaceri, cele mai multe proiecte pe care le derulează fiind ale investitorilor privați.

Contestația poate fi consultată aici.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar newman
    newman

    Strabag este pusculita lui Putin.De mult trebuia interzisa la licitatii, dar se pare ca sunt multi iubitori de rusi in romania.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate