Consiliul Judeţean Braşov a aprobat miercuri, în şedinţă de îndată, indicatorii tehnico-economici ai proiectului trenului metropolitan, proiect care se ridică la valoarea de 1,48 miliarde de lei, aproximativ jumătate din această sumă urmând să fie acoperită din fonduri europene, scrie Agerpres.
Astfel, una dintre hotărârile adoptate miercuri vizează aprobarea asocierii Judeţului Braşov cu Asociaţia de Transport Braşov, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA şi cu Municipiul Braşov, în vederea implementării proiectului.
Printr-o altă hotărâre au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai proiectului.
Conform proiectelor de hotărâre, pentru realizarea investiţiei va fi solicitată o finanţare europeană prin Programul Transport 2021 – 2027, iar valoarea totală a proiectului se ridică la 1.486.547.043 lei (inclusiv TVA). Din această sumă, Consiliul Judeţean Braşov va suporta 8.407.148 lei + TVA (40% din contribuţia minimă de 2% aplicată asupra valorii costurilor eligibile ale proiectului), din care 175.119 lei vizează contribuţia aferenta rolului de partener implicat direct în implementare şi parte a acordului de asociere.
În esenţă, arată reprezentanții CJ Brașov, proiectul Trenului Metropolitan vizează derularea intervențiilor la infrastructura de cale ferată pe tronsoanele Braşov – Codlea, Dârste – Braşov – Stupini, Braşov – Hărman – Sfântu Gheorghe şi Braşov – Bartolomeu – Zărneşti, achiziția a 7 rame electrice noi şi ecologice, realizarea a 24 de staţii – din care 10 puncte de oprire noi, construcția unui racord de cale ferată spre zona industrială Ghimbav şi Aeroportul Internațional Braşov-Ghimbav, modernizarea de linii de cale ferată (Triaj – Hărman) şi operaționalizarea serviciului feroviar metropolitan.
Totodată, forul deliberativ a aprobat contribuția proprie a Consiliului Județean Braşov în cadrul proiectului şi achitarea cheltuielilor neeligibile care îi revin în calitate de partener. Conform Acordului de Parteneriat, Consiliului Județean Braşov îşi asumă să aloce suma de 8.843.540,89 lei pentru efectuarea exproprierilor necesare în afara limitei teritoriului administrativ al municipiului Braşov, precum şi o contribuție proprie de 175.119,62 lei, reprezentând contribuţia de 2% din valoarea cheltuielilor eligibile alocate.
Mihai Pascu, directorul general al Direcţiei Generale Drumuri Judeţene şi Servicii Publice din cadrul CJ Braşov, a explicat că proiectul Trenului Metropolitan se realizează în cea mai mare parte utilizând infrastructura de căi ferate existentă. Pe anumite porţiuni aceasta va fi reabilitată, astfel încât să asigure toate condiţiile de siguranţă a traficului şi de viteză, după cum este cazul în zona Triaj, dar proiectul cuprinde şi un tronson care urmează să fie construit.
„Trenul Metropolitan va asigura o conexiune directă şi radială în toată zona adiacentă municipiului Braşov. Pe partea estică vorbim despre o legătură prin Teliu şi Prejmer cu municipiul Sfântu Gheorghe, în zona parcului industrial. La Braşov avem o extindere în partea sud-vestică, înspre Cristian, Râşnov, până la Zărneşti, iar în partea de nord-est vom avea o cale ferată nouă care să deservească Parcul Industrial Ghimbav şi să continue până la terminalul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav”, a precizat Mihai Pascu.
După obţinerea finanţării europene, urmează procedurile de achiziţie pentru realizarea proiectului tehnic cu toate autorizaţiile şi avizele necesare, desfăşurarea exproprierilor pentru cauză de utilitate publică a terenurilor necesare construirii segmentului feroviar nou şi staţiilor de îmbarcare-debarcare, precum şi execuţia propriu-zisă a lucrărilor care ar urma să dureze 36 de luni.
Foto ilustrativă depositphotos.com
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.













Lasă un răspuns