Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

VIDEO / Propriul post de radio școlar pentru elevii de la „Gheorghe Lazăr” din Avrig. Povestea începe cu 500 de mărțișoarea create manual

Raluca Budușan
0
A început să emită în 2 iunie. Sursa foto: „Asociația timp și suflet”
A început să emită în 2 iunie. Sursa foto: „Asociația timp și suflet”

La Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig se aude, de ceva timp o voce nouă, de radio. Nu este vorba despre un post de radio obișnuit, ci despre „Neața cu Lazăr”, un studio radio școlar construit prin implicarea elevilor, a voluntarilor, a profesorilor, a companiilor locale și a oamenilor care au ales să susțină proiectul. Povestea lui începe cu peste 500 de mărțișoare realizate manual și continuă cu o mobilizare care a adus împreună o întreagă comunitate.

Publicitate
Publicitate

Există proiecte realizate prin finanțări consistente și există proiecte care se construiesc pas cu pas, prin contribuția multor oameni. Studioul radio școlar „Neața cu Lazăr”, inaugurat recent la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig, face parte din cea de-a doua categorie.

Proiectul a fost conceput de Asociația Timp și Suflet și a fost gândit ca un spațiu dedicat elevilor, un loc în care aceștia să învețe, să comunice și să își facă auzite ideile. În spatele studioului se află însă o poveste despre voluntariat, solidaritate și colaborare între instituții, organizații, mediul privat și comunitatea locală.

Încă de la început, inițiativa a fost construită pe ideea implicării directe a tinerilor. Astfel, inclusiv numele radioului a fost ales de elevi.

„Neața cu Lazăr”, un nume ales chiar de elevi

Identitatea noului radio aparține celor care îi vor da viață zi de zi. Numele „Neața cu Lazăr” a fost stabilit în urma unui concurs organizat pe rețelele de socializare.

Elevii au propus variante, au dezbătut ideile și au votat online numele pe care l-au considerat cel mai potrivit. Rezultatul a fost „Neața cu Lazăr”, o denumire care le aparține și care reflectă caracterul tânăr și apropiat al proiectului.

Cătălina Tămășel (foto mijloc), încadrată de Sara Stoișor și Ionuț David, moderatori
Cătălina Tămășel (foto mijloc), încadrată de Sara Stoișor și Ionuț David, moderatori

Postul de radio a avut deja primul invitat supriză. A fost vorba de Luiza Pavelescu, o creatoare de conținut cunoscută tinerilor în mod special de pe TikTok.

Cum au devenit 500 de mărțișoare fundația unui studio radio

Povestea studioului a început la începutul primăverii. Voluntarii Asociației Timp și Suflet, împreună cu copii și tineri din comunitate, au investit timp, răbdare și creativitate pentru a realiza manual peste 500 de mărțișoare.

Aceste mici simboluri ale primăverii au avut însă un rol mult mai important decât cel obișnuit. Ele au devenit principalul instrument de strângere de fonduri pentru viitorul studio radio.

O parte dintre mărțișoare au fost achiziționate de Parohiile Ortodoxe din Avrig și oferite femeilor din comunitate cu ocazia zilei de 1 Martie. Celelalte mărțișoare au ajuns în mai multe locuri din comunitate și au fost cumpărate de oameni care au dorit să susțină inițiativa. Acestea au fost găzduite în diferite locații, iar fondurile au crescut treptat datorită celor care au ales să contribuie.

„Mulțumim pe această cale Părintelui Protopop Gafton, Părintelui Stroe și Părintelui Nisipeanu pentru sprijinul lor de neprețuit. Restul mărțișoarelor au călătorit și mai departe, fiind îmbrățișate de prieteni, colaboratori și oameni cu suflet mare în diverse locații din comunitate.

Mulțumim celor care le-au găzduit și tuturor celor care le-au cumpărat: de la vizitatorii din Piața Volantă de la Sala Transilvania, până la clienții de la Venom Karting, salonul Gianni Tattoo și Silvana Cafe, Andreea & Robert Shop, fără a-i uita pe susținătorii din mediul online care au comandat mărțișoare direct prin intermediul rețelelor de socializare. Din acel moment, fiecare mărțișor purtat în piept a devenit o cărămidă la temelia viitorului studio radio. Neața cu Lazăr a demonstrat că lucrurile frumoase se întâmplă atunci când oamenii aleg să nu întrebe cine trebuie să facă?, ci cu ce pot ajuta?”, spune Cătălina Tămășel, președinta Asociației Timp și Suflet.

Publicitate

Astfel, fiecare mărțișor vândut a reprezentat o contribuție concretă la realizarea studioului radio.

WhatsApp Image 2026-06-17 at 14.24.17

Prima emisie a avut loc pe 2 iunie

După luni de pregătiri, proiectul a fost inaugurat oficial în data de 2 iunie.

În această etapă, „Neața cu Lazăr” funcționează ca program pilot în corpul de clădire dedicat liceului. Frecvența de transmisie este limitată momentan la interiorul clădirii și la curtea școlii.

Inițiatorii proiectului spun însă că acesta este doar începutul. Planurile pentru anul viitor vizează extinderea rețelei de transmisie și către corpul de clădire al ciclului gimnazial, astfel încât și elevii mai mici să poată beneficia de activitățile și experiențele oferite de radio.

Așa că, după vacanța de vară, de îndată ce va începe viitorul an școlar elevii se vor bucura de podcasturi înregistrate, invitați speciali, muzică și tot felul de alte surprize.

Cine sunt cei care au contribuit la realizarea studioului

În spatele noului radio școlar se află o listă lungă de oameni și organizații care au ales să sprijine proiectul, spune Cătălina. „Pentru ca visul elevilor din Avrig să aibă voce, a fost nevoie de o mobilizare exemplară din mediul privat și local. Fiecare detaliu din studio poartă amprenta generozității.”

Astfel, conceptul vizual al studioului a fost realizat de Carmen Siminie, care a contribuit la transformarea spațiului într-un loc primitor și prietenos pentru elevi. Suportul tehnic necesar a fost asigurat de Mihai și Andrei Vintilă, iar identitatea vizuală și bannerul principal au fost realizate cu sprijinul companiei Metropolis.

Cătălina Tămășel încadrată de  Luca Marcel, director Liceul Teoretic Gheorghe Lazăr Avrig (foto stânga) și Adrian Marcu, Impact Sound DJ
Cătălina Tămășel încadrată de Luca Marcel, director Liceul Teoretic Gheorghe Lazăr Avrig (foto stânga) și Adrian Marcu, Impact Sound DJ

Elevii care vor realiza emisiuni și interviuri își vor desfășura activitatea la mobilierul oferit de Mobila Dalin, companie care a sponsorizat masa și scaunele din studio.

Punerea în funcțiune a întregului sistem a fost susținută de TiNet, iar Impact Sound DJ a contribuit atât la atmosfera din ziua inaugurării, cât și la pregătirea viitorilor operatori ai studioului, oferindu-le timp și instruire.

La evenimentul de deschidere s-a alăturat și Banca Regională pentru Alimente Cluj, care a oferit produse pentru momentul festiv.

Un rol important l-au avut și companiile Octano Downstream și BCR, care au acordat sprijin financiar pentru realizarea proiectului și pentru transformarea planurilor inițiale într-un studio funcțional.

De asemenea, o parte importantă din resursele necesare pentru amenajarea studioului nu a provenit din sponsorizări externe, ci din activitățile proprii ale Asociației Timp și Suflet.

Prin Centrul de Formare Profesională al asociației sunt organizate cursuri pentru adulți, iar o parte din fondurile obținute prin aceste activități au fost investite în realizarea radioului școlar.

La acest proces au contribuit și formatorii voluntari care susțin cursurile și care își oferă cunoștințele pentru dezvoltarea comunității. În acest fel, educația adulților a generat resurse care au fost reinvestite în educația și dezvoltarea tinerilor.

Un proiect construit de întreaga comunitate

Cei de la Asociația Timp și Suflet transmit mulțumiri conducerii Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, cadrelor didactice, părinților, elevilor și voluntarilor care au crezut în inițiativă încă din primele etape.

Dincolo de echipamente, mobilier și spațiu, „Neața cu Lazăr” este rezultatul unei colaborări care a implicat zeci de oameni. De la copiii care au realizat mărțișoare și până la companiile care au oferit sprijin tehnic, logistic sau financiar, fiecare contribuție a avut un rol în construirea noului studio.

Astăzi, la Avrig există un radio al elevilor, creat împreună cu întreaga comunitate. Iar dacă planurile de dezvoltare vor continua, vocea lui ar putea ajunge în curând la și mai mulți copii din oraș.

Cirește și:

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate