Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Palatul Brukenthal îşi extinde programul de vizitare pe durata FITS. „Recomandarea este capsula dedicată lui Ştefan Câlţea”

Silvana Armat
0
Foto Daniel Fărcaș/Muzeul Brukenthal
Foto Daniel Fărcaș/Muzeul Brukenthal

Muzeul Naţional Brukenthal îşi extinde programul de vizitare al Palatului Brukenthal în perioada 19-28 iunie, pe durata Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), pentru a veni în întâmpinarea publicului numeros aşteptat la evenimentele culturale, potrivit unui anunţ publicat pe pagina de Facebook a instituţiei, scrie Agerpres.

Publicitate
Publicitate

„În perioada 19-28 iunie, pe durata Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu – ediţia 2026, Palatul Brukenthal extinde programul de vizitare: luni – duminică: 10:00 – 18:00. Casieria se închide la ora 17:15”, au anunţat reprezentanţii muzeului sibian.

Muzeul Naţional Brukenthal mizează pe un număr mai mare de vizitatori în perioada Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), iar recomandarea pentru vineri, prima zi a festivalului, este expoziţia dedicată pictorului Ştefan Câlţia din Palatul Brukenthal, inspirată inclusiv de cel mai vechi ierbar din Transilvania, aflat la Muzeul de Istorie Naturală, a declarat, pentru AGERPRES, managerul instituţiei, Raluca Teodorescu.

„Din experienţa anilor trecuţi, FITS-ul aduce un număr semnificativ de vizitatori şi nu numai o creştere mare a numărului de vizitatori, dar şi o creştere din punct de vedere calitativ al experienţei muzeale pe care aceştia o au în cadrul Muzeului Naţional Brukenthal. Recomandarea (…) la Palatul Brukenthal este capsula dedicată lui Ştefan Câlţea, adică un număr de lucrări care au fost realizate de Ştefan Câlţea, inspirat fiind de piese din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal, cum ar fi cel mai vechi ierbar din Transilvania”, a spus Raluca Teodorescu.

Publicitate

Potrivit acesteia, Palatul Brukenthal şi Galeria de Artă Contemporană vor găzdui cinci expoziţii în cadrul FITS, iar în curtea Muzeului de Istorie şi cea a Palatului, vor avea loc concerte ale fanfarelor militare.

Pentru ziua de vineri, prima zi a FITS, recomandarea Muzeului Naţional Brukenthal este expoziţia-capsulă dedicată lui Ştefan Câlţia, din proiectul „Transilvania | Extravaganza”, care poate fi vizitată în Palatul Brukenthal în perioada 19 iunie – 16 august.

Expoziţia principală „Transilvania | Extravaganza”, care reuneşte peste 80 de lucrări ale lui Ştefan Câlţia şi este găzduită la Mănăstirea Ursulinelor, poate fi vizitată pe baza unui bilet, în timp ce expoziţia de la Palatul Brukenthal este inclusă în biletul de acces al muzeului.

FITS va reuni, în perioada 20-29 iunie, peste 5.000 de artişti din 83 de ţări şi va include 848 de evenimente, cu opt mai multe decât la ediţia precedentă, potrivit preşedintelui festivalului, actorul Constantin Chiriac.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate