Primăria Sibiu a lansat din nou licitația pentru execuția lucrărilor de amenajare a Parcului Astra. Contractul pentru intervențiile asupra unuia dintre cele mai cunoscute spații verzi din centrul istoric al orașului este estimat la 14,88 milioane de lei, fără TVA. Suma este aceeași ca și la procedura trecută, din noiembrie 2025.
Potrivit anunțului de pe platforma de licitații publice, proiectul prevede „retrasarea majoritară a aleilor și reducerea lățimii lor”, precum și „păstrarea traseului actual al aleii principale care face legătura între Piața Unirii și strada Mitropoliei”.
Documentația în care sunt descrise succint intervențiile dorite de administrația locală a rămas aceeași. O schimbare notabilă din caietul de sarcini este faptul că de data aceasta a fost exclusă supravegherea video a parcului:
„Modernizarea parcului include amenajarea aleilor, mobilierului, realizarea unei noi fântâni arteziene, crearea unui loc de joacă, amplasarea a două pergole modulare, refacerea integrală a iluminatului ambiental, precum și un grup sanitar subteran nou”.
O altă modificare ține de actualul grup sanitar: acesta se va demola și va fi înlocuit cu unul nou, iar ceea ce nu era menționat în documentația precedentă este că de data aceasta se propune montarea unui grup sanitar prefabricat „destinat persoanelor cu dizabilități, amplasat conform proiectului tehnic”.
Investiția mai prevede modernizarea iluminatului public și a instalațiilor electrice. Și la acest capitol autoritățile adaugă că își doresc corpuri de iluminat „dotate cu module de telegestiune”. „Acestea vor fi de tip plug & play și vor fi compatibile cu aparatele de iluminat propuse și cu aplicația sistemului de telegestiune și interfața utilizator instalată la Primăria Municipiului Sibiu (Schreder Exedra). La momentul instalării modulul se va autoconfigura și va furniza minim următoarele date despre aparatul de iluminat în sistem: coordonate GPS, poziționare pe harta sistemului de telegestiune, tipul aparatului de iluminat (model, nr. LED-uri, puterea electrică instalată, tip driver și starea aparatului de iluminat – pornit / oprit. Modulele de telegestiune vor avea o sursă de alimentare proprie de rezerva (baterie)”, este explicația introdusă în caietul de sarcini.

Reorganizarea spațiului destinat jocului de șah, marcarea amprentei zidului și a turnurilor incintei a III-a a fortificației medievale, demolarea fântânii existente și construirea uneia noi, amenajarea unui pavilion metalic în zona Spitalului Luther, realizarea unui loc de joacă pentru copii între intrarea dinspre Piața Unirii și rondul de pe strada Gheorghe Barițiu, crearea unor noi spații de relaxare – sunt intervențiile descrise și în cadrul procedurii anterioare.
Totodată, busturile amplasate în parc vor fi curățate și relocate „fără să afecteze integritatea lor sau patina căpătată” și „conform recomandărilor specialiștilor”
În ceea ce privește vegetația, proiectul menționează același număr de arbori asupra cărora se va interveni: tăierea a nouă arbori aflați într-o stare avansată de degradare și plantarea a 53 de arbori noi.
Durata totală de execuție efectivă a lucrărilor este de 8 luni la care se adaugă o perioadă de maxim 2 luni pentru recepția la terminarea lucrărilor, inclusiv remedierile necesare.
Amintim că procedura lansată în luna noiembrie a anului trecut pentru modernizarea parcului din centrul Sibiului a fost anulată de către reprezentanții Primăriei Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Va ramane in faza de amenajare santier.Trotinetele si netotul nu pot face un guvern.Fara guvern ioc bani.
‘realizarea unei noi fântâni arteziene’ …imi vine sa vomit. Fuie Modor!
„tăierea a nouă arbori aflați într-o stare avansată de degradare” Daca se aplica acelasi principiu in primarie … Sibiul era…
Ba-i corect, Baloo: Cine omoara pe Cibin? Venea!.
arbori sau copacei??! taiam arbori seculari sa ii inlocuim cu gatejele de aratar japonez si tufe(ca fufe avem destule)!!! multa…













Lasă un răspuns