La Făgăraș s-a deschis un ghișeu care îi ajută pe oameni să își reducă facturile la energie

TS Publicitate
0
oer

Tot mai mulți proprietari de locuințe caută soluții pentru a reduce costurile cu energia, pentru a-și izola mai bine casele sau pentru a afla ce finanțări pot accesa pentru lucrări de renovare. Însă informațiile sunt adesea greu de găsit, tehnice și răspândite în mai multe locuri.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, la Făgăraș a fost deschis recent Ghișeul Unic de Eficiență Energetică (GUEE), un serviciu care oferă informații și consiliere celor care vor să își facă locuințele mai eficiente energetic și să plătească mai puțin la utilități. Inițiativa este una dintre primele de acest tip dezvoltate la nivel local și își propune să transforme informațiile tehnice în sfaturi ușor de înțeles și aplicat.

Ghișeul a fost dezvoltat cu sprijinul Orașe Energie România (OER), organizație care susține la nivel național proiecte dedicate renovării inteligente și reducerii consumului de energie. Reprezentanții OER au oferit consultanță și instruire pentru echipa locală, contribuind la transformarea ghișeului într-un punct de informare accesibil pentru cetățeni.

Ce tipuri de sprijin și informații pot primi cetățenii atunci când apelează la un GUEE?

Un GUEE oferă cetățenilor informații simple și corecte despre eficiență energetică, reducerea consumului de energie, renovare clădiri, clase energetice ale aparaturii și echipamentelor, surse regenerabile de energie, prosumatori și Comunități Energetice. Vizitând un GUEE, cetățenii ar trebui să aibă parte de ghidare personalizată pentru accesarea programelor de finanțare (de ex. Casa Verde, fonduri pentru instalare panouri fotovoltaice etc.). Sub umbrela GUEE, diferite servicii pot fi grupate în același loc, totul în sprijinul cetățeanului: asistență tehnică minimală astfel încât cetățenii să înțeleagă ce măsuri sunt potrivite pentru locuința lor, sprijin administrativ de la completarea documentelor până la înțelegerea pașilor birocratici, conectare cu experți locali, instalatori sau auditori. Pe scurt: un GUEE îi ajută cetățenii să ia decizii bune, informate și accesibile.

De ce ar trebui municipalitățile să investească în dezvoltarea unor astfel de ghișee unice de informare?

Un GUEE este o investiție mică, dar cu impact mare pentru comunitate, pentru că duce la creșterea încrederii cetățenilor în administrație aducând transparență, pentru că sprijină reducerea consumului energetic local și scăderea presiunii asupra bugetelor familiilor vulnerabile, pentru că ajută orașul să atragă finanțări în domeniul surselor regenerabile de energie, pentru că pune bazele unui spațiu de colaborare între administrația publică locală, comunitate și mediul privat, contribuind direct la obiectivele locale de tranziție energetică și climă.

Care sunt pașii principali pentru ca o administrație locală să înființeze și să dezvolte un GUEE functional?

  • Definirea viziunii și a obiectivelor: ce probleme energetice locale necesită rezolvare
  • Stabilirea echipei: personal instruit, cu abilități tehnice și de comunicare
  • Crearea unui spațiu accesibil: fizic, digital sau hibrid
  • Parteneriate locale: cu experți, ONG-uri, furnizori de soluții și echipamente, mediul academic
  • Dezvoltarea instrumentelor de lucru: ghiduri, proceduri pre-stabilite, materiale informative
  • Campanii de informare pentru a ajunge la cetățeni
  • Monitorizare și îmbunătățire continuă pe baza feedback-ului primit de la cetățeni.

Cum pot ghișeele unice și comunitățile de energie să contribuie împreună la tranziția energetică locală și la reducerea costurilor pentru cetățeni

GUEE și Comunitățile Energetice reprezintă motorul tranziției energetice locale. GUEE oferă informare și sprijin, iar Comunitățile Energetice oferă soluții concrete și participative. Împreună pot accelera adoptarea surselor regenerabile, a proiectelor de eficiență energetică și inițiative locale de producție și consum colectiv. Ambele pot reduce costurile pentru cetățeni prin producerea energiei din surse regenerabile, partajarea excedentului energetic și optimizarea consumului, creează o cultură locală a responsabilității energetice și a solidarității, transformă orașele în comunități reziliente și independente energetic.

Orașe Energie România (OER) este membră a Coaliția Energie Comunitară, o inițiativă care promovează dezvoltarea comunităților de energie în România și sprijină cetățenii, autoritățile locale și organizațiile interesate să dezvolte proiecte energetice locale și sustenabile. Comunitățile de energie pot deveni un instrument important pentru reducerea costurilor cu energia, creșterea independenței energetice și implicarea directă a cetățenilor în producerea și consumul de energie regenerabilă.

Cei interesați să afle mai multe despre comunitățile de energie sau care doresc sprijin pentru dezvoltarea unor astfel de inițiative pot găsi informații și suport pe platforma Coaliția Energie Comunitară. Reprezentanții coaliției încurajează cetățenii, administrațiile locale, asociațiile și antreprenorii să îi contacteze pentru îndrumare și sprijin în dezvoltarea unor proiecte energetice comunitare adaptate nevoilor locale.

Alătură-te comunității

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.