Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

O lună cu de toate. Sunbreak Festival, Sibiul de Odinioară, Cântecele Munților, Transylvania Classic, Armonia disco&retro, printre evenimentele din august

Adina Bota
0
Urmează o lună pline de evenimente/Foto? Arhiva turnulsfatului.ro
Urmează o lună pline de evenimente/Foto? Arhiva turnulsfatului.ro

Sâmbătă este 1 august, iar ultima lună de vară transformă Sibiul într-un oraș al festivalurilor și al bucuriei de a petrece timp alături de cei dragi. Sibiul de Odinioară, Sunbreak Festival, TIFF, Creative Buzz și concertele pe Acoperiș sunt doar câteva dintre evenimentele pe care le găzduiește Sibiul în luna august.

Publicitate
Publicitate

Am pregătit, mai jos, o listă cu principalele evenimente ale lunii august.

Concertele pe Acoperiș

Din 1 până în 15 august, Filarmonica de Stat Sibiu ne invită la a VII-a ediție a festivalului Concerte pe Acoperiș, din 1 până în 15 august. Cel mai îndrăgit festival al Filarmonicii va transforma singura terasă aflată pe zidul cetății într-o oază muzicală de relaxare pentru serile călduroase de vară.

Printre invitații acestei ediții îi veți regăsi pe: Nils Petter Molvær (NOR), Eivind Aarset (NOR), Ada Milea, NAKED (SRB), byron, Jurjak, Academia ICon Arts, Doomsday Astronaut, împreună cu DJ sets, evenimente pentru copii, yoga & more.

Programul concertelor pe Acoperiș/Foto: Filarmonica Sibiu
Programul concertelor pe Acoperiș/Foto: Filarmonica Sibiu

Castrvm Novis, festivalul de reconstituire a perioadei romane

Festivalul „Castrvm Novis” revine în weekend, 1-2 august, în localitatea Cristian, cu un program dedicat reconstituirii istorice din perioada Romei antice. Evenimentul este organizat de Asociația Castrum Novis în colaborare cu primăria Comunei Cristian.

Ziua de sâmbătă este dedicată deschiderii oficiale a festivalului, dansurilor, marii bătălii de la CASTRVM NOVIS, dar și unui concert folk la lumina focului. Duminică se vor deschide taberele istorice, vor avea loc demonstrații și defilări și se va marca închiderea oficială a festivalului.

TIFF Sibiu

Festivalul Internațional de Film Transilvania dă startul acestui final de săptămână și revine la Sibiu între 30 iulie și 2 august, cu o ediție aniversară care marchează 20 de ani de la primul TIFF Sibiu. Timp de patru zile, publicul va putea descoperi peste 30 de producții românești și internaționale, avanpremiere, proiecții speciale, filme pentru copii și întâlniri cu cineaști, în Piața Mare, la CineGold și la Sala Hochmeister.

Tărâmul Tuberozelor la Hoghilag

La începutul lunii august, turiștii care ajung la Hoghilag, vor avea parte de două weekend-uri în care se vor bucura de Sărbătoarea Tuberozelor, în 1 și 2 august, respectiv 8 și 9 august.

Tuberoze Hoghilag
Două weekend-uri de sărbătoare la Hoghilag/Foto: Hoghilag-Tărâmul Tuberozelor

Sibiu Triathlon Challenge

Sibiu Triathlon Challenge ajunge la ediția a V-a pe 2 august, cu trasee de înot, ciclism și alergare prin zone iconice ale orașului — ZOO Sibiu, Muzeul ASTRA și drumurile către Rășinari și Cisnădioara.

Târg de antichități în Piața Huet

Târgul de Antichități & Handmade are loc în Piața Huet, Sibiu, în perioada 30 iulie – 2 august, timp de patru zile.

Vizitatorii vor găsi antichități, bijuterii artizanale, mobilier, haine vintage, fotografii de epocă și decorațiuni deosebite, expuse de diverși comercianți.

Programul este zilnic, între orele 10– 22.

Transylvania Classic Sibiu

Între 6 și 8 august, are loc Transylvania Classic, un raliu de regularitate cu mașini clasice, young-timer, electrice și moderne, pe cele mai frumoase drumuri din județul Sibiu.

În 6 august are loc startul festiv și expunerea mașinilor în Piața Mică din Sibiu, cu interacțiune între participanți și public. În 7 august este prima zi de raliu, cu trasee prin Ocna Sibiului și Mărginimea Sibiului. În 8 august are loc etapa finală, pe Transfăgărășan, urmată de revenirea la Sibiu pentru ceremonia de premiere.

transylvania classics
Transylvania Classic, la Sibiu, între 6 și 8 august, unFoto: Sibiu City App

Festivalul Internațional de Folclor Cântecele Munților

Artiști din șapte țări își dau întâlnire la Sibiu, sub semnul folclorului, în  perioada 5-10 august 2026, la cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”. Manifestarea este cuprinsă în calendarul mondial al prestigioasei organizații CIOFF, fiind organizată de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu și cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Fantasy Art Festival

Asociația CreativAct dă startul celei de-a treia ediții a Fantasy Art Festival, un eveniment dedicat artei fantastice. Punctul central al festivalului îl constituie expoziția colectivă „UTOPIC / DISTOPIC”, care reunește lucrările a peste 50 de artiști vizuali contemporani.

Publicitate

Iubitorii de artă și publicul sunt invitați la vernisajul oficial care va avea loc joi, 6 august, de la ora 18, la Ursuline Art Hub (Mănăstirea Ursulinelor), etajul I. Accesul se face din Strada Șelarilor nr. 21, iar intrarea liberă. Perioada de vizitare este 6–27 august, zilnic, între orele 16 și 19.

Tema ediției din acest an, „UTOPIC / DISTOPIC” invită artiștii și publicul să reflecteze asupra graniței fragile dintre aspirațiile către un viitor ideal și scenariile de criză care definesc lumea de astăzi.

Creative Buzz

Între 13-16 august, în Piața HUET din Sibiu, va avea loc Creative Buzz. Ne așteaptă e te așteaptă produse handmade create cu grijă și sens, artizani talentați din toată țara, atmosferă caldă, de primăvară și inspirație pentru cadouri sau pentru tine. Programul este zilnic, de la ora 10 la ora 22.

Sunbreak Festival Sibiu

Ediția din acest an aduce între 13  și 16 august, în Piața Mare a Sibiului artiști precum  Irina Rimes, Tania Turtureanu, Vița de Vie, Șuie Paparude și Cabral Ibacka cu un DJ Set.

sunbreak festival
Sunbreak Festival în Piața Mare/Foto: Facebook

Holzstock Indie Festival XII

Între 21 și 23 august, biserica din Hosman va găzdui din nou o comunitate vibrantă, prietenoasă și autentică, într-un eveniment ce își propune să creeze o oază de diversitate, creativitate și muzică pentru toată familia, promovând în același timp conservarea și valorificarea patrimoniului cultural din zona Sibiului.

Petrecere ARMONIA disco&retro

Petrecerea ARMONIA disco&retro se întoarce pe 15 august, la The Home of Backyard, cu start la 22:00, promițând hituri și o atmosferă de vară memorabilă.

Biletele sunt deja disponibile online, pe livetickets.ro, iar pentru rezervări de mese poate fi contactat numărul 0743 272 597.

Transfăgărășan Endurance Challenge-2026

Sâmbătă, 15 august, va avea loc la Sibiu brevetul clasic de anduranță BRM200 care include celebra urcare pe Transfăgărașan Nord cu plecare din Sibiu pe un traseu cu trafic auto redus. Brevetul face parte din seria celor de pregătire (2024-2027) pentru celebra cursa de anduranță Paris-Brest-Paris 2027 an in care va fi organizată ediția 21 a evenimentului.

Cupa României de Tineret la Snooker

În perioada 15–16 august 2026, Elite Snooker Club din Sibiu va deveni centrul snookerului juvenil din România, găzduind cea de-a doua ediție a Cupei României de Tineret la Snooker. Competiția este organizată de Club Sportiv Snooker Elite Sibiu, sub egida Federației Române de Snooker, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu.

Turneul își propune să ofere tinerilor sportivi din întreaga țară oportunitatea de a concura într-un cadru organizat, contribuind la dezvoltarea și promovarea snookerului în rândul noii generații. După succesul ediției inaugurale, competiția revine pentru al doilea an consecutiv, consolidându-și locul în calendarul național al disciplinelor dedicate tinerilor.

Night Cross Challenge powered by GLS

Sibiul se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale verii. Vineri, 21 august 2026, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va găzdui cea de-a XII-a ediție a Night Cross Challenge powered by GLS, eveniment care transformă alergarea într-o experiență memorabilă, într-un decor natural spectaculos, sub cerul înstelat.

Night Cross Challenge powered by GLS a devenit, de-a lungul celor unsprezece ediții organizate până în prezent, unul dintre cele mai apreciate crosuri de noapte din România, reunind anual sute de participanți din întreaga țară și din străinătate. Cu frontale aprinse, muzică, lumini și o atmosferă aparte, competiția promovează mișcarea, un stil de viață activ și bucuria de a face sport într-un cadru cu totul special.

Sibiul de odinioară

Festivalul „Sibiul de Odinioară” își schimbă locația în acest an, dar păstrează atmosfera care l-a făcut îndrăgit: între 20 și 23 august, evenimentul se mută în Parcul Sub Arini – zona Stadionului Municipal, pentru cea mai mare ediție de până acum (a 13-a).

Pe scenă vor fi Kaoma, Pepe, Akcent, Arsenium (ex O-Zone), Nick N&D, Angels, BODY & SOUL, AS XX.

La platane: Diana, Disco Lindas, Codi Reivs, Micky Maverick.

sibiul de odinioară foto fb
Sibiul de Odinioară/Facebook

Epic Măgura Trails

Pe 23 august, la poalele vârfului Măgura, are loc prima ediție Epic Măgura Trails, o competiție de e-MTB și MTB dedicată mișcării, naturii și comunității, potrivită atât pentru cei care caută provocare, cât și pentru o zi activă în familie.

Competiția propune trei trasee, după cum urmează:

Traseu Epic – tehnic și solicitant, dedicat performanței, doar cu bicicletă e-MTB;

Traseu Lung – cu urcări consistente și coborâri spectaculoase, doar cu bicicletă MTB;

Traseu Mediu – echilibru între provocare și explorare, potrivit pentru un ritm sportiv, doar cu bicicletă MTB.

Concursul Internațional George Enescu

Cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu va avea loc la Sibiu, în perioada 23 august – 19 septembrie, la Sala Thalia și se va desfășura sub tema „În căutarea excelenței / In Pursuit of Excellence”.

La ceas aniversar, deschidem din nou porțile unei călătorii sonore excepționale, în care descoperim talente emergente din întreaga lume.

De 20 de ani, Concursul Enescu marchează debutul unor cariere artistice de excepție, laureații săi fiind invitați ulterior să concerteze pe cele mai importante scene ale lumii și să colaboreze cu orchestre de prim rang.

Drumeții cu Anii Drumeției

Anii Drumeției a publicat drumețiile acestei luni. Vom avea parte de trasee alpine spectaculoase în Munții Făgăraș, ture cu e-bike și aventuri after-work, drumeții pentru familii și copii, ateliere de escaladă și tehnici de supraviețuire și experiențe locale cu degustări, cules de fructe și descoperirea satelor din județul Sibiu.

Programul este disponibil mai jos:

anii drumetiei
Program Anii Drumeției/Foto: Anii Drumeției/Facebook

Publicitate
Publicitate

Adina Bota
Adina Bota

Redactor

adina[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate