Un audit al Camerei de Conturi Sibiu la Spitalul Clinic Județean de Urgență a scos la iveală că spitalul a plătit peste 650.000 de lei pentru lucrări de reparații care nu au mai fost executate. Auditorii au mai constatat alte cinci categorii de nereguli în modul în care instituția face achiziții publice. Amenzile aplicate totalizează 10.000 de lei, iar conducerea spitalului are termen până pe 5 decembrie 2026 să recupereze prejudiciul.
Camera de Conturi Sibiu a dat publicității raportul auditului efectuat asupra achizițiilor publice din 2023 și 2024 ale Spitalului Județean Sibiu, raport redactat în urma unei misiuni care s-a desfășurat din august 2025. Managerul spitalului în perioada auditată a fost Daniel Chelcea, care a condus instituția până în aprilie 2025.
Cea mai gravă abatere descoperită privește patru contracte de reparații încheiate cu firmele Alt Constad SRL și Coneco Build SRL. La inspecția pe teren din octombrie 2025, efectuată împreună cu reprezentanții spitalului, auditorii au constatat că mai multe articole din deviz nu puteau fi identificate. Mână curentă din PVC, covoare PVC pe suport textil, plinte, protecții de perete antibacteriene sau plafoane casetate antibacteriene apăreau ca fiind plătite, dar nu existau și în realitate
Reprezentanții spitalului au susținut că banii nu au fost irosiți. „În unele cazuri, în contul lucrărilor neefectuate, furnizorii au efectuat alte lucrări fără a se fi întocmit note de renunțare și note de cantități suplimentare – de exemplu, în locul pardoselilor din material plastic cu covor PVC pe suport textil, au fost efectuate lucrări de montaj gresie”, au declarat aceștia în fața auditorilor.
Camera de Conturi nu a acceptat explicația drept justificare pentru plata integrală. „Nu există asigurarea că utilizarea fondurilor publice s-a realizat în condiții de legalitate și corectitudine, existând riscul ca din bugetul entității să se plătească în mod nejustificat sume pentru unele lucrări constatate a fi neexecutate”, se arată în raportul de audit.
Valoarea totală a lucrărilor neexecutate și acceptate la plată este de 652.346,98 de lei. Conducerea spitalului a contestat constatarea la ședințele de conciliere, fără să reușească să modifice concluzia auditorilor.
Turnul Sfatului a solicitat, în urmă cu o lună, mai multe detalii pe acest subiect. Deși au confirmat primirea solicitării, reprezentanții Spitalului nu au mai trimis și un răspuns.
Șase contracte de catering, fără licitație
Din vara lui 2023 și până la finalul anului 2024, spitalul a atribuit serviciile de catering prin negociere directă – fără publicarea unui anunț de participare – de șase ori consecutiv. Cel mai recent contract de acest tip, din august 2024, a valorat 2,2 milioane de lei pentru patru luni de servicii.
Pentru a justifica procedura de urgență, conducerea spitalului a invocat mai multe argumente: experiența nefavorabilă cu prestatorul anterior, lucrările de modernizare ale blocului alimentar, relocarea temporară a farmaciei în acel spațiu și faptul că o procedură concurențială proprie era deja în curs de evaluare la momentul inițierii contractului.
Camera de Conturi a respins, la fel, argumentele. Referitor la modernizarea blocului alimentar, auditorii au constatat că „din caietele de sarcini aferente achizițiilor de servicii de catering nu reiese că prestarea serviciilor de catering se va efectua în blocul alimentar din cadrul S.C.J.U. Sibiu, astfel că motivul invocat nu reprezintă o justificare pentru alegerea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare”, se arată în raportul Camerei de Conturi.
Cât privește invocarea urgenței în mod repetat, auditorii au constatat că „serviciile de catering au fost atribuite printr-un număr de proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, perioadă în care nu a fost inițiată nicio procedură concurențială, deși termenele ce se impuneau în derularea acesteia puteau fi respectate”, mai notează raportul.
Prima licitație pentru catering a fost demarată abia în iulie 2024 și finalizată în decembrie 2024.
Alte neconformități
48 de contracte de servicii medicale – 22 în 2023 și 26 în 2024 – au fost atribuite fără proceduri concurențiale și fără utilizarea catalogului electronic al SEAP, deși valorile depășeau pragul legal pentru achiziții directe.
Achizițiile de mentenanță pentru stațiile de oxigenare au fost fracționate artificial în contracte separate, ca să rămână individual sub pragul legal de 270.120 de lei, deși totalul lor a ajuns la 331.525 de lei. Același procedeu a fost aplicat și la lucrările de la blocul alimentar, unde valoarea cumulată a două contracte – 830.423,99 de lei și 292.560,77 de lei – a depășit pragul admis pentru achiziții directe de lucrări.
Anunțurile de atribuire pentru mai multe contracte – printre care unul cu Philips România SRL în valoare de 541.131,74 de lei (fără TVA) și altul cu Microcomputer Service SRL în valoare de 224.800 de lei – nu au fost publicate în SEAP în termenul legal de 30 de zile.
Amenzi și termene
Camera de Conturi a aplicat două amenzi de câte 5.000 de lei: una pentru încălcarea continuă a principiului transparenței în achiziții publice și alta pentru fracționarea artificială a contractelor. Pentru nepublicarea anunțurilor de atribuire, spitalul a primit un avertisment.
Toate recomandările trebuie implementate până pe 5 decembrie 2026. Recuperarea prejudiciului de 652.346,98 de lei este obligatorie, neîndeplinirea acestei cerințe putând atrage consecințe suplimentare pentru conducerea spitalului.
Consultă mai jos, în format integral, raportul Camerei de Conturi Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
-
Clar ca sunt multi poeti (sau corupti…) pe la SCJUS, altfel nu-mi explic! Totusi, sunt 2 categorii de faradelegi: alea medicale si alea administrative… oricum, la SCJUS, nu stie nimeni cine e sef! In alta ordine de idei, nu am o parere buna despre Daniel Chelcea, dar cred ca, cel putin pe partea administrativa, s-ar fi facut mult mai multe faradelegi daca nu era el (desi este un habarnist, are unele deprinderi militare – putine, dar ele „e”… -)!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Rezumat generat de AI The „sign of the horns” hand gesture (index and pinky fingers extended) carries three very different…
Exista o oarecare contradicție între ce spune doamna asistenta și ce se întâmplă când ajungi la ATI .Nu contest in…
Abureli de sibian vesnic crita… hai sa intrebam intre reprezentantii peluzanor, dacii si alte hahalere, daca stiu despre Inter Sibiu!?!…
Ha, ha, ha… ori a devenit si Sibiul nost’ un centru de „putere”… sau, hai sa facem fiecare pe strada…
se circula ca in jungla.. nu respecta nimeni viteza si/sau distanta la asemenea viteze mari. desi e plin de camere…













Lasă un răspuns