Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Familia Peligrad, una dintre cele mai cunoscute din Mărginimea Sibiului, se reunește la Săliște. „Un act de recunoștință față de rădăcinile noastre”

Silvana Armat
1
Fotografie transmisă de familia Peligrad
Fotografie transmisă de familia Peligrad

Membri ai familiei Peligrad, una dintre cele mai cunoscute familii din Mărginimea Sibiului, veniți din Suedia, Franța, Luxemburg, Belgia, SUA, Canada și Germania, se reunesc sâmbătă, 8 august, la Săliște. Trei generații se vor strânge în satul numit de Octavian Goga „Salonul Ardealului” pentru a marca istoria și continuitatea neamului.

Publicitate
Publicitate

„Această reuniune nu este doar o simplă întâlnire de familie, ci un act de recunoștință față de rădăcinile noastre și un angajament de a transmite mai departe tinerilor din familie valorile de muncă, credință și demnitate ale neamului Peligrad”, transmit organizatorii.

Prin această reuniune, familia Peligrad își propune să continue reconstrucția arborelui genealogic, să transmită valorile familiei către generațiile tinere și să rămână un reper activ în comunitățile din care membrii săi fac parte.

Cu sprijinul administrației locale, familia va dona comunității o troiță sfințită, care va fi amplasată în curtea Muzeului Culturii Săliștene (Vila Peligrad), lângă bustul unui înaintaș, Dumitru Peligrad. Sfințirea va fi oficiată de preoții din localitate, în prezența membrilor familiei și a oficialităților locale.

Fotografie transmisă de familia Peligrad
Vila Peligrad din Săliște. Fotografie transmisă de familia Peligrad

Programul zilei include o ședință festivă cu evocări ale istoriei familiei, o slujbă de pomenire a înaintașilor la biserica „Înălțarea Domnului”, sfințirea troiței, un tur al Vilei Peligrad și vizitarea Muzeului Parohial, urmate de o cină festivă la restaurantul Răcuci.

Printre înaintașii omagiați se numără judele Nicolae Peligrad, consemnat documentar în 1616, susținător — potrivit tradiției familiei — al înființării celei de-a doua școli românești din Ardeal, după cea din Șcheii Brașovului.

În 1907, Maria Peligrad devenea prima Miss România, după ce trecuse Carpații din Săliște, pe atunci localitate în Impresiul Austro-Ungar.

Publicitate

Citește și

Programul evenimentului (Sâmbătă, 8 august 2026)

10:00 – 11:00 | Primirea participanților: Primirea și înregistrarea membrilor familiei la Casa de Cultură din Săliște.

11:00 – 13:00 | Ședința festivă: Discursuri de deschidere, alocuțiuni ale invitaților speciali și momente de evocare a istoriei neamului Peligrad.

13:15 – 13:30 | Moment comemorativ: Slujbă de pomenire a înaintașilor la Biserica “Inaltarea Domnului” din Centru.

13:45 – 14:00 | Slujbă de sfințire: Sfințirea troiței de la Vila Peligrad. Edificiul, realizat în stil eclectic cu influențe central-europene, reflectă arhitectura rezidențială a elitelor intelectuale din Mărginimea Sibiului de la începutul secolului al XX-lea și păstrează vie memoria contribuției familiei Peligrad la viața culturală a comunității

14:00 – 14:30 | Vizită ghidată: Turul Vilei Peligrad, edificiu cu o profundă încărcătură istorică și afectivă pentru familie. In fata Vilei este deja amplasat bustul unui inaintas, Dumitru Peligrad, iar in aceeasi zona va fi amplasata si troita.

14:30 – 15:00 | Incursiune culturală: Vizitarea Muzeului Parohial din Săliște.

15:00 – 17:00 | Timp liber: Oportunitate de socializare și plimbări în zona istorică a localității.

17:00 | Cina festivă: Petrecere și masă festivă la Restaurantul Răcuci (zona centrală).

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Barosanu
    Barosanu

    Felicitări celor care-și onorează înaintașii și duc mai departe (re)numele familiei!

    3
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate