Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Cea mai veche familie din zona Sibiului se reuneste luna viitoare

Ștefan Dobre
2
54-4flq

Familia Peligrad din Mărginimea Sibiului se mândrește cu statutul de a fi una dintre cele mai vechi familii din România, atestată documentar la Săliște în anul 1616. În data de 16 mai, în centrul localității, va avea loc cea de-a doua reuniune din istoria recentă a familiei. Conform membrilor familiei, vor participa aproape o sută de descendenți, cu vârste cuprinse între câțiva ani și peste 90 de ani. Aceștia sosesc din București, Sibiu, Slatina, Pitești, Galați, Cluj Napoca și Brașov, dar și din USA, Franța, Italia sau Austria, printre altele.

Publicitate
Publicitate

”Aceasta este cea de-a doua întâlnire de acest gen pe care o organizăm, precedenta având loc în urmă cu patru ani. Ne dorim ca pe viitor astfel de reuniuni de familie să devină anuale”, a declarat pentru Turnul Sfatului Sorin Peligrad, descendent al familiei și organizator al întâlnirii de luna viitoare.

În cele patru secole de existență familia Peligrad se mândrește cu numeroși reprezentanți de seamă. Spre exemplu, academicianul și savantul Dumitru Peligrad este autorul unei teorii a cunoașterii, denumită  biognosologie, plus scriitor de carte și filantrop. Mai mult decât atât, prima femeie Miss Romania, în anul 1907 a fost Maria Peligrad. Nu în ultimul rând trebuie menționată actrița de la Hollywood Irina Peligrad, cea care a jucat în numeroase filme americane.

Publicitate

Întâlnirea din 16 mai va avea loc în sala festivă a Primăriei Săliște, unde fiecare membru al familiei va lua cuvântul și va vorbi despre evenimentele notabile din ultimii ani. Pe urmă toți membrii familiei Peligrad vor face o fotografie pe treptele primăriei, după care se vor îndrepta spre Vila Peligrad, imobil ce a aparținut familiei Peligrad și care acum găzduiește “Muzeul Mărginimii Sibiului”. Spre exemplu, în acest muzeu se găsește și o pălărie a unui membru al familiei, care a luptat alături de căpitanul pandurilor – Tudor Vladimirescu.

”Eu cred că Săliște e o placă turnantă în geneza familiei noastre. De aici ne tragem binele și dorul de a reveni. De aici au plecat în lume valori și acum trebuie să le strângem, să le cinstim și să le pomenim. Trebuie să ne regăsim pentru a fi puternici. Trebuie să punem împreună ce am chivernisit și ce am primit de la ai noștri și vom avea o imensă avere. Să veghem să nu se piardă”– Mihaela Popa Peligrad

foto peligrad.ro

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar marginean
    marginean

    sigur ca da, noi ceilalti suntem mai noi, am venit de pe marte, ceva mai tarziu

    0
    0
  2. Avatar sibian
    sibian

    ..trebuie scris una din cele mai vechi familii atestata documentar in rest numai de bine celebrei familii

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate