Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Incendiu de vegetație, pe Valea Avrigului: Ard aproximativ 50 de hectare. Muncitorii de la autostradă ajută cu o cisternă cu apă

Raluca Budușan
0
Incediu avrig2

Pompierii sibieni intervin de urgență pe Valea Avrigului pentru stingerea unui incendiu de vegetație manifestat pe o suprafață de aproximativ 50 de hectare de teren.

Publicitate
Publicitate

La fața locului sunt mobilizați peste 15 pompieri militari, dotați cu două autospeciale de stingere și o autospecială de primă intervenție, potrivit purtătorului de cuvânt Lt. Andreea Ștefan. Aceștia sunt sprijiniți de SVSU Avrig, precum și de alți localnici din zonă. Printre cei care dau o mână de ajutor sunt și muncitori de la Auostrada Sibiu – Făgăraș. Martorii spun că aceștia au venit în sprijinul pompierilor cu o cisternă de apă.

Potrivit reprezentanților ISU Sibiu, intervenția este una de lungă durată, având în vedere suprafața mare afectată de foc și condițiile meteo din zonă. Echipele lucrează în acest moment pentru limitarea extinderii incendiului.

Publicitate

Reprezentanții ISU precizează că, în zonă, nu există construcții sau case aflate în pericol.

Misiunea este în desfășurare, iar pompierii va reveni cu informații suplimentare.

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate