Pompierii ISU Sibiu intervin de urgență pe DN 1, la Popasul Avrig, pentru stingerea unui incendiu manifestat la acoperișul unei construcții.
Actualizare
După mai bine de 7 ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. În urma acestuia acoperișul construcției a fost afectat în totalitate pe o suprafață totală de aproximativ 400 mp. De asemenea, mansarda și etajul au fost afectate în totalitate de flăcări. Pompierii au reușit să salveze de flăcări două clădiri învecinate, precum și parterul construcției.
Din fericire nu au fost victime.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un scurtcircuit produs la un cablu electric defect, spune Slt. Andreea Ștefan, din partea ISU Sibiu.
Știre inițială. Potrivit primelor informații, incendiul se manifesta prin degajări de fum pe întreaga suprafață a acoperișului. La fața locului au fost mobilizate inițial două autospeciale de stingere, o autoscară, o autocisternă și un echipaj SMURD.
Ulterior, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă o autospecială de stingere, iar la operațiune s-a alăturat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Avrig.
Potrivit ISU Sibiu, incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Până în acest moment, nu au fost semnalate persoane surprinse de flăcări.
Misiunea este în desfășurare. Articolul va fi actualizat pe măsură ce apar informații noi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Au ars panourili
https://photos.app.goo.gl/8zFR2K6WY542QVfz5
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Exploatarea viitoare dela Rasinar in cariera trece in presa locala incetisor si pe sest . In doua cuvinte se va…
Pentru ca nu prea cred ca ți-ar place sa locuiești in blocurile de acolo și să îți treacă camionul prin…
Țigănia salvează colonia…
*** (Acest comentariu a fost moderat deoarece face parte din categoria „trolling”)
Felicitări celebrului Florian de la Horezu, renumit șef de schimb precum și vărul său mai mare.



















Lasă un răspuns