Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Personalul de la ATI Sibiu a jucat fotbal caritabil pentru Tudor Lungu. 8.259 de lei și 20 de euro strânși la Cupa Solidarității

Raluca Budușan
1
Meciurile s-au disputat sâmbătă, pe stadionul Voința. Foto: Facebook Spitalul Județean

O parte din personalul Secției ATI a Spitalului Județean Sibiu a participat, sâmbătă, 22 august, la Cupa Solidarității, turneul caritabil organizat pe Stadionul Voința din Sibiu pentru sprijinirea polițistului Tudor Lungu, aflat în recuperare după un accident rutier grav.

Publicitate
Publicitate

Este a 11-a ediție a competiției, la care s-au înscris 11 echipe și au participat aproximativ 150 de jucători. Printre ele s-a numărat și echipa Secției ATI, susținută de conf. univ. dr. Alina Bereanu, care a intrat pe teren cu gândul mai puțin la fotbal și mai mult la mesajul pe care voia să-l transmită, scrie într-o postare făcută pe pagina de facebook a Spitalului Județean.

786052493_1682303910568695_3664798391810939076_n

„Solidaritatea nu se oprește la ușa spitalului. Ea continuă pe teren, prin oameni care aleg să fie alături de un pacient aflat într-o luptă grea pentru recuperare. Echipa Secției ATI, susținută de conf. univ. dr. Alina Bereanu, a intrat pe teren nu doar pentru fotbal, ci mai ales pent susținere, empatie și speranță pentru colegul aflat în dificultate”, se arată în postare.

Din echipă au făcut parte Nadir, medic rezident ATI, Sanda Curtean, asistentă șefă ATI Neurologie, Rareș, kinetoterapeut ATI, Leo, asistent ATI, și Ilie, brancardier ATI Neurologie.

Publicitate

Susținere și din tribune

La competiție au fost prezenți și alți colegi, însă ca spectatori. Ei au contribuit financiar pentru Tudor, polițistul rănit grav în urma unui accident. Este vorba despre Alex, asistent ATI, Hasan, medic rezident ATI, și George, brancardier ATI Obstetrică-Ginecologie.

Conform postării, participanții și susținătorii turneului au reușit să strângă, cumulat, 8.259 de lei și 20 de euro, bani care se adaugă la efortul comunității de a-i asigura lui Tudor Lungu tratamentele și recuperarea de care are nevoie.

783406729_1682303873902032_2943143877038728381_n

Vă reamintim că Tudor Lungu, agent de poliție de 32 de ani la Poliția Orașului Avrig, a suferit un accident grav pe DN1, la Bradu, pe 18 iulie. În urma impactului, măduva spinării i-a fost afectată, iar tânărul a rămas paralizat de la talie în jos.

Cupa Solidarității este organizată de Eugen și Patricia Ceapă, voluntari ai Crucii Roșii Sibiu, alături de Gabriel Manea și George Buitan. La ediția din acest an, alături de echipa ATI au mai jucat USR Sibiu, Crucea Roșie Sibiu, patru echipe din grupul Experți, CNC Five, Best Team Mediaș, Rondo, Cartierul Arhitecților și Somarest, în total 11 echipe și aproximativ 150 de jucători.

Citește și:


Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Sorin
    Sorin

    Astia de la ATI mai spala pacatele din pandemie lucrand in paralel si la imaginea sifonata!:(

    0
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate