Reprezentanți ai guvernului și ai autorităților locale au participat, în cursul zilei de luni, la inaugurarea noului Centru Chirurgical Cardiovascular, descris drept „una dintre cele mai mari şi moderne investiţii în infrastructura medicală din România”. Constructorilor de la Con-A le-a fost atribuit și contractul pentru un nou spital județean la Sibiu, însă procedura a fost anulată după ce autoritățile n-au mai făcut rost și de bani.
Noul Centru Chirurgical Cardiovascular, ridicat în cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureş, a fost finalizat unui proiect în valoare de peste 770 de milioane de lei, din care aproape 500 de milioane de lei provin din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), restul fiind asigurat din fonduri naţionale.
Centrul a fost inaugurat în cursul zilei de luni, 31 august („ultima zi de PNRR”), în prezența premierului interimar, Ilie Bolojan, şi a ministrului interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.
Unitatea este prevăzută cu 214 paturi destinate pacienţilor internaţi şi cinci paturi pentru spitalizare de zi, săli de chirurgie dotate la un nivel tehnologic de top, precum şi spaţii moderne dedicate exclusiv activităţilor de investigaţii, tratament şi terapie intensivă (ATI).

Noul „Institut al Inimii” este dotat cu aparatură de ultimă generaţie, iar structura şi dotările noilor săli au fost concepute special pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale.
500 de zile
Lucrările au început efectiv în 8 aprilie 2025, transmit constructorii de la Con-A. „Au urmat aproape 500 de zile în care s-a lucrat în soare, ploaie, ger și zăpadă, ziua și noaptea, uneori 24 de ore din 24”, descriu constructorii sibieni într-un text dat publicității pe pagina lor de Facebook. Termenele scurte au impus decizii rapide, dar și un effort descris ca fiind „ieșit din comun”.
„Sunt constructor de aproape 28 de ani și sunt extrem de mândru de oamenii CONA și de toți cei care au contribuit la realizarea acestui proiect. Ceea ce vedeți astăzi aici este rezultatul acestei munci și, dacă îmi permiteți să o spun simplu, este: Made in CONA”, a transmis Sorin Cristea, directorul general al Con-A.

Contractul pentru proiectare, execuţie de lucrări şi asistenţă tehnică a fost semnat în iunie 2024, cu Asocierea Con-A Operations – Medicare Engineering. În data de 19 noiembrie 2024 a fost emisă autorizaţia pentru începerea organizării de şantier, autorizaţia de construcţie propriu-zisă fiind obţinută la 19 februarie 2025.
Li s-a atribuit și contractul pentru spitalul de la Sibiu
Constructorii sibieni de la Con-A au fost desemnați câștigători și ai contractului de execuție a unui nou spital județean la Sibiu, pentru suma de 2,1 miliarde de lei, plus TVA.
Contractul a fost atribuit în 22 iunie 2023 sub o clauză suspensivă de un an, perioadă în care conducerea CJ Sibiu și-a asumat să obțină finanțarea necesară implementării proiectului – iar după obținerea fondurilor, urma semnat contractul și demarată execuția. Lucru care nu s-a mai întâmplat, iar în prima zi lucrătoare după expirarea clauzei suspensive, procedura a fost anulată.
După anularea procedurii, constructorii și-au exprimat dezamăgirea pentru faptul că oferta lor, de peste 30.000 de pagini, nu a mai putut folosi pentru construirea efectivă a spitalului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ce ne intereseaza ca s-a impartasit Georgescu cu a lui nevasta? Asta este o stire importanta, Turnul Sfatului? Nu mai…
Se putea muta unul dintre liceele care consumă bani de la buget prin chirii.
Inveti sasul sa traga cu arcul…A aratat fraierilor un tuci uriaș care avea doua, trei polonice de soarba pe fund…
La peste 35 de ani de la revolutie, ezinformati si cenzurati in continuare cu o cruzime de nedescris. Pe 16-17…
… Ce bã, ti-ai luat șosea? Daaa! Mai pe aroganță.













Lasă un răspuns