Ediția din acest an a Festivalului Brânzei și al Țuicii a adus din nou la Rășinari gustul preparatelor tradiționale, acompaniat de muzică și ansambluri folclorice. Participanții la eveniment spun că sunt încântați de atmosferă și gastronomie, însă părerile sunt împărțite cu privire la prețurile acestora.
Evenimentul care a dat startul zilei de duminică a festivalului a fost spargerea recordului bulzului de anul trecut, care avea lungimea de 64 de metri. Anul acesta, participanții au reușit să atingă lungimea de 65 de metri, iar la activitate a participat și primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, alături de alte oficialități din zonă.
După stabilirea recordului, bulzul a fost împărțit participanților și distracția a continuat cu momente artistice, iar participanții s-au putut bucura în continuare de gastronomia tradițională prezentă la diferitele standuri din festival.
Un bărbat care a venit prima dată la festival spune că se bucură să vadă că evenimentul încă se menține la standarde bune. „Îmi place foarte mult festivalul acesta, sper să se țină în continuare mult timp de acum înainte. Ediția din acest an este foarte bună, este comparabilă cu edițiile anterioare”, spune acesta.

Deși participantul este de părere că „prețurile la produsele de aici mi se par foarte bune”, alte persoane intervievate de turnulsfatului.ro spun totuși că prețurile li se par puțin piperate. „Până acum nu am mai participat la alte ediții, dar îmi place atmosfera de astăzi. Cu toate acestea, consider totuși că prețurile sunt destul de ridicate”, explică alt participant.
În cadrul festivalului, producători din tot județul au adus diverse produse de casă. În categoria mezelurilor, prețurile variază mult în funcție de aliment, de la slănina care începe de la 40 de lei/kg, până la pastrama de oaie, cu un preț care poate ajunge până la 80 de lei/kg.

Bineînțeles, vedetele festivalului sunt, după cum se menționează și în numele acestuia, brânza și „apa tare”. Telemeaua de casă costă în jur de 50 de lei/kg, iar burduful de oaie ajunge la 80 de lei/kg. În ceea ce privește băuturile, pălinca poate începe de la 20 de lei pentru o sticlă de 200 ml și ajunge la 50 de lei pentru sticla de 500 ml. O sticlă de sirop de zmeură este ceva mai ieftină, costând în jur de 25 de lei.
În schimb, pentru cei care vor să se răcorească cu o bere la pahar, prețul acesteia variază între 10 și 15 lei, în funcție de brand.
Evenimentul nu duce lipsă nici de mâncare gătită, celebrul bulz preparat în cadrul festivalului costând 30 de lei/porție. Printre altele, mai sunt disponibile și tocăniță de oaie (30 de lei/porție), mici (7 lei/buc) sau pulpe de pui (10 lei/buc).

Mierea de albine poate costa între 22 și 45 de lei per borcan, în funcție de cantitate și de soiul acesteia.
Pentru pasionați, există și mai multe standuri cu porturi tradiționale. Spre exemplu, o pălărie de vânător tradițională poate costa în jur de 150 de lei.
Pentru a acompania acest festival al gusturilor, scena găzduiește diverși artiști tradiționali și ansambluri folclorice. Momentele artistice se desfășoară pe tot parcursul zilei, ultimul spectacol fiind Jocul Călușerilor, programat la 9:30 seara, moment în care va fi aprins și focul de tabără. „Avem surprize care mai de care pregătite pentru voi până la 12 noaptea”, transmite o prezentatoare de pe scena festivalului, între două momente artistice.
Pe parcursul festivalului au loc și diverse ateliere tematice pentru copii și tineri, dar și plimbări cu căruța și bicicleta, transmit organizatorii evenimentului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bine… adevărul e ca nu i-au blocat toate conturile. I-au blocat suma de 400 de lei de pe fiecare cont,…
exact asa am patit si eu pentru o datorie fictiva de 261 lei. au blocat tot, inclusiv si REVOLUT. am…
Asta cu telefoanele o confirm și eu. Ferească.te Sfântul sa vrei sa dai de cineva de acolo .
La început erau păpușile eretice care era un fel de robot de bucătărie: frecau maioneza.
Ca de obicei… fiscul mizerabil pana in maduva oaselor!!!!!













Lasă un răspuns