Circulația rutieră va fi închisă temporar pe un sector al Transfăgărășanului, marți și miercuri, pentru desfășurarea evenimentului auto „Bentley Transfăgărășan Experience”, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.
Restricția va fi aplicată în zilele de 1 și 2 septembrie 2026, în intervalul orar 07:00–11:00, pe DN 7C, între kilometrii 104+400 și 116+808.
Șoferii sunt sfătuiți să își planifice deplasările ținând cont de închiderea temporară a drumului. DRDP Brașov le recomandă participanților la trafic să circule cu prudență, să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile personalului care va dirija traficul în zonă.
Evenimentul este promovat oficial sub denumirea „Bentley Speed Society: Transfăgărășan 2026” și se desfășoară în perioada 31 august–2 septembrie. Nu este prezentat drept o competiție automobilistică, ci ca o experiență de condus destinată unui număr limitat de participanți, care pot testa unele dintre cele mai dinamice modele Bentley pe traseul montan. Conducerea mașinilor se desfășoară sub îndrumarea unor piloți-instructori profesioniști ai constructorului, iar invitații pot participa și cu propriile automobile Bentley.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Reporter
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
se poate inchiria Transfagarasanu’ si pentru nunta sau botez?
Firma austriaca de vreo 30 de ani in Sibiu….la momentul actual au rămas putini oameni din vechea gardă,din cei care…
Din cauza unor crunti nepriceputi, care nu reusesc sa controleze nici macar un gratar pe gaz, o sa ajungem sa…
era fain in Chill…
foarte tare, bravo!












Lasă un răspuns