Tur prin șantierele Sibiului. Lucrări abia începute, străzi aproape gata și termene care ridică întrebări. Locuitor: „Eu nu înțeleg cum se coordonează între ei. Au săpat de trei ori aici”

Începutul toamnei regăsește Sibiul brăzdat de șantiere pe străzile din oraș. Unele lucrări abia sunt începute, altele se apropie de final, iar în câteva zone termenele anunțate sunt depășite fără ca intervențiile să fie încheiate. Dincolo de praful, zgomotul și restricțiile inerente unor asemenea lucrări, printre locuitorii zonelor afectate se regăsește o preocupare comună: cât de bine sunt coordonate toate intervențiile înainte ca asfaltul să fie refăcut?
Turnul Sfatului a trecut luni, 31 august, prin mai multe zone ale orașului în care sunt anunțate sau se desfășoară lucrări. Situația diferă de la o stradă la alta: pe bulevardul Milea se decoperta trotuarul, pe Rahovei muncitorii se pregăteau să redea circulației un tronson, iar pe Cibinului lucrările la rețele, borduri și carosabil urmau să mai dureze câteva săptămâni. În alte zone, intervențiile nu începuseră sau pe șantiere nu se afla nimeni în momentul vizitei.
Lucrări începute pe Milea. Pe Rahovei, un tronson era aproape gata
Pe bulevardul Vasile Milea, echipele începuseră decopertarea trotuarului de pe partea dreaptă a sensului de intrare în oraș. Vasile, unul dintre muncitorii întâlniți în teren, spune că echipa sa urmează să lucreze pe porțiunea care ajunge până în zona Poliției, intervenția fiind împărțită în mai multe secțiuni.
„Decopertăm, după aia băgăm beton, borduri, asfalt. Mergem pe bucăți, pe secțiuni. Terminăm asta, până bagă borduri ne apucăm de ailaltă de decopertat”, explică el.
Lucrările la trotuare vor fi urmate, între 21 și 30 septembrie, de frezarea și reasfaltarea celor două benzi de pe sensul de intrare în oraș. Pe celelalte două benzi, asfaltul a fost înnoit anul trecut.

Lucrările la trotuarul de pe bulevardul Vasile Milea au început pe 31 august. Foto: turnulsfatului.ro
Pe strada Rahovei se lucra în două zone diferite. La capătul dinspre bulevardul Milea, muncitorii efectuau pe partea carosabilă lucrări pentru înlocuirea conductelor vechi de apă. Unii frezau asfaltul pentru a pregăti săpăturile, iar alții tasau deja terenul și montau bordurile după schimbarea țevilor.
„Schimbăm tuburi de apă. Că-s tuburi vechi din metal și le schimbă cu de-astea de plastic”, spune unul dintre muncitori. Acesta arată că echipa lucra în zonă de aproximativ o lună, dar nu știe cât mai durează intervenția: „Șefii știu”, adaugă el..

La capătul străzii Rahovei cu Vasile Milea se freza asfaltul și se și puneau borduri noi. Foto: turnulsfatului.ro
La capătul dinspre Calea Cisnădiei, situația era mult mai avansată. Lucrările erau practic încheiate, asfaltul fusese așternut peste șanțul unde s-a lucrat, iar muncitorii strângeau balizele. „Astăzi cred că-i gata”, spunea unul dintre ei, tronsonul urmând să fie redeschis circulației în cursul zilei de 31 august sau cel târziu în 1 septembrie.

Muncitorii de pe șantierul de pe strada Rahovei capăt cu Calea Cisnădiei spuneau că acest tronson e practic gata. Foto: turnulsfatului.ro
Pe Cibinului, lucrările mai durează. Locatarii se plâng de accesul dificil
Unul dintre cele mai ample șantiere întâlnite în timpul reportajului este cel de pe strada Cibinului. Aici se lucrează la conducta de apă și la branșamente, dar și la montarea bordurilor și pregătirea străzii pentru asfaltare. Daniel, mașinist pe utilaje de terasamente, spune că lucrările mai durează și din cauza branșamentelor la proprietăți.
„Noi acum am băgat probele și mai durează, că sunt și cei de la Apă Canal cu branșamentele la oameni. Montăm noua conductă cu diametrul de 800 de milimetri lângă cea veche de 600 de milimetri. Vom merge pe porțiuni cam până în Ștrand aproape de linia ferată de lângă baza de pompieri”, explică mașinistul.
Muncitorii care pregăteau montarea bordurilor și asfaltarea estimau că lucrările din zona în care se aflau mai pot dura între trei săptămâni și o lună. Strada este programată să rămână închisă traficului până la sfârșitul lui septembrie.
„Mai trebuie să punem bordura, să punem asfalt. Cam trei săptămâni, o lună mai durează porțiunea asta”, spune unul dintre muncitori.

Lucrările de pe strada Cibinului urmează să se extindă până aproape în Ștrand lângă baza de pompieri. Foto: turnulsfatului.ro
Pentru oamenii care locuiesc în zonă, principala problemă este accesul la proprietăți. Vasile, în vârstă de 75 de ani, spune că, într-una dintre zile, a pus singur pământ cu lopata pentru a putea ieși cu mașina. În apropiere funcționează și mai multe firme la care trebuie să ajungă vehicule de marfă, iar locatarul se teme că montarea bordurilor sau o perioadă cu ploi ar putea bloca intrările. Vasile spune că a auzit de la un vecin că lucrările ar urma să fie gata în 1 noiembrie, în timp ce alți oameni din zonă vorbeau despre începutul lunii octombrie. Niciuna dintre aceste date nu reprezintă însă un termen oficial confirmat.

Locuitorii de pe strada Cibinului așteaptă să se termine lucrările cât mai repede pentru a scăpa de problemele cu accesul în curțile lor. Foto: turnulsfatului.ro
Străzi pe care lucrările încă nu începuseră
În spatele sediului Poliției Rutiere de pe strada Revoluției, unde urmează să fie reabilitate carosabilul și trotuarele și să fie create două ieșiri în bulevardul Milea, luni nu începuse niciun fel de intervenție. Pentru acest șantier nu a fost comunicată o dată exactă de deschidere, astfel că situația nu poate fi deocamdată considerată o întârziere.
Nici pe strada Turda, în dreptul accesului în curtea societății Moara Cibin, nu erau săpături sau restricții. Aici urmează să fie realizate branșamente la rețeaua de apă și canalizare în intervalul 25 august – 10 septembrie, lucrările presupunând traversarea succesivă a ambelor sensuri de mers. Pe 31 august, la șase zile după începutul perioadei anunțate, intervenția nu începuse.
Pe strada Viitorului, unde modernizarea rețelei de apă era programată să înceapă chiar în 31 august, pe asfalt se vedeau doar câteva marcaje verde-fosforescent. Acestea par să delimiteze tronsonul pe care urmează să se intervină, între străzile Moara de Scoarță și Oltului. Pentru că vizita a avut loc chiar în prima zi a intervalului anunțat, situația indica mai degrabă o etapă de pregătire decât o întârziere.
Șantiere fără muncitori și termene sub semnul întrebării
Pe strada Ludoș, la intersecția cu Aleea Călăreților, săpăturile erau încă în toi, acolo fiind descoperit un șanț adânc de cam 2 metri, însă în momentul vizitei nu se afla nicio echipă în teren. Traversarea străzii cu noua conductă de apă fusese programată între 27 și 29 august, ceea ce ridică întrebarea dacă lucrarea a fost încheiată în intervalul anunțat sau dacă șantierul a fost prelungit.
Luni, pe strada Lugoj, nu era nimeni pe șantier. Foto: turnulsfatului.ro
Și în capătul străzii Verzăriei dinspre șoseaua Alba Iulia existau săpături, dar nu era niciun muncitor la momentul vizitei. Un locatar spune că lucrările au început de mai mult timp și că mai rămăsese doar o porțiune de asfaltat. „Puteau să termine. Mai e o bucățică de asfaltat și era terminată toată zona”, spune acesta. Modernizarea canalizării este programată să continue până la sfârșitul lui septembrie, pe tronsoane scurte, închise succesiv circulației.
La șantierul de pe strada Verzăriei nu lucra nimeni luni pe 31 august. Foto: turnulsfatului.ro
Termenele ridică întrebări și pe strada Rennes și la intersecția acesteia cu bulevardul Victoriei. Pe Rennes se lucra în continuare, deși lucrările la rețeaua de apă aveau ca termen anunțat data de 15 august. La Victoriei–Rennes era activ un alt șantier început cu ceva timp în urmă, după ce pentru construirea unui cămin de vane în intersecție fusese comunicat intervalul 8–31 iulie.

Lucrările de pe strada Rennes și bulevardul Victoriei sunt în întârziere. Foto: turnulsfatului.ro
Pe șoseaua Alba Iulia, între strada Eduard Albert Bielz și strada Turda, nu existau restricții sau devieri pentru lucrarea de alimentare cu energie electrică a Unității Militare 02310. Restricțiile urmează să fie introduse în momentul în care va fi necesară traversarea șoselei, astfel că intervenția poate să nu fi ajuns încă în această etapă.
Separat, în apropierea sensului giratoriu Bielz–Alba Iulia, muncitorii lucrau la rețeaua de canalizare. „S-a tot început, oprit. E un șantier mai greu, e mai complex. Nu avem o dată exactă când va fi gata”, spune Adrian, șeful de șantier la această lucrare. Echipa monta o conductă nouă.
Șantierul de pe Alba Iulia cu Eduard Bielz. Foto: turnulsfatului.ro
Teama că asfaltul va fi spart din nou
În mai multe dintre discuțiile purtate localnicii din zonele afectate de lucrările la șantiere a revenit aceeași observație, spusă când serios, când sub forma unei glume amare. Oamenii se tem că, după ce o stradă este asfaltată, sunt montate bordurile, sunt refăcute marcajele și se reia circulația, aceasta va fi închisă din nou pentru o intervenție la altă rețea. Întrebarea lor este de ce lucrările la apă, canalizare, gaz, electricitate și telecomunicații nu sunt sincronizate înainte de refacerea definitivă a carosabilului. Ei spun că în lipsa unei coordonări între toți deținătorii de rețele, restricțiile, săpăturile și asfaltările ar putea fi repetate pe aceleași străzi, ceea ce este un lucru foarte deranjant. Îngrijorarea locuitorilor este rezumată de Vasile, unul dintre sibienii care trăiesc în mijlocul acestor lucrări.
„Eu nu înțeleg cum se coordonează între ei. Am impresia că le place să lucreze anume așa. La mine aici pe stradă au săpat de trei ori în același loc”, spune revoltat sibianul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Reporter
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
1 Jos pălăria. 2 Unii mai rău scriu mesaje pe telefon în timp ce conduc. Revenind la 1: Puțini știu…
Din ce mai trăiesc companiile de construcții si bazele de producție asfalt dacă s-ar coordona treaba!?! E tot mai dezastru…
Ai și tu fobiile tale, pericol imaginar, furtuna in pahar de apa.
Dacă se face, de ce se face, dacă nu se face, de ce nu se face, zice o vorbă. Problema…
Peste 80% . Din restul de 20% , jumātate sunt copii sub 7 ani si cealaltā jumātate seniori peste 75…












































Lasă un răspuns