Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

„Lucrăm cu grijă, cu utilaje mici sau manual”. La Parcul Cetății au început săpăturile pentru noile alei

Silvana Armat
0
foto Primăria Sibiu
foto Primăria Sibiu

Lucrările de modernizare a Parcului Cetății au intrat într-o nouă etapă, se fac săpături pentru amenajarea noilor alei și pentru cablurile de iluminat, sub supravegherea permanentă a unui arheolog atestat.

Publicitate
Publicitate

Până în prezent a fost îndepărtat mobilierul urban existent, iar arborii din zonă au fost împrejmuiți pentru a fi protejați pe durata lucrărilor. În aceste zile se sapă pentru noile alei, care existau și înainte, însă erau neamenajate, doar de pământ. Totodată, se introduc cabluri noi pentru iluminat și pentru alimentarea băncilor smart ce vor fi amplasate pe partea dinspre strada Cetății, transmit vineri reprezentanții administrației locale.

„Lucrăm cu grijă, cu utilaje mici sau manual, tocmai pentru a proteja și a deranja cât mai puțin”, precizează reprezentanții Primăriei Sibiu.

foto Primăria Sibiu
foto Primăria Sibiu

„Aceste lucrări au scopul de a face parcul mai atractiv, fără a afecta elementele istorice din vecinătate sau vegetația existentă. Un arheolog atestat monitorizează permanent lucrările și suntem în strânsă legătură cu Direcția Județeană pentru Cultură pentru că abordăm lucrările cu atenția cuvenită acestui obiectiv important din patrimoniul istoric al Sibiului”, arată sursa citată.

Publicitate

Reprezentanții Primăriei subliniază că nu vor fi tăiați arbori, ci, dimpotrivă, vor fi plantați arbori noi, iar suprafețele cu iarbă vor fi completate prin însămânțări la finalul intervențiilor.

foto Primăria Sibiu
foto Primăria Sibiu

Printre intervențiile planificate la Parcul Cetății se numără reabilitarea balconului dinspre bulevardul Corneliu Coposu, situat deasupra monumentului lui Francisc I, amplasarea unui mobilier urban adaptat caracterului istoric al zonei, dar modern ca funcționalitate, precum și plantarea unor specii perene de mici dimensiuni în jardinierele incluse la unele modele de bănci noi. Lucrările prevăd și îmbunătățirea sistemului de iluminat public, inclusiv iluminat arhitectural, precum și amenajarea a două cișmele cu apă potabilă, dotate cu boluri pentru animalele de companie.

Lucrările au demarat după semnarea, în luna iunie, a contractului de execuție cu firma Edil Val Construct SRL, în urma celei de-a cincea proceduri de achiziție publică organizate pentru acest proiect, procedurile anterioare fiind anulate din lipsă de oferte sau din cauza unor oferte neconforme. Valoarea investiției, finanțată din bugetul local, este de 3,5 milioane de lei, iar termenul de execuție este de șase luni de la emiterea ordinului de începere.

foto Primăria Sibiu
foto Primăria Sibiu

La momentul semnării contractului, primarul Astrid Fodor preciza că suprafața verde a parcului „nu va scădea, ci chiar va crește”, prin plantele care urmează să fie amplasate în jardiniere și prin cei câțiva arbori noi ce vor fi plantați. Edilul mai transmitea atunci că parcul, aflat de-a lungul zidului de apărare al vechii cetăți, ridicat în 1791, dispune de un mobilier urban învechit și insuficient și de un sistem de iluminat public nemodernizat, motiv pentru care lucrarea a fost considerată necesară.

La balconul dinspre bulevardul Corneliu Coposu, unde au fost înregistrate în trecut acte de vandalism, tencuiala degradată de infiltrațiile de apă va fi îndepărtată și înlocuită cu o tencuială de asanare și o zugrăveală specială, mai ușor de curățat în cazul graffiti-urilor.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate