Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Cod galben de vânt în județul Sibiu. Luni vremea se răcește și plouă până joi

Ștefan Dobre
0
meteo-ploaie-iarna-vant-vreme-umbrela-1-y0dy

Meteorologii au emis, duminică, o atenționare Cod Galben de intensificări ale vântului, ce vizează, luni, un număr de 13 județe.

Publicitate
Publicitate

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), luni, 21 septembrie, între orele 12:00 – 21:00, vântul va avea intensificări în Oltenia, centrul și sudul Moldovei, Munții Banatului, jumătatea de vest a Carpaților Meridionali cu viteze de 50-70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m, de 80-90 km/h.

Atenționarea Cod Galben este valabilă pentru județele: Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Bacău, Vrancea, Vaslui și Galați.

Publicitate

În același timp, ANM a emis o informare meteorologică de intensificări ale vântului, răcire accentuată și ploi moderate cantitativ, valabilă în perioada 21 septembrie ora 10:00 – 24 septembrie ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, luni (21 septembrie), temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a teritoriului, iar marți (22 septembrie) în Oltenia, local în Muntenia și la munte. Vor fi viteze în general de 45-55 km/h, iar în zona montană înaltă de 70-80 km/h.

Valorile termice vor scădea accentuat (în medie cu 8-12 grade), vremea devenind rece pentru această dată, luni în jumătatea de nord a teritoriului, marți și miercuri și în cea de sud. În general, maximele termice se vor situa între 14 și 21 de grade, iar cele minimele din nopțile de marți spre miercuri (22/23 septembrie) și miercuri spre joi (23/24 septembrie) între 2 și 11 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.

De asemenea, luni în nord, centru, est și sud-est, apoi și în rest, vor fi perioade cu averse, temporar însoțite de descărcări electrice. Se vor acumula cantități de apă de 10-15 l/mp și pe arii restrânse de 20-30 l/mp. Din noaptea de luni spre marți, la munte, în special la altitudini de peste 1.700 m, trecător vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. 

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate