Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Sondaj: Șase din zece cititori Turnul Sfatului vor interzicerea completă a telefoanelor mobile în școli

Ștefan Dobre
0
Foto: arhiva turnulsfatului.ro
Clasă Școala Nr. 23 Sibiu

Un sondaj realizat pe Turnulsfatului.ro săptămâna aceasta arată că majoritatea respondenților susțin interzicerea telefoanelor mobile în școli și licee.

Publicitate
Publicitate

Potrivit rezultatelor, 60% dintre participanți (125 de voturi) consideră că telefoanele ar trebui interzise complet, pe toată durata programului școlar, în timp ce 29% (59 de voturi) optează pentru o interdicție limitată doar la orele de curs.

O parte mai redusă a respondenților consideră că măsura nu ar trebui aplicată: 6% (13 voturi) spun că interzicerea telefoanelor ar fi o măsură inutilă, iar 1% (3 voturi) susțin că decizia ar trebui să rămână la latitudinea fiecărei școli.

Alți 3% dintre participanți (7 voturi) sunt de părere că restricția ar trebui să vizeze doar ciclul primar și gimnazial. Niciun respondent nu a ales varianta „Nu știu”.

Publicitate

Facem precizarea că sondajul reprezintă opiniile celor care au răspuns pe site-ul ziarului Turnul Sfatului și nu este reprezentativ la nivelul municipiului Sibiu.

Context

Telefoanele în școli și reglementarea lor au revenit în discuție după rezultatele obținute de România la testele PISA 2025. Danemarca a anunțat, la rândul ei, că intenționează să interzică telefoanele mobile în școli și în timpul recreațiilor, după ce a înregistrat rezultate sub media europeană la aceleași teste.

În acest context, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile ar urma să fie interzise în școli și licee „pe întreaga perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede și extinderea monitorizării audio-video în unități de învățământ, precum și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

S-a subliniat, totodată, că, în prezent, legea existentă nu este respectată: „Profesorii spun «dar eu sunt polițist să-i caut după telefoane?»”.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate