La capătul drumului care șerpuiește de-a lungul Văii Avrigului, chiar acolo unde asfaltul se oprește și începe urcușul spre Cabana Bârcaciu, o fermă de familie adăpostește de aproape două decenii peste 30 de cerbi comuni. Aici, între pinii înalți și apele repezi de munte, turiștii învață că femela cerbului e ciuta nu e căprioara, că merele și sfecla roșie sunt medicament curat pentru regele pădurii și că, două luni pe an, natura își cere dreptul la intimitate.

Cine ajunge în această perioadă la Poiana Neamțului, în cel mai îndepărtat și sălbatic colț al Văii Avrigului, s-ar putea să găsească la intrarea în fermă un panou care anunță sistarea temporară a vizitelor. Departe de a fi un semn de abandon, pauza este de fapt un act de respect față de legile nescrise ale muntelui.

„În fiecare an, timp de două luni și jumătate, suspendăm vizitele. Este perioada de împerechere, momentul în care masculii își dispută autoritatea, iar boncănitul răsună în toată valea. În această etapă, cerbii nu mai sunt la fel de prietenoși și trebuie să lăsăm natura să își urmeze cursul firesc”, explică Dani Stoica, administratorul de la Ferma de Cerbi Poiana Neamțului, în timp ce din spatele gardului își face apariția Iancu, un mascul mândru, în vârstă de șase ani, care privește curios spre vizitatori.

Visul unui tată și o comunitate de 30 de suflete

Aventura fermei a început undeva în anii 2007–2008. Tatăl actualului administrator a adus primele exemplare din străinătate, le-a amenajat un spațiu generos în mediul lor natural, iar animalele s-au adaptat surprinzător de bine. Ceea ce a pornit ca o pasiune de familie s-a transformat treptat într-unul dintre cele mai populare repere turistice din județul Sibiu.

Astăzi, cârdurile numără în jur de 30 de capete. Înmulțirea are loc natural, însă gestionarea efectivului este un proces atent supravegheat.

„Mâncarea lor nu e o simplă treabă de gospodărie. Cerbii trăiesc într-un perimetru delimitat, iar 95% din hrană trebuie să le-o aducem noi din exterior. Asta înseamnă cosit zilnic pentru iarbă proaspătă, suplimente de porumb, orz, mere și mai ales sfeclă roșie, care este un adevărat medicament tradițional pentru ei. Un singur lucru este interzis cu desăvârșire: grâul, care le face rău”, arată gazda noilor sosiți la vizitarea fermei.

În cadrul fermei de cerbi există mai multe compartimente amenajate pentru cerbi și ciute, iar pentru a evita consangvinizarea, în perioada de împerechere,  masculi mai tineri dar suficient de maturi sunt relocați în alt compartiment anual, aducând „sânge nou” într-un cârd unde vechiul mascul dominant și-a lăsat deja amprenta genetică.

Mâncatul din palmă și miturile spulberate ale pădurii

Când ferma este deschisă publicului larg, experiența devine de-a dreptul fascinantă, mai ales pentru cei mici. Turiștii sunt așezați într-o zonă statică, în semicerc, iar exemplarele cele mai blânde vin să mănânce porumb direct din palmele vizitatorilor.

Dincolo de emoția contactului direct, vizita are o puternică componentă educativă. Cei mai mulți dintre cei care calcă pragul fermei pleacă de aici demolând câteva dintre cele mai comune mituri despre fauna Carpaților.

„Cea mai frecventă confuzie este cea dintre ciută și căprioară. Le explicăm oamenilor că ciuta este femela cerbului, în timp ce căprioara este o specie cu totul diferită, mult mai mică. Le arătăm apoi procesul spectaculos al schimbării coarnelor: în fiecare primăvară, prin martie, coarnele vechi cad, iar în următoarele șase luni crește o pereche nouă, protejată de o piele catifelată. Toamna, coarnele se osifică complet, pregătite pentru luptele de dominanță”, povestește Dani Stoica.

Chiar și în perioadele în care accesul în interiorul țarcului este restricționat, grupurile organizate prin programele „Școala altfel” sau „Săptămâna verde” au la dispoziție o potecă tematică exterioară. Aceasta duce spre un amfiteatru natural unde animalele sunt ademenite cu hrană la gardul dublu de protecție — proiectat inclusiv pentru a ține la distanță urșii din pădurile Făgărașului. De-a lungul traseului sunt presărate panouri explicative, care îi învață pe copii să deosebească un brad de un molid sau să recunoască urmele de bursuc, mistreț și capră neagră.

Bunicul Willi și „ultimul bastion” de pe Valea Avrigului

Veteranul și adevărata emblemă a locului este Willi, un mascul impunător ajuns la venerabila vârstă de 19 ani. Figura lui domnește mândră chiar și pe sigla complexului. Deși recent a trecut prin câteva probleme de sănătate specifice vârstei înaintate, bătrânul cerb a fost tratat cu succes și își trăiește liniștit bătrânețea într-un spațiu separat, escortat de o „gardă de corp” formată din șase ciute.

De la o simplă croazieră de o zi pe Valea Avrigului, Poiana Neamțului Ferma de Cerbi s-a dezvoltat într-un complex turistic complet, capabil să găzduiască 50 de oaspeți în condiții moderne de cazare. De aici pornesc drumeții la pas sau ghidate spre crestele munților, tabere pentru copii și chiar ore de echitație realizate împreună cu partenerii de pe vale.

„Zona s-a schimbat mult în ultimii ani, mai ales cu atracțiile apărute mai jos pe vale. Însă noi am rămas fideli conceptului de tihnă și natură primordială, de aceea evităm cât mai mult motoarele și promovăm drumeția la pas, bicicletele de munte și serile lungi în jurul focului de tabără. Suntem, într-un fel, ultimul bastion al sălbăticiei de pe Valea Avrigului”, încheie gazda.

Pentru călătorul aflat în căutarea Transilvaniei autentice, o oprire la Poiana Neamțului Ferma de Cerbi nu oferă doar poze spectaculoase pentru rețelele sociale, ci o lecție rară de smerenie în fața ritmurilor după care pulsează, de milenii, viața din pădurile noastre.