Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Primăria Mihăileni cumpără microbuz second-hand pentru elevii din comună, cu un buget de 20.000 de euro. Vechiul microbuz a fost refuzat la reparații de 11 service-uri

Adina Bota
0
Școala din Mihăileni/Foto: Primăria Comunei Mihaileni
Școala din Mihăileni/Foto: Primăria Comunei Mihaileni

Primăria comunei Mihăileni vrea să cumpere, din fonduri proprii, un microbuz școlar pentru cei 216 elevi din comună. Școala are în prezent două microbuze, care trebuie să acopere cinci sate și două unități școlare. Unul dintre ele a primit refuz de reparație de la 11 firme, iar în lipsa lui timpii de așteptare devin foarte lungi și se fac aglomerări.

Publicitate
Publicitate

Cele două microbuze pe care copiii le foloseau până acum au 18 și 28 de locuri. Cel de 18 locuri este primit în anul 2008, iar din cauza defecțiunilor pe care le are nu mai poate fi folosit. Lipsa lui produce timpi mari de așteptare și aglomerație, iar defecțiunile semnalate sunt la sistemul de suspensie pneumatică, respectiv la pernele de aer.

„Cumpărăm noi, primăria, pentru că oricine altcineva la care am făcut solicitare dă din umeri. Școala a avut două microbuze, sunt cinci sate și două unități școlare și un total de 216 copii.

Cele cinci sate sunt răsfirate. Cele două microbuze sunt foarte vechi, unul dintre ele are 11 respingeri de service, este un microbuz primit de la Ministerul Educației în 2008. Nu mai primim ITP-ul la el și am primit refuz de reparație de la 11 firme”, a spus Cristian Bratu, primarul din Mihăileni pentru turnulsfatului.ro.

Publicitate

Acesta mai explică faptul că Mihăileniul nu a primit microbuze școlare noi din partea CJ Sibiu, pentru că fosta administrație nu a solicitat acest lucru. Primăria a primit ulterior, prin Consiliul Județean, un microbuz mic, de 7 locuri, refuzat de comuna Hoghilag, cu care a suplimentat transportul pe traseul satului cu cei mai puțini copii.

Autobuzul second-hand pe care primăria vrea să-l cumpere va fi utilizat pentru transportul elevilor din satele componente ale comunei către Școala Gimnazială Mihăileni și Școala Primară Metiș, precum şi pentru transportul elevilor din comuna Mihăileni care urmează cursurile liceale în localitățile Copșa Mică și Mediaș, până în localitatea Șeica Mare, de unde aceștia sunt preluați de operatorul de transport care asigură legătura către unitățile de învățământ liceal. Bugetul pe care îl alocă primăria este de 20.000 de euro.

„Nu avem cum să luăm unul nou, luăm second-hand și nici nu am crezut că este atât de provocator. Am văzut câteva până acum, iar lucrurile arată într-un fel, iar în poze sunt altfel. Ideal, căutăm unul de 30–32 de locuri. Orice antreprenor care vinde un astfel de microbuz este rugat să ne contacteze”, a mai spus primarul.

Primăria Mihăileni poate fi contactată la numărul de telefon 0772.220.002.

Publicitate
Publicitate

Adina Bota
Adina Bota

Redactor

adina[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate