Autobuzul metropolitan care leagă Sibiul de Ocna Sibiului a rămas blocat luni în noroi, la capătul de linie din Ocna. Șoferul a intrat pe o porțiune neasfaltată pentru că nu a avut loc să întoarcă din cauza mașinilor parcate. Autobuzul a fost scos de un localnic cu tractorul, iar imaginile au devenit virale pe TikTok. Potrivit Tursib, vehiculul nu a fost avariat, iar programul de transport a fost respectat.
Autobuzul metropolitan care circulă între Sibiu și Ocna Sibiului a rămas blocat luni, 12 octombrie, în noroi. Ca să revină pe traseu, a fost nevoie de ajutorul unui localnic, care l-a tras cu tractorul. Imaginile cu tractorul scoțând autobuzul din noroi au ajuns pe TikTok, unde au devenit virale.
Contactați de Turnul Sfatului, reprezentanții Tursib au explicat că incidentul a avut loc la capătul de linie din Ocna Sibiului, acolo unde autobuzul trebuie să întoarcă.
„La Ocna, în capătul de linie unde trebuie să întoarcă autobuzul, erau mașini parcate și nu a avut loc să întoarcă. Și așa a ajuns să intre pe zona neasfaltată. Este prima dată când se întâmplă”, au declarat reprezentanții Tursib.
Potrivit acestora, autobuzul nu a fost avariat, iar programul de transport a fost respectat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Proba practică ar trebui să fie de 15 min.maxim ,nu 30min.! Este prea mult stres! Așa ar fi examinați mai…
Aproape două luni?…asta e daca vrem sa îndulcim adevărul, răspunsul corect ar fi aproape 3 și problema trenează de multe…
Va fi egal cu zero!!!
Nu se schimbă nimic!
FOARTE BINE ! Suntem convinsi ca va implicati si in „cele necesare ” aplicarii practice ! Ne dorim si legi…













Lasă un răspuns