Portretul „Bărbat cu tichie albastră”, atribuit lui Jan van Eyck și aflat în colecția Muzeului Național Brukenthal, va fi expus la National Gallery din Londra, între 21 noiembrie 2026 și 11 aprilie 2027, în expoziția „Van Eyck: The Portraits”.
Pentru prima dată, cele nouă portrete pictate cunoscute ale artistului flamand vor fi reunite, aduse din muzee din toată Europa.
„Mă bucur că o lucrare atât de importantă din colecția Muzeului Național Brukenthal se află în atenția National Gallery”, a declarat directoarea muzeului sibian, Raluca Teodorescu.
National Gallery din Londra organizează între 21 noiembrie 2026 și 11 aprilie 2027 expoziția „Van Eyck: The Portraits”, prima din istorie care reunește toate portretele pictate cunoscute ale lui Jan van Eyck. Printre ele se află și „Bărbat cu tichie albastră”, una dintre cele mai valoroase lucrări din colecția Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.
Expoziția aduce la Londra, din muzee europene, cele nouă portrete atribuite pictorului flamand. Ele reprezintă jumătate din lucrările lui care s-au păstrat în lume. Potrivit organizatorilor, este „prima și singura dată” când aceste lucrări pot fi expuse împreună.
National Gallery îl prezintă pe Jan van Eyck drept artistul cu care începe portretul așa cum îl știm astăzi, datorită realismului fără precedent al lucrărilor sale. Pictorul și-a redat modelele în cele mai mici detalii: privirea atentă, barba nerasă, ridurile, obrajii îmbujorați. Personajele din portrete nu sunt regi sau aristocrați, ci meșteșugari și negustori prosperi, precum și rude ale artistului. „Este momentul în care accesul la artă s-a lărgit”, se arată în prezentarea expoziției.
Directoarea Muzeului Național Brukenthal, Raluca Teodorescu, spune că participarea la expoziție deschide oportunități pentru muzeul sibian.
„Un asemenea proiect aduce oportunitatea unor relații profesionale care se pot dezvolta în timp, prin schimb de experiență, cercetare și noi colaborări. În același timp, ne reamintește că patrimoniul Muzeului Național Brukenthal nu aparține doar istoriei unui muzeu, ci face parte dintr-o istorie artistică europeană mai largă, pe care avem responsabilitatea să o păstrăm și să o facem cunoscută”, a declarat Raluca Teodorescu.
„Mă bucur că o lucrare atât de importantă din colecția Muzeului Național Brukenthal se află în atenția National Gallery. Cred că rolul nostru nu este doar să conservăm aceste lucrări, ci și să găsim cele mai bune contexte în care ele pot fi cercetate, cunoscute și apreciate”, a adăugat directoarea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Daca si la Geiger comentam…apoi suntem clar ”neam de traista”!!
Ce legatura au USR si UDMR in asta?! Vrei sa te afli in treaba
Pai si de ce nu mai doreste nimeni sa fie director la acea scoala, v-ati intrebat? Atunci când parintii si…
Praf in ochi. Trebuie reduși de la 1441 la 187 cât este normalul.
Pai si de ce nu mai doreste nimeni sa fie director la acea scoala, v-ati intrebat? Atunci când parintii si…














Lasă un răspuns