Medieșeanul Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), ar urma să fie propus ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit unor surse politice citate de News.ro.
Potrivit acelorași surse, la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) este vehiculat numele lui Dan Neculăescu, actualul ambasador al României la NATO, iar la Ministerul Educației cel al consilierului prezidențial Sorin Costreie.
Parlamentul urmează să stabilească, imediat după ce Luca Niculescu va depune programul de guvernare și lista miniștrilor, calendarul învestirii noului Executiv.
Dumitru Chisăliță s-a născut în 1973, la Mediaș, și a absolvit în 1991 Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” din oraș.
A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu și a obținut diplome de masterat în “Valorificarea Gazelor Naturale” (2002) la aceeași universitate, „Managementul și marketingul petrolului” (2006) la Universitatea Petrol și Gaze Ploiești și „Modernizarea energetică a clădirilor” (2007) la Universitatea Transilvania din Brașov.
Chisăliță a obținut, în 2006, atestatul de Expert tehnic extra judiciar și consultant în domeniul petrol si gaze eliberat de Asociația Experților Europeni Agreați Paris, iar în 2007 obține atestatul de Auditor Energetic eliberat de ANRE. În anul 2009 a obținut atestatul de Auditor Energetic pentru Clădiri eliberat de MDRL și în 2010 atestatul de Expert tehnic judiciar în domeniul petrol și gaze în cadrul Ministerului Justiției.
Are o experiență de peste 15 ani în poziții de management în cadrul unor companii din sectorul gazelor naturale și a fost consilier pentru doi foști miniștri responsabili de sectorul energetic, având o activitate profesională și academică de peste 30 de ani, se arată în prezentarea de pe site-ul AEI.
În prezent este Șef de Lucrări la Universitatea de Construcții din Brașov, Catedra Instalații, membru al Societății Inginerilor de Petrol și Gaze (SIPG), membru al Asociației Inginerilor Instalatori din România (AIIR).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Marian Neacșu validat ca ministru de catre PNL ??!! Ciuma rosie a invins!
Dl. Novac, de ce nu organizati aceste concursuri de proasta factura la sediul ISJ Sibiu ? De ce deranjati un…
Ce prostii de sarbatori zilnice!!! Zici ca sunt facute pentru prosti! In restul anului nu ne spalam exact la fel…
Adica bai primarie de moluste, voi stiti ca urmeaza sa aibe loc in oras un meci cu risc ridicat de…
Cum dracul tot**** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)












Lasă un răspuns