Bărbatul acuzat că l-a lovit cu pumnii pe un alt bărbat, cu care era într-un conflict mai vechi, în 31 octombrie 2025, pe strada Vasile Cârlova din cartierul Ștrand, va fi judecat pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Victima a murit la spital după 13 zile. Miza procesului este dacă loviturile au provocat moartea, în condițiile în care medicii legiști au stabilit că decesul a fost „neviolent”, cauzat de o boală pulmonară de care bărbatul suferea dinainte.
Încheierea Tribunalului Sibiu prin care s-a dispus începerea judecății a fost pronunțată în 22 octombrie 2026. Nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.
Între cei doi bărbați existau tensiuni de ani de zile, se arată în rechizitoriul procurorilor. În ziua agresiunii, victima a oprit mașina pe contrasens, lângă inculpat, care mergea pe jos. Un vecin a declarat că i-a auzit certându-se și pe unul dintre ei strigând „dă-te jos dacă ești șmecher!”, se arată în motivarea deciziei publicată în regim anonimizat pe rejust.ro. Martorul a văzut apoi cum inculpatul l-a lovit pe șofer cu pumnul în față, iar după ce acesta a căzut pe scaunul mașinii, s-a aplecat peste el și l-a mai lovit de câteva ori. Când a plecat, inculpatul ar fi spus „nu ai văzut că a vrut să mă calce cu mașina?”. Inculpatul nu a recunoscut fapta pe parcursul urmăririi penale.
Citește și
Bărbatul lovit a fost internat la Terapie Intensivă la Spitalul Județean Sibiu și a murit în 13 noiembrie 2025. Legiștii au stabilit că moartea a fost provocată de o bronhopneumonie complicată cu un pneumotorax. Loviturile, care i-au fracturat maxilarul, „au avut cel mult rol favorizant”, au scris aceștia. Victima suferea de emfizem pulmonar, o boală în care bulele de aer din plămâni se pot rupe și spontan, iar disputa din dosar este dacă pneumotoraxul a fost provocat de agresiune. Într-un supliment la raportul medico legal, legistul a apreciat că acesta a apărut „cel mai probabil în urma agresiunii, fără să putem exclude că ar fi putut apare și în lipsa agresiunii”. Un alt expert susține însă că bolile victimei au fost doar un factor favorizant, „factorul determinant fiind cel traumatic”.
Cazul a fost făcut public de fiul victimei, în noiembrie 2025. Acesta a cerut ajutorul jurnaliștilor pentru a afla informații despre incident.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nu m-as supara absolut deloc ca toti localnicii gica-contra, vesnic nemultumiti, campioni la table si mititei pe balcon, sa mearga…
Ce anume trebuie reabilitat la Avram Iancu, Magheru, Piata Mare si Balcescu? Iar avem excedent de zeci de milioane si…
Ideea extinderii e bună dar să nu îl comparăm cu bâlciul lui olguta
Iti dau 2,23 de lei, imi faci vreo 200 de bucati?
cu toate astea, primaria in loc sa faca un nou Sub Arini in Campsor, deseneaza tot imobiliare si aici -…













Lasă un răspuns