Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Școala nouă din Arhitecților și drumul de legătură cu Șelimbărul, blocate la Cisnădie, spune primarul într-un video din cartier. USR: „Consilierii locali nu sunt unelte de ridicat mâna”

Ștefan Dobre
2
mircea orlățan

Consilierii locali din Cisnădie au respins proiectul de rectificare a bugetului local, iar orașul se confruntă acum cu un blocaj bugetar. Transportul metropolitan, colectarea gunoiului și mai multe investiții sunt în pericol, iar cel mai afectat este Cartierul Arhitecților, spune edilul într-un video realizat joi dimineață în inima cartierului.

Publicitate
Publicitate

Primarul Mircea Orlățan critică faptul că votul nu a fost motivat și spune că va readuce proiectul în consiliu, în aceeași formă. Consilierii USR spun că proiectul avea probleme serioase și cer un buget nou.

Fără întrebări și fără motivare

Rectificarea propusă de primărie ajusta cheltuielile de funcționare și investițiile apărute pe parcursul anului. Comisiile de specialitate i-au dat aviz negativ, iar în ședința de consiliu doar consilierii PNL au votat pentru. Ceilalți s-au abținut, așa că proiectul a picat.

Primarul spune că nimeni nu a explicat de ce a votat așa și că nimeni nu a cerut lămuriri.

„Această motivare nu există. De asemenea, precizez că nu au fost întrebări, nu au fost solicitate informații de la aparatul de specialitate sau de la primar referitor la modificările care au fost propuse prin această rectificare de buget. În ședința de consiliu local nu au fost puse întrebări și nu au fost cerute informații suplimentare”, a declarat Mircea Orlățan.

Potrivit edilului, abținerea fără explicații încalcă regulamentul de funcționare aprobat chiar de consilieri la începutul anului, care cere ca avizele negative să fie motivate.

Ce servicii sunt în pericol

Blocajul afectează atât funcționarea zilnică a orașului, cât și investițiile care trebuiau pregătite în timpul iernii. Transportul metropolitan și serviciul de salubritate sunt cele mai expuse.

Este afectat și sportul pentru copii. Rectificarea prevedea încă 270.000 de lei pentru Clubul Sportiv Măgura, unde se antrenează aproape 400 de copii, pentru că activitatea clubului a crescut.

Publicitate

Cartierul Arhitecților, cel mai afectat

Fără rectificare, mai multe proiecte pentru Cartierul Arhitecților sunt amânate:

  • O școală nouă, primară și gimnazială. Rectificarea prevedea 220.000 de lei pentru studiul de fezabilitate al unei școli dimensionate corect pentru cartier. Studiul trebuia să înceapă imediat, în continuarea investițiilor din zonă: grădinița e deja în procedură de achiziție publică.
  • Drumul de legătură Mândra – Șelimbăr. Primăria a trecut terenul în proprietatea orașului și a prevăzut în buget 500 de lei pentru Planul Urbanistic Zonal (PUZ). PUZ-ul e necesar pentru că terenul figurează în registrul spațiilor verzi. Drumul ar lega Calea Cisnădiei de bulevardul Mihai Viteazu, în zona Dedeman, și ar urma să fie construit în doi ani, împreună cu comuna Șelimbăr.
  • Târgul de Crăciun și iluminatul festiv. Rectificarea prevedea 80.000 de lei pentru decorațiuni de Crăciun. Banii urmau să înlocuiască instalațiile vechi din centrul Cisnădiei și să permită organizarea, în premieră, a unui târg de Crăciun în Cartierul Arhitecților, pe un teren nou.

„Îi lăsăm pe ei să răspundă în fața cetățenilor dacă nu doresc un drum de legătură cu Șelimbărul, dacă nu doresc o școală în cartierul Arhitecților, dacă nu doresc un târg de Crăciun, un loc de socializare pe perioada de sărbători în cartierul Arhitecților”, transmite primarul Mircea Orlățan.

De unde veneau banii

Pentru a acoperi aceste cheltuieli, rectificarea muta bani de la alte proiecte:

  • Extinderea Grădiniței nr. 6 primea cu 600.000 de lei mai puțin. Normele ISU s-au schimbat în timpul proiectării, așa că extinderea trebuie făcută acum în varianta clasică, pe verticală și pe orizontală. Proiectul va fi reluat anul viitor.
  • Planul Urbanistic General (PUG) rămânea în buget doar cu studiile inițiale, care pot fi contractate anul acesta. Celelalte etape ar fi fost amânate pentru anul viitor.

Primarul reia procedura

Mircea Orlățan a anunțat că va pune din nou proiectul pe ordinea de zi, în aceeași formă, cu explicații suplimentare.

„Eu voi relua procedura de aprobare a rectificării bugetului local exact cu aceste observații, cu aceste propuneri. Nu pot să fac altcumva pentru că aceste lucruri sunt necesare dezvoltării orașului și bunei sale funcționări”, a spus edilul.

Primarul le cere consilierilor să colaboreze cu primăria:

„Vin către consilierii locali și le spun că e nevoie de multe ori să lase politica la ușa consiliului local, să gândească pentru binele comunității. De asemenea, vreau să le amintesc cu respect că există acest concept de responsabilitate administrativă. Consiliul local nu trebuie să intre cu bocancii peste executiv, trebuie să colaboreze. Indiferent dacă un partid este de stânga, de dreapta sau naționalist, nevoile orașului sunt aceleași”.

Ce spune USR: „Consilierii locali nu sunt unelte de ridicat mâna”

Consilierii USR din Cisnădie au explicat public de ce s-au abținut. Ei spun că toate cele trei comisii de specialitate dăduseră aviz negativ, dar proiectul a ajuns la vot neschimbat.

Primul motiv invocat de USR este că proiectul ar fi fost modificat după ce a fost publicat, dar a păstrat același număr și aceeași dată. Ca exemplu, consilierii spun că proiectarea străzii Haralamb Georgescu a fost scoasă din buget. A fost pusă la loc abia după ce au semnalat problema, cu bani tăiați în plus de la apă.

USR mai reproșează că 1,331 milioane de lei ar fi fost mutați de la investiții la cheltuieli curente. Concret, creșa de la Grădinița nr. 6 a fost scoasă, banii pentru PUG au fost retrași, iar de la apă și canalizare s-a tăiat peste un milion de lei. Consilierii spun și că unele sume mari nu au fost justificate: 600.000 de lei la transport, 350.000 de lei la CS Măgura, „în parte pentru o gală”, și 80.000 de lei pentru decorațiunile de Crăciun. Ei mai semnalează erori în acte: articolul 2 aprobă cifre vechi, iar un referat e citat înainte să existe.

USR spune că responsabilitatea de a veni rapid cu un proiect corect îi aparține primarului. Consilierii îi cer să convoace de îndată o ședință, cu un proiect nou, în care cheltuielile necesare și documentate să fie separate de cele care trebuie încă justificate. „Pe primele le vom vota fără ezitare”, transmit consilierii. Ei mai cer:

  • justificarea în scris a fiecărei sume: ce se cumpără, de la cine, pe ce bază și de ce acum;
  • o explicație despre creșa de la Grădinița nr. 6 și despre PUG: dacă se mai fac și când;
  • lista lucrărilor la apă și canalizare care ar pierde finanțarea.

„Consilierii locali nu sunt unelte de ridicat mâna. Un buget corect și transparent va avea susținerea noastră. Unul făcut din mers, nu”, încheie USR Cisnădie.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar John Doe
    John Doe

    Zici că sunt amenințări din vremurile trecute. Dacă atâtea partide s-au abținut, cred că știm toți unde e problema.

    0
    0
  2. Avatar Sibianul
    Sibianul

    Doi ani pentru un drum în câmp???
    Și la final, probabil, o bandă pe sens, fără pistă de biciclete, fără viziune și fără să învețe nimeni nimic din experiența străzii Doamna Stanca. Iar în lungul drumului vor apărea, cel mai probabil, blocuri peste blocuri, până când și această arteră va deveni un nou coșmar al traficului.
    Școala blocată, drumul blocat, bugetul blocat… dar blocurile sigur vor apărea la timp! Iar peste câțiva ani ne vom mira că nu avem infrastructură și că traficul e paralizat. Doamna Stanca, varianta Cisnădie?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate