92 de infracțiuni sunt puse de procurori pe seama celor cinci polițiști și a intermediarului șpăgilor, rezultă din minuta publicată de Tribunalul Sibiu, în urma emiterii mandatelor de arestare preventivă. Banii erau încasați pentru promovarea examenelor auto, eliberarea rapidă a cărților de identitate și a unor înmatriculări auto.
Marius Dan, Dorin Ioan Luca, Dumitru Ioan Costea, Jenică Cătălin Șova și Ovidiu Ioan Ienciu sunt cei cinci polițiști din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Sibiu, pentru care procurorii au cerut, iar Tribunalul a încuviințat arestarea preventivă pentru următoarele 30 de zile. Alături de cei cinci a mai fost arestat și Daniel Racolța, considerat intermediarul șpăgilor și al traficului de influență.
Pe lângă cei șase, care au formulat deja apel împotriva arestării preventive, alți trei inculpați au fost plasați de către procurori sub control judiciar.
65 de fapte puse pe seama lui Racolța
Cea mai lungă listă de acuzații a procurorilor îl privește pe Daniel Racolța. Potrivit datelor publicate de Tribunalul Sibiu, el este cercetat pentru 33 de infracțiuni de trafic de influență, 27 de infracțiuni de complicitate la luare de mită, patru infracțiuni de dare de mită și una de camătă.
Daniel Racolța le-ar fi promis celor care plăteau că îi cunoaște pe polițiștii de la Permise și Înmatriculări și pe cei de la Evidența Persoanelor și că îi va determina să emită rapid certificate de înmatriculare și cărți de identitate sau să acorde calificativul „Admis“ la proba practică, au arătat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Tot procurorii susțin că, în aceeași perioadă, el ar fi acționat în mod repetat și ca complice al polițiștilor, cerând și predându-le sume între 50 și 2.000 de euro, primite ca mită de la oameni care voiau permise, cărți de identitate sau certificate de înmatriculare.
Polițiștii: de la două la zece infracțiuni
Dintre cei cinci polițiști arestați joi, Marius Dan are cele mai multe acuzații, zece la număr. Este cercetat pentru cinci infracțiuni de luare de mită, dintre care una ar fi fost comisă pe 15 decembrie 2025, iar alta este reținută în formă continuată, cu trei acte materiale. La acestea se adaugă cinci infracțiuni de complicitate la luare de mită.
Dorin Ioan Luca este cercetat pentru șase infracțiuni de luare de mită, Dumitru Ioan Costea pentru cinci, Ovidiu Ioan Ienciu pentru patru, iar Jenică Cătălin Șova pentru două.
Un exemplu de anul acesta
Minuta detaliază o singură faptă, una dintre cele cinci imputate lui Dumitru Ioan Costea. Potrivit informațiilor publicate de Tribunalul Sibiu, pe 10 martie 2026, polițistul ar fi luat mită de la o femeie pentru a-i facilita promovarea probei practice a examenului pentru permisul de conducere. Complice în acest exemplu a fost tot Daniel Racolța.
Anchetatorii au precizat că punerea în mișcare a acțiunii penale și măsurile preventive sunt etape ale procesului penal și nu pot înfrânge prezumția de nevinovăție.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Aglomeratie,programari peste luni de zile,examinari dubioase toate se intampla atunci cand cineva incepe sa profite de pe urma acestor fenomene si chiar le intretin din interes … Arges,Suceava….boala grea ptr rutieristii tarii ,trebuie si ei sa traiasca macar ca un politician ……cu toate riscurile
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Poze nu avem cu stimabilii? Sau nu e etic… Sa iei șpăgi nu e problemă, dar etica asta… ne omoara.
Fara cuvinte…Ma încearcă un sentiment de greață (știu,lămâie)și totodată de neputința.Chiar nimeni și nimic nu mai e bun sau cinstit…
Am trecut ieri pe acolo, gardul inca este pus in jurul piatetei…pareri?
Aglomeratie,programari peste luni de zile,examinari dubioase toate se intampla atunci cand cineva incepe sa profite de pe urma acestor fenomene…
sarutmana, multumesc











Lasă un răspuns