Procurorii sibieni au descins în cursul zilei de miercuri la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Sibiu, din cadrul Instituției Prefectului.
Cel puțin patru angajați ai Serviciului au fost reținuți de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, potrivit informațiilor obținute de către Turnul Sfatului. Descinderile au avut loc în cursul zilei de miercuri și, deocamdată, nu au fost făcute publice acuzațiile care li se aduc angajaților SPCRPCIV Sibiu.
Prefectul Florian Giubega – instalat în funcție de trei zile – spune că acțiunea procurorilor anticorupție nu afectează serviciile furnizate populației. „Este o anchetă în derulare, iar eu îmi asum toată deschiderea pentru comunicarea cu organele de anchetă competente. Nu mă pot pronunța referitor la detaliile anchetei. În ceea ce privește funcționarea Serviciului Permise, am încercat să reacționăm cât se poate de repede, pentru ca activitatea în relația cu cetățenii să nu fie afectată”, declară Florian Giubega pentru cititorii TurnulSfatului.ro.
Procurorii sibieni au anunțat că vor reveni cu un comunicat în cursul acestei zile.
Notă: În prima formă a articolului a apărut informația potrivit căreia acțiunea a fost derulată de către procurorii DNA. Informația a fost corectată la scurt timp după publicarea articolului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Deci Dorinel, colecta plumbul si aluminiul furat, il ardea, polua tot cartierul, il transforma in produs finit si il vindea.…
Fugi, bă, de-aci și te angajează undeva! Fiindcă o să rămâi pe drumuri nen-tu Trumpete nu va mai putea să…
Asta cu scoala 6, școala bună, nu se mai validează dupa rezultatele la evaluarea naționala de anul acesta.E e o…
Este ca te zgarie tare ca se prioritizeaza alte vehicule decat alea ce le preferi tu? Voteaza pe altcineva la…
Itioti cat cuprinde prostia. Care e frântură acolo? Mașinile de miliție stau parcate în fața sediilor și leneșii la birou.…













Lasă un răspuns