Aproximativ 30 de polițiști și jandarmi vor asigura ordinea publică la Rășinari între 6 și 8 noiembrie. Duminică, 8 noiembrie, localnicii votează într-un referendum despre proiectul de exploatare minieră de pe Valea Dobra.
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu și Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu vor lucra împreună pe toată perioada referendumului. Forțele de ordine vor asigura:
- paza la secțiile de votare și la sediul Biroului Electoral de Circumscripție Rășinari;
- securitatea transportului buletinelor de vot, a urnei speciale și a celorlalte materiale electorale.
Poliția precizează că polițiștii și jandarmii nu intră în contact cu materialele electorale. Acestea vor fi transportate cu vehicule care nu aparțin Ministerului Afacerilor Interne.
Polițiștii și jandarmii vor interveni în cazul oricăror încălcări ale legii sau incidente care ar putea afecta votul. Autoritățile le cer localnicilor să respecte legea și indicațiile forțelor de ordine.
Context
Referendumul are loc după ce, la sfârșitul lunii septembrie, peste 100 de localnici s-au adunat în fața Căminului cultural din Rășinari și i-au cerut primarului Bogdan Bucur să organizeze o consultare pe tema carierei de magneziu propuse de compania Mineral Proiect Invest (MPI), în zona Valea Dobra.
Pentru ca referendumul de duminică să fie valabil trebuie să voteze cel puțin 30% dintre cei aproximativ 4.300 de alegători înscriși pe listele permanente din Rășinari, adică aproximativ 1.290 de persoane.
Aceștia sunt chemați la urne pe 8 noiembrie între orele 07:00 și 23:00, pentru a răspunde cu DA sau NU la întrebarea: „Sunteți de acord cu orice exploatare minieră pe raza administrativ-teritorială a comunei Rășinari?”.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Mersi că mi-ați cenzurat comentariul, îmi cer scuze dacă v-am „jignit” sponsorul arătând ce gândește de fapt.
Dar pe Kennedy si pe Charlie Kirk cine i-a ucis?
Trăim într-o comedie absurdă în care două tăntici de la asociația… „Ecler” ne explică că neîncrederea noastră în instituțiile statului…
Se laudă la toată lumea că la el în casă e asfaltat cu marmură!
Ce deștepți se cred, săracii de ei! În realitate bat cuie.













Lasă un răspuns