preoti

Cursuri de specializare pentru preoți

Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu și Federația Filantropia București au organizat în perioada 18-22 septembrie un curs acreditat de formare profesională continuă, în specializarea „Manager de Responsabilitate Socială”, la Sibiu, anunță ziarul Lumina. Cursul s-a desfășurat la sediul Asociației Filantropice „Sfântul Nicolae”, în cartierul Valea Aurie din Sibiu.

Cursul organizat de Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu și Federația Filantropia București este autorizat de Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC) şi se va finaliza cu examen de absolvire. Diploma obţinută este recunoscută la nivel naţional şi este autorizată de către Ministerul Muncii şi Ministerul Educației. „Această specializare vine în sprijinul preoților care au centre de asistență socială sau vor să înființeze astfel de centre și nu dețin o licență în domeniul asistenței sociale. Printre competențele dobândite de participanţi putem aminti: planificarea, organizarea, administrarea, evaluarea şi raportarea performanţei, dezvoltarea profesională în domeniul responsabilităţii sociale, dar şi planificarea propriei activități şi comunicarea cu reprezentanții organizației”, conform celor precizate de pr. Ioan Ciprian Cândea, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.

Comments

comments

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    PaceFacatorul de la Varsovia

    Ce performanti vor deveni Ninja daca se incadreaza in exigentele standardului ocupational:”http://www.anc.edu.ro/uploads/SO/SO_manager%20de%20responsabilitate%20sociala_00.pdf”.Stakeholder analysis si analiza SWOT,ai?V-o placut cum suna,batmannilor?

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    MC.D

    Diplomele sunt recunoscute international? Nu de altceva, dar in tara e cam inghesuiala in meseria asta si cum romani gasesti peste tot in lume poate ca o bisericuta prin Vanuatu sau Bali nu ar strica…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact