În ultimul sondaj CURS, realizat în perioada 12-17 decembrie, PNL conduce în preferințele românilor și ar obține 35%, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri. Se remarcă o creștere a PSD, care ar obține 31%, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri. USR continuă scăderea începută la prezidențiale. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, USR ar obține 14%. Pragul electoral ar mai fi trecut de Pro România cu 6%, dar și de PMP cu 5%. În schimb, imediat sub prag sunt cei de la UDMR cu 4% și ALDE, tot cu 4%.
Sondajul CURS de tip omnibus a fost realizat în perioada 12-17 decembrie 2019, pe un eșantion de 1067 de repondenți, cu vârsta de peste 18 ani. Metoda de culegere a datelor a fost față în față, la domiciliul repondenților, iar eroarea maxim tolerată este de +/- 3%, la un grad de încredere de 95%.
IMAS, alte cifre
În sondajul IMAS, realizat la comanda Europa FM, în luna noiembrie, PNL ar conduce în preferințele electorale ale românilor cu 39%, în creștere importantă față de luna octombrie, când liberalii erau cotați cu 29,6%. PSD era cotat tot la puțin peste 21 la sută, cu cât erau cotați social-democrații în sondaje și în octombrie. În schimb, USR continuă să scadă, de la 16,4% în octombrie la 12 procente în noiembrie. Tendință de scădere și pentru ALDE – de la 4 la 3 procente – și pentru Pro Romania – de la 10 la peste 6 procente.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
8 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
……in Ploiesti este un primar PNL,este un oras plin de gunoaie,spre deosebire de primării trecuți,asta nu face absolu5 nimic,așa că lasati-ma cu vrajelo din astea,PNL IN 3 LUNI SI-AU DAT SINGURI CU TESLA,OAMENI DATI AFARA,PROIECTE ROMANESTI-TOMATA-PROIECTUL DE GENE STEM,PROIECTUL DE GENE-BIO DE LA BUZAU,ANULATE,PENSII INTARZIATE,TOATE ASTEA SE RESIMT IN BUZUNARE,SE PLANG TOT TIMPUL SI NU FAC NIMIC,.SE IMPRUMUTA CITU NON-STOP,SI TOT NOI PLATIM,BANI DE ALOCATII NU SUNT,DAR PENTRU ANTICIPATE SUNT,O BATAIE DE JOC.IOHANNIS,INCALCA CONSSTITUTIA SI NU VORBESTE DE ACELE ORDONANTE,INCERCAND SA ACOPERE MIZERIA,PARLAMENTUL A FOST VOTAT DE ROMANI IN 2016,DECI,TOT ROMANI SUNT! AR TREBUI TOTI ,INCLUSIV-IOHANNIS,SA ISI DEA -DEMISIA!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
O sa faca praf tot turismul in marginime. Daca se deschide Mina, pensiunile de pe Valea Stezii, au cam sfeclit.ooo.…
Nunta se face în biserică.
Au dat foc la plastic și acum au nevoie de bani. O nesimtita. Dar ea nu are nici o vina,…
Foarte buna intrebarea despre ce se va intampla cu exploatarea (daca se va inchide) daca apare azbest in cantitati peste…
Oare cuvantul vreme din titlu nu ar fi trebuit articulat cu articolul hotarat enclitic – a ? Întreb pentru un…













Lasă un răspuns