Sâmbătă,
04.05.2024
Cer Senin
Acum
18°C

PDL Sibiu, dupa vizita lui Dragnea: N-a fost o dezbatere

Organizația județeană a PDL Sibiu susține printr-un comunicat de presă că propunerea de reorganizarea administrativ-teritorială a vicepremierului Liviu Dragnea este sub nivelul celei promovate de democrat-liberalii sibieni în campania electorală pentru aleegrile parlamentare. ”PDL Sibiu a lansat, anul trecut, un proiect de regionalizare a României în 14 regiuni, constituite din câte 3 judeţe, cu excepţia regiunii Bucureşti, cu 2 judeţe şi municipiul reşedinţă. Iar Sibiul face parte din Regiunea Sibiu, împreună cu Alba și Mureș. Conform aceluiași proiect, regiunea (ca unitate administrativ teritorială, cu personalitate juridică de drept public, având capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu) va fi condusă de un for deliberativ, Consiliul regional, şi de unul executiv, Consiliul director. Consiliul regional va fi format din totalitatea consilierilor judeţeni, iar Consiliul director, din preşedinţii – cu toţii aleşi la 10 iunie 2012. Consiliul director funcţionează ca organ colectiv, cu 3 copreşedinţi ai regiunii. De reținut că proiectul PDL include legea cadru privind viitoarea organizare administrativă a teritoriului României. Având în vedere că toate aceste măsuri, inclusiv legiferarea lor, puteau fi realizate, conform aprecierii noastre, în interiorul actualului mandat, urma ca noile foruri de conducere regionale să funcţioneze până la viitoarele alegeri locale – mai precis, regionale -, din 2016”, scriu democrat-liberalii sibieni în comunicat.
PDL Sibiu susține ca Sibiul să devină reședința viitoarei regiuni. ”Ar fi o recunoaştere nu numai a trecutului istoric de capitală administrativă a Transilvaniei, dar şi a prezentului său de oraş multicultural, multietnic şi multiconfesional – cele trei mari coordonate ale convieţuirii paşnice în Uniunea Europeană – dar şi cu un potenţial economic considerabil”, se mai arată în comunicat.
 
COMUNICATUL PDL:

DECLARAȚIE DE PRESĂ

 

PDL Sibiu consideră că așa zisa dezbatere organizată, la Sibiu, de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), având ca temă „Reforma administrativ-teritorială”, nu și-a atins obiectivele reale. Aceste obiective ar fi fost prezentarea, spre informare publică, a unui proiect de regionalizare și preluarea de către MDRAP a opiniilor și propunerilor venite din partea participanților. Numai în aceste condiții, întâlnirea din 11 iulie, la Biblioteca ASTRA, ar fi fost cu adevărat o dezbatere.

Nici măcar în intervenția d-lui viceprim-ministru Liviu Dragnea, ministrul DRAP, nu s-au identificat informații despre un proiect cert, ci doar aprecieri teoretice despre administrația publică și principii de regionalizare. Acest lucru a influențat luările de cuvânt din partea invitaților, „dezbaterea” nedepășind, în general, nivelul datului cu părerea.

PDL Sibiu consideră că timpul discuţiilor teoretice a trecut de mult. Este timpul configurării noii hărţi administrative a României, cu structuri compatibile politicilor publice din Uniunea Europeană. România a semnat Carta regiunilor de dezvoltare, încă din 1998, şi şi-a asumat, prin Tratatul de aderare,adecvarea unităţilor teritoriale româneşti la unităţile din statele membre UE, până în 2013. Acesta este un motiv ce ar fi trebuit să urgenteze finalizarea activității comisiei special constituite, în 2012, și conduse de d-l ministru Dragnea.

Reorganizarea administrativ-teritorială, prin regionalizare-descentralizare, ca politică publică, trebuie să aibă în vedere o serie de motivații și obiective. Plecând de la definirea acestora într-o viziune proprie, PDL Sibiu a lansat, anul trecut, un proiect de regionalizare a României în 14 regiuni, constituite din câte 3 judeţe, cu excepţia regiunii Bucureşti, cu 2 judeţe şi municipiul reşedinţă. Iar Sibiul face parte din Regiunea Sibiu, împreună cu Alba și Mureș. Conform aceluiași proiect, regiunea (ca unitate administrativ teritorială, cu personalitate juridică de drept public, având capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu) va fi condusă de un for deliberativ, Consiliul regional, şi de unul executiv, Consiliul director. Consiliul regional va fi format din totalitatea consilierilor judeţeni, iar Consiliul director, din preşedinţii – cu toţii aleşi la 10 iunie 2012. Consiliul director funcţionează ca organ colectiv, cu 3 copreşedinţi ai regiunii.

De reținut că proiectul PDL include legea cadru privind viitoarea organizare administrativă a teritoriului României. Având în vedere că toate aceste măsuri, inclusiv legiferarea lor, puteau fi realizate, conform aprecierii noastre, în interiorul actualului mandat, urma ca noile foruri de conducere regionale să funcţioneze până la viitoarele alegeri locale – mai precis, regionale -, din 2016.

Susținem ca Sibiul să devină reședința viitoarei regiuni. Ar fi o recunoaştere nu numai a trecutului istoric de capitală administrativă a Transilvaniei, dar şi a prezentului său de oraş multicultural, multietnic şi multiconfesional – cele trei mari coordonate ale convieţuirii paşnice în Uniunea Europeană – dar şi cu un potenţial economic considerabil.

PDL Sibiu cere actualei puteri să-și dovedească voinţa politică pentru realizarea regionalizării și descentralizării. O nouă împărţire administrativ-teritorială este urgentă, în România, pentru eliminarea decalajelor economic interne și a bunei integrări a societății noastre în UE.

 

Biroul de presă al organizației județene PDL Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

buna idee

Acum 10 ani

da pe cindrea lati intrebat cum este asta cu regiunile si capitalele singuru care s-a pronuntat transant cu guvernele boc si mai nou ponta a fost vehement la centru nu aici pe plan local de sub plapuma ,afost JOHANNIS restu numai pentru imagine locala ca vorba aia mai vin alegeri 2 ani au trecut mai sunt 2
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus