Sâmbătă,
04.05.2024
Parțial Noros
Acum
11°C

Boitan: Guvernantii traiesc intr-o Romanie paralela!

Senatorul PNL, Minerva Boitan, a transmis astăzi printrun comunicat de presă că îşi arată compasiune faţă de toţi românii jigniţi de declaraţiile fostului ministru al Economiei, Adriean Videanu. Acesta a declarat într-un interviu că dacă preţul gazelor va creşte, nu este capăt de ţară, declaraţie considerată "o batjocură" de către Minerva Boitan. "Domnule Videanu, pentru dumneavoastră, poate nu este capăt de ţară, însă pentru toţi cei  pe care i-aţi trimis în stradă fără locuri de muncă, le-aţi tăiat salariile, le furaţi pensiile, mai nou, îi atacaţi şi pe handicapaţi, pentru toţi cei care sunt prizonierii deciziilor incompetente ale PD-L ului, pentru ei, este un capăt de lume, pentru că numai acolo găseşti în stradă poliţia, funcţionarii, profesorii, cadrele medicale, pensionarii, şi numai acolo, guvernanţilor nu le pasă, ei trăiesc într-o Românie paralelă, a celor pentru care singura preocupare este concurenţa în furtul naţiunii", spune Boitan în comunicat.
    

COMUNICATUL SENATORULUI MINERVA BOITAN:

Constat cu părere de rău, dar nu surprinsă, că s-a ajuns la un nivel de indiferenţă şi de batjocură totală din partea guvernanţilor.
Ultima luare de cuvânt, absolut anti-socială, exprimată prin vocea domnului Adriean Videanu, vicepreşedinte PDL, că " chiar dacă preţul gazelor va creşte, nu este capăt de ţară" este edificatoare pentru nivelul de implicare şi înţelegere al actualilor guvernanţi.
 Domnule Videanu, pentru dumneavoastră, poate nu este capăt de ţară, însă pentru toţi cei  pe care i-aţi trimis în stradă fără locuri de muncă, le-aţi tăiat salariile, le furaţi pensiile, mai nou, îi atacaţi şi pe handicapaţi, pentru toţi cei care sunt prizonierii deciziilor incompetente ale PD-L ului, pentru ei, este un capăt de lume, pentru că numai acolo găseşti în stradă poliţia, funcţionarii, profesorii, cadrele medicale, pensionarii, şi numai acolo, guvernanţilor nu le pasă, ei trăiesc într-o Românie paralelă, a celor pentru care singura preocupare este concurenţa în furtul naţiunii.
Nu mai aşteaptă nimeni de la PD-L să schimbe ceva în bine, decât poate în mai rău, dar continuarea acestui genocid social îl condamnă la dispariţie pe  scara de incendiu a istoriei.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

4 comentarii

Crin Antonescu

Acum 13 ani

Ce gandesc un optimist si un pesimist despre criza economica mondiala. Optimistul: Vai, vom ajunge cu totii sa cersim... Pesimistul: De la cine?
Raspunde

tomei

Acum 13 ani

nici nu-mi pot inchipui cum ar fi o guvernare pnl ...cu siguranta groaznica deoarece acum nu ar taia nu ar concedia pe nimeni dar mai tarziu ar sfarsi prin vinderea statului si dezbinarea sistemului public dupa politica de dezinteres promovata de partid ,o politica fara acoperire doar de suprafata, de vorbe goale
Raspunde

unul

Acum 13 ani

asta chiar nu are bun simt deloc, ea sa nu uite ca nu a fost in stare sa conduca un spital dar sa fie la conducerea tarii, tara nu se conduce cu o sticla de coniac si in stare de ebrietate
Raspunde

Calin Sipot

Acum 13 ani

\"Just\", a spus d-na de la Partid...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus