Motto: "Prietenul mi-arată ce pot face, duşmanul mă învaţă ce trebuie făcut" ( Friedrich von Schiller).
continuare din numărul trecut
Puţini dintre ei m-au îndemnat să continui lupta, căci defectul societăţii noastre civile este flagelul care macină şi distruge orice speranţă că justiţia va judeca drept când de cealaltă parte, sunt oamenii puterii, deci "Statul". În sfârşit, un prieten apropiat, universitar de frunte şi personalitate remarcabilă, afirmată internaţional, m-a întrebat, mai deunăzi: "Nu te-ai săturat de mizeriile lor? Mai ai puterea să te lupţi? Şi chiar crezi că mai merită?"
I-am răspuns amicului meu,cu cuvintele cu care am răspuns şi multor altora că atunci când eşti în slujba unui ideal naţional (căci ce am înfăptuit noi toţi ce am trudit aproape o jumătate de veac, la zidirea din temelii a unui muzeu gigantic, care depăşeşte astăzi, ca faimă şi preţuire a celor mai importante instituţii internaţionale şi titrate personalităţi din întreaga lume, muzeul Brukenthal, are această valoare simbolică) merită să lupţi până la sfârşitul vieţii tale, cu aceeaşi abnegaţie şi tenacitate cu care ai muncit, fără a te teme de nicio conspiraţie, de nicio persecuţie, fără a te lăsa umilit de batjocora lor, pe oprobriul public, tăinuit dar puternic al acestora, indiferent de câţi prieteni sau colegi ţi-au rămas aproape, (căci „trădarea este scrisă în legile omeneşti”) mizând doar pe susţinerea (încurajarea) discretă a celor mulţi, doar pe sprijinul total al Divinităţii.
Dar dincolo de implicaţiile „obşteşti” ale propriului destin, mai am o obligaţie de la care nu trebuie să abdic: imaginea pe care o las copiilor şi nepoţilor. Dacă în timpul dictaturii mulţi dintre noi, foarte mulţi semeni, au făcut, dintr-o teamă care le-a pătruns până în oase, tot felul de compromisuri cu „puterea”, astăzi nimeni nu ne mai iartă pentru laşitatea de a accepta pasivi persecuţiile puterii. Iată de ce, adresându-mă sibienilor, pe această cale, îi asigur că atâta vreme cât eu, personal, cred în Justiţie, nu voi abdica de la această luptă. Iar dacă tentaculele celor ce exercită, în mod corupt şi în interes personal sau de grup oligarhic, puterea, vor ajunge să influenţeze deciziile instanţei de judecată, mă voi adresa autorităţilor Uniunii Europene, convins fiind că în cele din urmă îmi voi câştiga drepturile legitime încălcate cu dispreţ de cei pe care i-am ales ca să le apere.
Poate ei nu ştiu sau ignoră, deliberat, dar în Constituţia României, la articolul 41, se menţionează că „dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă, este liberă”.
Nu am decât o singură rugăminte, pe care o adresez public, sibienilor: chiar dacă sunteţi dispuşi să iertaţi, ca nişte buni creştini nu uitaţi! Ţineţi minte ce se întâmplă zi de zi în viaţa noastră a tuturor, de natură să ni se încalce drepturile şi să ni se distrugă sau altereze viaţa şi pedepsiţi-i, în singurul mod care îi afectează profund, în ziua exprimării votului, când voi, cei mulţi, deţineţi puterea în mâinile voastre pentru câteva secunde. Decisive, însă pentru viitorul ţării pe termen lung.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Uniunii Europene , Constituția României
Vizualizari: 1277
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Noi noi
Acum 9 ore
Noi noi
Acum 9 ore
Unul
Acum 10 ore
Unul
Acum 10 ore
Omul invizibil