Sâmbătă,
04.07.2020
Parțial Noros
Acum
22°C

Proprietarul Atlanta Ind., batut de vecini

15 Septembrie 2009 11:44

Romulus Marinescu, unul din cei doi asociaţi importanţi ai firmei Atlanda Ind. din Sibiu, a fost bătut azi dimineaţă de patru vecini. "Pe la ora şase dimineaţa se auzea de afară un zgomot puternic de tablă. Un fel de hârşâit. Am ieşit afară să văd de unde provine zgomotul şi am ajuns la o stradă din apropiere, unde, într-o curte, mai mulţi oameni întindeau tablă la ora aceea. Fiindcă nu au răspuns la sonerie am strigat şi a apărut patronul, unul Cozma, care mi-a spus că în curtea lui face ce vrea şi a trântit poarta peste piciorul meu", povesteşte Romulus Marinescu. Faptul că din piciorul acestuia poarta a "sărit" înapoi l-a enervat şi mai tare pe vecin, alături de care au mai apărut trei muncitori. "M-au prins de mâini şi au început să mă bată. Am avut noroc că au trecut pe la mine pe acasă trei persoane, care aflând că sunt plecat în apropiere au venit să mă caute. Numai când au apărut acestea am fost lăsat în pace", adaugă Romulus Marinescu. El a depus plângere penală la poliţie, după ce a fost internat. "Pacientul a fost internat în cursul acestei dimineţi cu politraumatism prin agresiune. Rămâne sub supraveghere medicală în secţia Chirurgie II", spune Raluca Puşcă, purtător de cuvânt Spitalului Clinic Judeţean Sibiu. Romulus Marinescu, născut în 1951, este asociat cu 48 la sută, procent egal cu al soţiei sale, în cadrul firmei Atlanta Ind, înfiinţată în 1999. Anul trecut, firma specializată în fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice a avut o cifră de afaceri de peste 26,8 milioane de lei.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

eu

Acum 5 ani

da
Raspunde

Vecinul X

Acum 5 ani

Dar oare cand Romulus Marinescu avea acasa pe strada Prejbei fabrica de profile cum era? facea o galagie infernala. Niciun vecin nu ii suporta. El se cearta cu toata lumea si abia asteapta sa se iveasca ceva ca sa faca plangeri penala si sa scrie publicatii in ziarul lui la fel de penal. Bina I-au facut . pacat ca numai atat :))))) toti vecinii se bucura. La mai multe si mai dese evenimente de genul :)))
Raspunde

mim

Acum 10 ani

de ce sunteti rai ma oameni buni? doar pt ca e vorba de un om de afaceri de succes? sa fie vorba de invidia mioritica ?..rusiniiica!!!
Raspunde

justitia divina

Acum 10 ani

si cristi marinescu? cand urmeaza?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus