Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

Atac la pensiile `nesimtite`

Pensiile deputaţilor şi senatorilor, pensiile de serviciu ale judecătorilor si procurorilor, personalului auxiliar de specialitate al instanţelor, personalului diplomatic şi consular, funcţionarilor publici parlamentari, personalului navigant din aviaţia civilă şi personalului Curţii de Conturi vor fi recalculate şi diminuate cu până la 90%. Asta dacă va trece de votul parlamentarilor proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii. Acest proiect prevede recalcularea, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare, a tuturor pensiilor de serviciu, cu excepţia celor ale militarilor, poliţiştilor, angajaţilor serviciilor secrete, personalului din penitenciare, avocaţilor şi clericilor. Recalcularea se va face conform prevederilor actuale valabile în cazul pensiilor obişnuite din sistemul public. Adică, se va face punctajul mediu anual, prin raportarea salariului mediu brut obţinut în fiecare an din carieră, la salariul mediu brut pe economie din anul respectiv, urmată de adunarea rezultatelor şi împărţirea lor la numărul de ani lucrat. Punctajul mediu anual va fi înmulţit cu valoarea punctului de pensie în plată şi rezultatul va fi noua pensie.
Senatorii şi deputaţii vor primi, după proiectul ministerului Muncii, pensii mult mai mici decât cele pe care singuri şi le fixaseră. Deputatul PSD, Ioan Cindrea, vicepreşedinte în Comisia pentru muncă, a declarat că parlamentarilor li se va aplica acelaşi regim al sistemului public de pensii. "Cei care au trei mandate şi care, până acum primeau 80% din uiltima indemnizaţie, vor pierde cel mai mult, iar cei cu un mandat, care aveau 40% din ultima indemnizaţie, cel mai puţin. Se va calcula în funcţie de stagiul de cotizare", a explicat Cindrea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Tag-uri: Ioan Cindrea

Vizualizari: 334

Comentarii

5 comentarii

pensionar

Acum 15 ani

Mai Cindrea, ce ar fi sa ataci tu nesimtirea care te caracterizeaza. De ce nu ai luat pozitie cand erai parlamentar? Pt. ca iti trageai partea. Jigodie
Raspunde

x

Acum 15 ani

este inca parlamentar dar pentru un pensionar e greu de inteles de ce cei care au 3 mandate vor avea o pensie mai mare poate pentru ca au dormit mai mult in parlament
Raspunde

XYZ- ptr 1 si 2

Acum 15 ani

si pt altii ca ei... voi sunteti niste nesimtiti! Rusine! Si prosti si dezinformati. Cindrea e inca parlamentar, iar principiul enuntat la pct 2 este exact pe invers: cei care au mai multe mandate vor avea scaderi mai mari la pensie, iar cei cu un mandat 40% din ultima indemnizatie! Cititi cu atentie articolul, si mai informati-va pe cine aveti ca si parlamentari! Si in general, ciocu-mic, ca va faceti de minune!!!
Raspunde

pt. 3

Acum 15 ani

Tu esti prost ca si Cindrea,sictir pupancuristule.Cindrea a luat tema asta,ca e la moda, precum porcul bostanul. Se trezeste si el a treia zi dupa scripturi.La activitatea ce a avut-o in parlament, ar trebui nici sa nu emita pretentii la o viitoare pensie,si sa restituie salariul.Articolul e scris pt. un bou ca tine. Citeste tu legea, nu ce debiteaza cretinul asta.
Raspunde

pt senatorii si deputatii de sibiu

Acum 15 ani

Mda,insa cata vreme proiectu de lege NU VIZEAZA TOATE" PENSIILE NESIMTITE"- EXCEPTANDU-I PE MILITARI,POLITISTI,si inca vreo 3 CATEGORII DE PRIVILEGIATI CU PENSII SPECIALE, demersul legislativ este NUL ,NEAVENITsi INADMISIBIL intr-un stat de drept !SA NU UITAM CA ARMATA si CEI EXCEPTATI au fost pensionati la 45 de ani !!!! ,ca au beneficiat de compensatii substantiale si zeci de avntaje ulterior ! Apoi.....dincolo de aceste aspecte de ordin moral,pe care nu le contest,imi vin in minte PRINCIPIILE DE DREPT PE CARE ,UNII IN NAIVITATEA LOR,MAI SPERA CA SE FUNDAMENTEAZA DREPTUL ROMANESC ; NERETROACTIVITATEA LEGII,EGELITATE DE SANSE,TEORIA DREPTURILOR CASTIGATE- chiar daca suntem de acor ca nu este corect sa existe acte normative speciale care sa aplice preferential criteriile de pensie. PROIECTUL DE LEGE ASA CUM ESTE EL FORMULAT,ESTE EXTREM DE PERICULOS,INTR-O DEMOCRATIE,INTR-UN STAT CARE SE PRETINDE DE DREPT ! INLATURAREA INECHITATILOR,ASA CUM SUNT GANDITE,DINCOLO DE FAPTUL CA SUNT DE FACTO NECONSTITUTIONALE, VOR DESCHIDE O CUTIE A PANDOREI CARE CU SIGURANTA VA DISTRUGE TOT CEEA CE INCERCAM SA CREDEM CA S-A REALIZAT,IAR EFECTUL VA FII DEZASTROS pe termen lung.Apoi,de ce sa se mentina "bonusuri "procentuale pt deputati si senatori-indiferent de numarul mandatelor?????? de ce nu se merge simplu,corect si echitabil pe aplicarea formulei de calcul a pensiei raportat la contributia fiecaruia la sistemul asigurarilor sociale???
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus