Aceasta nu este nici prima şi nici ultima gafă marca Trihenea în funcţia de prefect. În cele aproximativ 12 luni cât a deţinut această funcţie, Constantin Trihenea s-a întrecut în astfel de vorbe de duh aproape de fiecare dată când a luat cuvântul. Mai departe am întocmit un top cinci vorbe de duh marca Trihenea la Prefectură.
Locul 5: „Eu vreau să vă pun o întrebare, ca orice deţinător de terenuri...”, către directorul Apia, într-o şedinţă de Colegiu Prefectural.
Locul 4: “Începând de astăzi, această sală va purta numele George Baritiu, întemeietorul primului ziar românesc din Transilvania”, cuvântare extrasă de la ceremonia de botezare a sălii principale din Prefectură, în mai anul trecut.
Locul 3: “Cele 15 minute au trecut aşa, într-un gând! Mi-a făcut plăcere să revăd atâtea personalităţi care mi-au marcat copilăria”, referindu-se la Alexandru Ioan Cuza şi Nicolae Bălcescu, în urma unei prezentări a Arhivelor Naţionale, în martie 2009.
Locul 2: “Cei care aveţi atribuţii în instituţii şi şcoli, aş vrea ca imnul naţional al României să înceapă să fie cântat prin voce”, de Ziua Drapelului.
Locul 1: „V-aş ruga să vă încadraţi într-un timp de expunere de 10 – 15 minute, atât timp cât o inteligenţă normală poate urmări”, extras din şedinţa de Colegiu Prefectural din martie 2009. Prima şedinţă condusă de Trihenea.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: George Barițiu , Colegiu Prefectural , Constantin Trihenea , Zilei Jandarmeriei , Ziua Drapelului Naţional , Alexandru Ioan Cuza , Bulevardul Nicolae Bălcescu , Arhivelor Naţionale
Vizualizari: 299
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Andra
Acum 6 ore
Adina
Acum 6 ore
Nemer Nick
Acum 6 ore
Primaria Sibiu degeaba
Acum 6 ore
Kukuruku