Șoferii angajați de patru firme subcontractate pe șantierul centurii ocolitoare a Sibiului au oprit, astăzi lucrul, amenințând cu greva. Potrivit conducerii generale a șantierului, protestul a fost declanțat la inițiativa patronilor firmelor de transport. ”Au fost niște zvonuri potrivit cărora doar o parte din firmele de transport subcontractate încasează facturile. Și că și acestea ar avea un preț umflat. Am discutat cu reprezentanții acestor firme, să lămurim aceste zvonuri. Nu a spus nimeni nimic. Protestul s-a încheiat”, a declarat Edwald Brandner, directorul de asociere între Geiger și Max Boegl pentru șantierul centurii ocolitoare a Sibiului. În tot acest timp, lucrările derulate pe șantier au fost date peste cap - conducerea operativă a lucrărilor susține că planul stablit pentru ziua de azi nu mai poate fi respectat. În același timp, Edwald Brandner promite sancțiuni pentru cei care se dovedesc a fi vinovați fie de dezinformare, fie de interese dăunătoare bunului mers al lucrărilor. ”În ultimul timp am mărit frontul de lucru, astfel încât lucrările au luat un avânt considerabil. Nu ne putem permite să fim întrerupți acum de astfel de zvonuri false”, a mai adăugat Brandner.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Max Boegl , Edwald Brandner
Vizualizari: 298
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Dragan Cristina
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Hermannstädter
Acum 3 ore
Valentino Versace
Acum 3 ore
John