Numărul popririlor făcute de către Fisc în judeţul Sibiu este de două ori mai mare decât numărul de popriri existente în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Direcţiei judeţene de Finanţe Publice. Asta, în condiţiile în care sumele recuperate în dosare de executare silite sunt în scădere evidentă faţă de acum un an. Situaţia nu este una aparte, iar popririle vor continua într-un ritm cel puţin la fel de alert şi strict, în restul anului, după cum promit reprezentanţii Direcţiei de Finanţe.
Sârguinţa cu care agenţii Fiscului au trecut la recuperarea datoriilor a luat pe surprindere pe mulţi dintre patronii sibieni, care se plâng că statul îi forrţează practic să dea faliment, luându-le puţinii bani lichizi cu care abia reuşesc să mulţumească partenerii de afaceri. Pe de altă parte, reprezentanţii staului arată că, dimpotrivă, lipsa de seriozitate a datornicilor a dus la înmulţirea reţinerilor la sursă.
"Reţinerile la sursă se fac din cauza neseriozităţii contribuabililor care înregistrează datorii. Ei sunt invitaţi de către şefii administraţiilor financiare la discuţii, prin care să arate când şi cum pot face plata datoriilor către stat. Nu se ţin însă de promisiune şi este normal să trecem la acţiune", spune Grigore Popescu, directorul coordonator al Direcţiei de Finanţe Publice Sibiu, care precizează că toate acţiunile Fiscului se derulează sub semnul legii.
"Mă chinui să îi fac pe toţi să priceapă că Fiscul mi-a luat peste noapte banii din cont şi să mă înţeleagă că nu pot plăti niciuna din facturile pe care le am. Ce mă fac însă cu marfa, că, fără banul jos, furnizorul nu mă mai ajută? Este ca şi cum statul te-ar vrea mort acum, când puţini mai mişcă în economia asta", spune un patron al unei companii din domeniul comerţului.
De altfel, relaţia dintre contribuabil şi stat pare să se fi schimbat radical, în decurs de numai un an, lucru recunoscut de chiar şeful Finanţelor din Sibiu, Grigore Popescu. Astfel, în urmă cu un an, doi, multe din dosarele de executare silită se închideau la stadiul înaintării somaţiei de plată către datornic. Acesta, împins de o oarecare conştiinţă civică sau de teama de blocare a conturilor sau de scoaterea la licitaţie a bunurilor, mergea, cuminte, şi îşi plătea datoria. Acum, însă, teama a dispărut, fiind înlocuită probabil de resemnare şi, în cazul mult mai multor dosare de executare silită, se ajunge la popriri asupra conturilor şi la sechestre asupra bunurilor datornicului. Cu toate acestea, susţin reprezentanţii Direcţiei de Finanţe, valoarea sumei recuperate prin reţinerea din conturile bancare ale datornicilor nu a crescut spectaculos.
Potrivit datelor de la finele primului trimestru al acestui an, valoarea încasărilor din executări silite în urma popririlor era cu 28 la sută mai mare, comparativ cu aceeşi perioadă a anului trecut, crescând de la 8,7milioane lei, în martie 2009, la 11,1 milioane lei, în martie 2010. Cu toate acestea, suma totală încasată din executări silite în primul trimestru al acestui an, în urma popririlor, comunicării somaţiilor sau în urma scoaterii la licitaţie a bunurilor datornicilor este în scădere. Astfel, la finele lui martie 2010, încasările din executări silite, la nivelul jdueţului Sibiu, au fost de 43,5 milioane lei, cu 39 la sută mai puţin decât în martie 2009, când Fiscul obţinea 71,7 milioane lei din executări silite. Diferenţa se observă exact la capitolul încasări după comunicarea somaţiei: doar 29,3 mil. lei la finele lui martie 2010, după aproape 60 mil. lei în urmă cu un an (scădere de 51 la sută).
"Ponturi" dinspre bănci
În miez de criză, firmele încearcă să supravieţuiască prin orice metode: amânând plata datoriilor către stat, pentru a mulţumi furnizorii sau partenerii de afaceri şi, în caz că se ajunge la situaţii extreme, prin relaţiile personale din interiorul băncilor. Potrivit lui Grigore Popescu, nu sunt puţini cei care îşi golesc conturile înainte ca banca să apuce să pună în aplicare popririea asupra conturilor, comandată de Fisc. Aceste lucru este posibil din caza procedurii de lucru, explică directorul coordonator al Direcţiei de Finanţe. Astfel, autorităţile fiscale trimit ordinul de poprire către sediul central al băncii unde datornicul are conturi. Până să ajungă însă ordinul intern de la sediul central al băncii, la filiale, trece însă o anumită perioadă de timp, interval în care informaţia are timp să "respire".
"De aceea suntem şi noi mai riguroşi în aplicarea legii, pentru că ştim că suntem fentaţi", mai arată Grigore Popescu.
Timpul în care ordinul de poprire ajunge să fie pus în aplicare, după ce pleacă din birourile din Sibiu ale Fiscului poate fi şi de până la două zile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 337
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Eu
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 3 ore
PETRICA
Acum 3 ore
Sibiu.adrian