Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
18°C

Spitalul judetean a ramas al nimanui

Insuficiente fonduri. Insuficiente explicații. Insuficiente voturi. Imense datorii. Acestea sunt datele ședinței extraordinare din ultima zi a săptămânii trecute, când consilierii județeni ai Sibiului au realizat o premieră pe țară: au respins preluarea în administrare de la Ministerul Sănătății a trei spitale. Cel județean, cel de Psihiatrie și cel de Penumoftiziologie.

Din cele trei unități, mărul discordiei l-a reprezentat Spitalul Județean, în al cărui bilanț contabil încheiat pentru 30 iunie 2010, apăreau datorii de 19,97 de milioane de lei. ”Valoarea aferentă serviciilor medicale prestate de unitate către populație și nedecontate de către Casa județeană de asigurări de sănătate este de 10,1 milioane de lei și reprezintă servicii nedecontate decembrie 2009 în valoare de 1,596 milioane de lei la care se adaugă servicii efectuate în cursul anului 2010, în valoare de 8,5 milioane de lei, nedecontate până la data prezentei. Aceste sume sunt în interiorul contractului încheiat cu CJAS. Din totalul datoriilor de 8,84 milioane de lei va fi achitată valoarea de 4,84 milioane de lei de către Ministerul Sănătății, prin virarea sumelor respective de la Ministerul Finanțelor, ceea ce va duce la diminuarea datoriilor la facturi scadente la valoarea de 3,99 milioane de lei. Pentru această sumă rămasă există resursele financiare necesare pentru achitarea lor în momentul decontării restanțelor de 10,1 milioane de lei de către CJAS. În momentul decontării acestei sume, Spitalul Județean va fi cu plata tuturor datoriilor în interiorul termenelor de scadență”, descrie situația financiară a celui mai mare spital din județ conducerea acestuia.
Pe lângă aceste explicații mai rămâneau aproape datorii de patru milioane. ”Menționăm că pe parcursul anilor anteriori 2007 – 2009, Spitalul Județean a efectuat servicii medicale peste valoarea contractată cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, servicii care nu au fost decontate și a căror valoare este de 3,7 milioane de lei, servicii pentru efectuarea cărora s-au angajat cheltuieli”, explică pe scurt conducerea Spitalului.

Ping-pong-ul declarațiilor

Înaintea votului privind preluarea spitalelor, în Consiliul Judeţean existau clar două tabere politice: PSD plus PNL şi FDGR. Cei mai agresivi au fost consilierii PSD, care prin vocea lui Adrian Besoiu a ţinut încă de la începutul şedinţei să ia cuvântul. Acesta nu s-a arătat împotriva preluării spitalelor, ci preluării lor cu anumite rezerve.
 „Această descentralizare în domeniul medical este de toată lauda, dar cu anumite condiţii. Solicit amânarea acestor hotărâri până sunt îndeplinite anumite condiţii”, a declarat Besoiu, puternic susţinut de Gheorghe Dicu. „Cred că propunerea de a amâna, o zi sau două, este binevenită. Ce manager credeţi că se angajează fără să ştie ce face Trebuie lămurite nişte lucruri”, a spus şi Dicu.
De partea cealaltă, s-a aflat consilierul Paul Porr, medic de profesie. „Putem comenta, putem înjura, dar legea trebuie aplicată. Ori le preluăm, ori nu le preluăm, altă soluţie nu există! Dacă nu le preluăm ajung ale nimănui”, a declarat Paul Jurgen Porr.  
Imediat i-a luat faţa Ioan Terea. „Avem certitudinea că bugetul CJ nu va fi afectat până la sfârşitul acestui an, domnule ministru? Noi aici împărţim la câte o primărie câte un miliard, două şi toată lumea este foarte mulţumită, dar în cazul spitalului vorbim despre 190 de miliarde de lei vechi. Dăm tot judeţul peste cap!”, a spus Terea.
Replica a venit imediat. „Nu de aceeaşi grijă pentru buget au dat dovadă colegii mei când în cursul timpului, şi am spus-o mereu, ridicam mâna pentru orice! De câte ori, dragi colegi, aţi ridicat mâna pentru două sau trei milioane de euro? Acest demers este prin excelenţă unul politic!”, a declarat Viorel Voinea.  
Moment în care a revenit Adrian Besoiu, plin de ironie. „Sunt încântat că minunatul meu coleg, domnul Porr, ne înţelege şi susţine demersul”.
Aici, Martin Bottesch a intervenit cu poziția FDGR. „Eu întăresc poziţia domnului Porr care este şi poziţia FDGR-ului. Este în defavoarea spitalelor dacă amânăm preluarea lor. Propunerea mea, a FDGR-ului, este să preluăm astăzi”, a spus Bottesch.

Proiect respins sub ochii ministrului

Pentru a convinge autoritățile locale de importanța descentralizării în forma propusă de actualul Guvern, ministrul Sănătății, Attila Cseke, a venit și la Sibiu. Unde, în premieră, a participat la ședința Consiliului Județean. Sub ochii lui, voturile date ”pentru” preluarea în administrare a spitalelor a fost insuficient. ”Este vorba de transfer partimonial și sunt necesare două treimi din voturi pentru ca proiectul să fie adoptat”, a spus Iordan Nicola, secretarul CJ Sibiu. În replică, ministrul a intervenit, susținând că e suficientă majoritatea simplă. ”Este transfer de management și nu de patrimoniu”, a spus inutil Cseke. Din cei 28 de consilieri prezenți (au lipsit doi reprezentanți ai FDGR și unul de la PNL), 17 voturi au fost date ”pentru” de consilierii FDGR și PDL. Cei opt reprezentanți ai PSD au votat ”împotrivă”, iar cei trei liberali prezenți s-au abținut.
Fără să fie ”adoptate” de CJ, cele trei spitale sunt, teoretic, ale nimănui. Cel puțin pentru două săptămâni, termen pe care și l-au impus aleșii județeni pentru a se reîntâlni. Până atunci, ei așteaptă situații contabile mai detaliate în ceea ce privește datoriile Spitalului Județean: cine sunt creditorii, care sunt exact termenele scadente, întocmirea unui audit independent, eventual chiar și un protocol între Casa asigurărilor de sănătate, Autoritatea de sănătate publică, Minister, Consiliul Județean și Spitale.

S-a mândrit degeaba

”Dați căutare pe Google, toți foștii miniștri ai Sămătății au vorbit de descentralizare. Acum s-a făcut și intervine politicul. Adică anul trecut era bună descentralizarea, acum... Ar fi un mesaj prost dacă Sibiul nu s-ar înscrie în acest proces de descentralizare. Eu mă mândresc cu descentralizarea din Ardeal. Am spus – uite o atitudine responsabilă. Sigur că vor fi probleme și toate consiliile județene vor trebui să se familiarizeze cu acestea. Dar asta nu înseamnă să gândim politic”, a declarat ministrul la finalul ședinței CJ.
El a spus că va încerca să revină și la următoarea ședință a CJ, în care va fi supus din nou votului protocolul de predare-preluare a celor trei spitale.

Budescu: ”De luna aceasta suntem pe profit”

În a doua parte a zilei de vineri, managerul interimar al Spitalului Județean, Gabriel Budescu, a invitat presa la discuții lămuritoare despre situația instituției pe care o conduce. ”Spitalul va fi pe plus cu două milioane de lei la sfârșitul lunii iulie”, a anunțat Budescu. Roza situație are doi ”dacă” – dacă CJAS și Ministerul Sănătății plătesc cele aproape 20 de milioane de lei, datorii existente în momentul de față.
Cât privește votul din plenul Consiliului Județean, Budescu a susținut că totul este politic. ”Consilierii județeni s-au speriat de gestiunea prea mare”, a mai spus Budescu. El susține că, deocamdată, oficialii CJ nu i-au solicitat niciun fel de acte suplimentare, dar se va întâlni cu reprezentanții instituției pentru noi discuții în cursul acestei săptămâni.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

cecilia

Acum 15 ani

Spitalele au nevoie de manageri competenti nu de personaje politice. Dupa ce ai acumulat o datorie de 20 000 sa afirmi ca intr-o luna ajungi "sa fii pe plus cu 2000 spune totul des[re capacitatile manageriale ale actualului manager care s-a inconjurat de oameni pusi pe criterii politice, servili actualei conduceri. A se vedea angajarile de la inceputul manadatului.
Raspunde

Doctor manager sau doar manager?

Acum 15 ani

Sansa acestui spital este aducerea unui manager de spital privat si platit foarte bine (probabil cu un salariu peste 7-8.000 de euro/luna) sau chiar aducerea unui profesionist din strainatate. Dar, atata timp cat medicii sunt platiti prost si grosul banilor merg in plicurile din buzunarele lor...nu se va rezolva mare lucru.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus