Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Ce stenograma mea facem?

 

Dacă nu eşti cuminte, te dau la ţigani. E o ameninţare nu tocmai în concordanţă cu normele Uniunii Europene privind discriminarea, dar dacă francezii pot, noi de ce să nu o spunem? Sau alta. Dacă nu te astâmperi, vine şi te ia coşarul. Nici asta nu e tocmai OK, dat fiind faptul că meseria de coşar, chiar dacă este una pe cale de dispariţie este sau a fost una cât se poate de demnă. La fel: Dacă nu te astâmperi, te dau la gunoieri. Nimeni nu are nimic cu ţigani, coşarii sau guinoierii, dar trebuie să potoleşti cumva copilul. Sunt câteva stereotipuri ce dăinuie în pedagogia “de casă”, românească.

Dar bag seama că nu este numai “de casă”. Este şi de stat. Perfect legală, până vine cineva să dovedească că nu-i. Dacă nu îţi bagi minţile în cap, te băgăm la bulău. Cum pentru ce? Că ai traversat strada pe roşu!

Nimic despre Sorin Ovidiu Vântu. A furat, să plătească. Dar ce se întâmplă cu toţi cei care au trecut pe la DNA sau prin “azilele de noapte” ale procuraturii? , Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Gigi Becali şi enorm de mulţi alţii? Câţi dintre ei au fost condamnaţi? Cine a plătit pentru imaginea pătată? Câteodată am impresia că în România s-a înfiinţat o nouă formă de pedeapsă: ameninţarea cu bulăul. Uite, aici vei sta dacă nu-ţi bagi minţile în cap. E exact ca replica pe care am primit-o cu toţii în copilărie. Ameninţarea că dacă nu suntem cuminţi vom fi luaţi de ţigani, coşari sau gunoieri. Despre asta vorbim.

De ceva timp, avem o semi-justiţie care se blochează undeva la ameninţare. Porneşte bine, dar apoi se gripează, ca o Dacie 1300 pierdută pe undeva pe o pantă mai abrupt. Hâc, hâc şi se îneacă. Nu poţi decât să tragi frâna de mână şi să aştepţi. Avem dosare care împlinesc norma de casare pe acest motiv: au demarat bine, dar apoi s-au înecat. Sau poate din capul locului au fost defecte. Cine mai ştie?

La fel de înecat va fi şi dosarul lui Nuş, cum îl alintă preşedintele pe Sorin Ovidiu Vântu. A stat omul la închisoare poate chiar 30 de nopţi, iar apoi se va refugia în Delta vreunui fluviu şi va medita la cele greşite. Sau la cele negreştite. Ori răzbunări. E drept, lumea va ştii de el că vorbeşte suspect de languros cu un bărbat şi că e corupt. Altfel, de ce ar fi stat la închisoare? Cum cât? Ce contează. A fost închis, doar, l-am văzut la televizor.

Dacă nu eşti, chem domnul să te ia! Eeeee, altă viaţă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Tigan Tiganovici

Acum 13 ani

Daca nu esti cuminte, te dau la DNA (adica, la tigani). Sa nu uit, ai fost inregistrat cand gangureai ceva languros cu SOV.
Raspunde

cadrilater

Acum 13 ani

nici o justitie moderna nu caseaza dosarele daca sunt pe rol. In Romania am citi ca se poate: astepti undeva ascuns, trec anii si gata! Le scoti limba la toti si iesi basma curata, e posibil?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus