Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
24°C

Se termina criza? Salariile bugetarilor pot reveni la 100%

Prin Legea 118 din acest an, salariile bugetarilor au scăzut cu 25%. Dar legea își încheie efectul la finele acestui an. Universitatea Lucian Blaga a luat, deja, act de acest lucru și a propus revenirea la salariile întregi.

”Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale (...) a unor categorii de personal din sectorul bugetar (...) se diminuează cu 25%”, scrie în Legea 118, publicată în Monitorul Oficial din 30 iunie 2010. În aceeași lege, însă, la articolul 16 se mai arată că principalele prevederi se aplică până la 31 decembrie 2010. Acest lucru a determinat unele instituții publice din Sibiu să demareze procedurile pentru a reveni la vechile salarii.
După ce în vară  a tăiat din bugetul de salarii 25 la sută, conducerea Unversităţii „Lucian Blaga” se gândeşte acum să readucă salariile profesorilor şi angajaţilor la acelaşi nivel ca acum aproape şase luni. Primul pas în această direcţie a fost făcut săptămâna trecută când Senatul Universităţii a discutat problema în plen. „Membrii Biroului Senatului Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, au pus în discuţie în şedinţa de luni, 29 noiembrie 2010, problema revenirii salariilor personalului ULBS la nivelul lunii iunie 2010”, a declarat rectorul Constantin Oprean. „În absenţa altor reglementări venite din partea Guvernului, şi având în vederea că hotărârea de a reduce salariile cu 25% se referă doar la perioada iunie – decembrie 2010, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a decis ca începând cu data de 1 ianuarie 2011 să acorde personalului veniturile cuvenite, la nivelul lunii iunie 2010”, mai explică rectorul.
În trecut, rectorul ULBS a criticat intervenția Executivului în astfel de chestiuni, mai ales dacă unele instituții își permit anumite cheltuieli chiar în situația reducerii sumelor alocate de la bugetul de stat. „Sunt universităţi în România care se consideră printre cele mai bune dar care nu mai au bani să plătească bursele studenţilor şi salariile profesorilor. Nu vreau să dau nume. Foarte multe universităţi vor avea de suferit din cauza acestei crize financiare. Universitatea „Lucian Blaga " din Sibiu are asigurate resursele şi fondurile necesare pentru plata salariilor şi a burselor. Ne vom putea continua activitatea fără probleme majore chiar daca susţinerea bugetară va fi diminuată sau va înceta pentru o perioadă", spunea în decembrie 2008 acelaşi Oprean.


Luați prin surprindere

În alte instituții publice, situația prevăzută de articolul 16 din Legea 118 nu a fost luată în calcul de conducere. Grigore Popescu, directorul Finanțelor Publice Sibiu, de exemplu, spune că încă nu a analizat posibilitatea revenirii la vechile salarii. ”Ordonatorul de credite poate lua o hotărâre, respectiv de a reveni la salariile integrale. Dar asta trebuie hotărât pe legislația în vigoare. Există niște legi”, spune Popescu.
Juriștii instituțiilor publice, de asemenea, cred că salariile nu vor putea fi achitate integral de anul viitor. ”Aceeași lege 118 mai arată că de la 1 ianuarie 2011 se vor aplica noile politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare, în condițiile Legii cadru 330. Acum, nu am citit proiectele pentru modificarea acestei legi 330, pentru că nu are niciun rost, la cât de des se schimbă proiectele. Dar, cel mai probabil, printr-o asumare de răspundere, guvernanții vor aplica rapid o nouă lege, astfel încât salariile să nu poată fi date integral. Decât să fie date salariile integral, mai bine ne-ar lăsa să angajăm personal, căci sunt situații când chiar nu mai avem cu cine lucra”, a declarat pentru Turnul Sfatului juristul unei instituții publice.


La Transgaz nu e criză

Una dintre cele mai prospere financiar instituții publice, Transgaz, a simțit, de asemenea, anularea restricțiilor în ceea ce privește cheltuielile bugetare. Pentru 20 decembrie, societatea de transport a gazelor naturale a pregătit aproximativ 500.000 de euro, inclusiv TVA, pentru achiziția a 24 de autoturisme break și a altor nouă vehicule de teren. Acestea din urmă, trebuie să aibă minim 110 CP, să fie dotate cu climatronic și să funcționeze cu motorină. Mașinile break ofertate musai să aibă computer de bord.

A contribuit: Traian Deleanu

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

xxx

Acum 14 ani

Saracii ulbsiști..! numai ca dl rector uita ca in ianuarie se platesc drepturile salaraile pe decembrie,iar pana in februarie..in mod cert se „rezolva„noua lege a salarizarii.Asa ca..veti ramane cu cele 2-3-5 norme „reduse„cu x%.,ceea ce inseamna ca nu mai incasati 20 000 de lei lunar ci numai 15000.. !! „mare nedreptate„la ulbs
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus